Publicat pe 11.05.2008

Stiri Lacasuri Ortodoxe 11 mai (florar) 2008

 

Hristos a Înviat!

 

Sfinţii zilei – calendar ortodox, astăzi prăznuim:

 

– Sfântul Sfinţit Mucenic Mochie

– Pomenirea innoirii de Dumnezeu a cetăţii Constantinopolului, a închinării ei în paza şi ocrotirea preasfintei de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioară Maria

– Sfântul Mucenic Dioscor cel nou

– Sfântul Nou Mucenic Arghiros Tesaloniceanul

– Sfinţii Părinţi, cei întocmai cu apostolii, Chiril-Constantin şi Metodie

 

Astăzi, procesiune cu Sfintele Moastele ale Cuviosului

Dimitrie cel Nou (Basarabov)

 

Biserica “Sfantul Spiridon Nou”, paraclis patriarhal va adăposti racla cu Sfintele Moaste ale Cuviosului

Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor, până în luna septembrie. În Catedrala Patriarhală începe restaurarea picturii din interior, ceea ce va determina închiderea acesteia până la

finalizarea lucrărilor. Mutarea Sfintelor Moaşte va avea loc printr-o procesiune, ce va porni din Dealul Mitropoliei, astazi, imediat dupa slujba Vecerniei (în jurul orelor 17,00). Traseul urmat de

procesiune va fi: Dealul Patriarhiei – Piata Unirii – strada Serban Voda.

 

Mulţime de credincioşi tineri la Biserica Podeanu Sărbătoarea Sfântului Apostol Simon Zilotul prezentată pe platforma Lacasuri Ortodoxe, în Ziarul Lumina, care a dedicat 3

pagini acestui eveniment, la radio Trinitas şi în rubrica de ştiri a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a adunat în jurul Sfântului, începând de vineri seară, la Biserica Podeanu din Bucureşti,

credincioşi din toată ţara, care doreau să se închine la Sfintele Moaşte ale unuia dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului, Sfântul Apostol Simon Zilotul. Astfel, minunile înfăptuite de Dumnezeu

prin mijlocirea Sfântului Apostol Simon Zilotul, au transformat pentru o zi cartierul Chibrit al Bucureştiului, într-un loc de pelerinaj al mulţumirii si al bucuriei.

„În biserica noastră vin foarte mulţi tineri din întreaga tară. O parte dintre ei s-au căsătorit aici, şi-au botezat copiii la noi şi ne simţim ca într-o mare familie.

Oamenii caută biserica noastră şi pentru slujbele pe care le săvârşim aproape în fiecare zi. Dacă în perioada Postului Mare săvârşim zilnic Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, după

obiceiul pe care l-a statornicit primul preot care a slujit aici, Părintele Şerpoianu, în restul anului săvârşim lunea după-amiază Sfântul Maslu, urmat de Acatistul Sfântului Simon Zelotul, apoi

miercuri seara, Acatistul Maicii Domnului, iar vineri dimineaţa, Sfântul Maslu şi seara, Acatistul Mântuitorului”, a spus părintele paroh Vasile Ailioaei in interviul dat ziarului

Lumina.

 

Prezenţe Arhiereşti, astăzi: IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, IPS Teofan,

Mitropolitul Olteniei si Mitropolitul ales al Moldovei si Bucovinei, IPS Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Germania, Europa Centrala si de Nord, IPS Andrei, arhiepiscop de

Alba Iulia, PS Timotei, episcopul Aradului, Ienopolei, Halmagiului si Hunedoarei, PS Justinian, episcopul Maramuresului si Satmarului, PS Galaction, episcopul Alexandriei si Teleormanului, PS

Petroniu, episcopul Salajului, PS Irineu Bistriteanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului, PS Vasile Somesanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului, vor participa la ceremonia

proclamarii solemne a Sfintilor Martiri si Marturisitori Nasaudeni ce va avea loc la Manastirea Bichigiu.

IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, va asista la Sf. Liturghie oficiata la Catedrala mitropolitana din Timisoara.

IPS Nifon, arhiepiscopul si mitropolitul Targovistei si exarh patriarhal, va sfinti biserica din localitatea Urziceanca, Protopopiatul Titu .

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va sfinti biserica din Siminoc, Protopopiatul Medgidia.

PS Gherasim, episcopul Ramnicului, va participa la simpozionul de stiinta si religie ce se va desfasura la Vatra Dornei.

PS Epifanie, episcopul Buzaului si Vrancei, va sfinti biserica din localitatea Valea Ramnicului, judetul Buzau.

PS Calinic, episcopul Argesului si Muscelului, va efectua vizite pastorale in eparhie.

PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, va sluji la Biserica “Sf. Antim” din Galati.

PS Lucian, episcopul Caransebesului, va oficia tarnosirea altarului si Sf. Liturghie la parohia Zavoi, Protopopiatul Caransebes.

PS Sofronie, episcopul Oradiei, va sluji la biserica din Borumlaca, Protopopiatul Marghita.

PS Nicodim, episcopul Severinului si Strehaiei, va sluji la paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu – Severin.

PS Damaschin, episcopul Sloboziei si Calarasilor, va sluji la biserica parohia Alexeni, Protopopiatul Urziceni.

PS Ambrozie, episcopul Giurgiului, va sluji la Catedrala episcopala din Giurgiu.

PS Sebastian, episcopul Slatinei, va sluji la biserica din parohia Babiciu, Protopopiatul Corabia.

PS Visarion, episcopul Tulcii, va sluji la biserica parohiei Fantana Mare, Protopopiatul Babadag.

PS Vincentiu Ploiesteanu, episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica “Sf. Anton” – Curtea Veche din Bucuresti.

PS Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal, va sluji la Catedrala patriarhala din Bucuresti.

PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, va sluji la biserica din localitatea Faget, judetul Prahova.

PS Calinic Botosaneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, va sluji la Biserica “Sf. Ioan Botezatorul” din cadrul Spitalului municipal Pascani.

PS Gurie Gorjeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, va resfinti biserica din Caineni, Protopopiatul Tg. Jiu I.

PS Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, va sluji la biserica din Chisoda, Protopopiatul Timisoara.

PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, va sluji la Catedrala “Inaltarea Domnului” din Bacau.

PS Corneliu Barladeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Husilor, va sluji la Catedrala episcopala din Husi.

PS Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, va sluji la biserica parohiei Stramtura, Protopopiatul Viseu. (Biroul de presa al Patriarhiei)

 

Patriarhii Bisericilor Ortodoxe se întâlnesc în octombrie

Patriarhul ecumenic Bartolomeu îi invită la Constantinopol, pe toţi primaţii bisericilor ortodoxe, între 9 şi 12 ocombrie 2008. Între 18 şi 21 iulie 2008, la Rhodes, sunt

aşteptaţi reprezentanţi ai tuturor bisericilor ortodoxe cu scopul de a redacta un proiect de text pentru întâlnirea din octombrie.

 

Mesajul PF Parinte Patriarh Daniel la proclamarea solemna a canonizarii Sfintilor Nasaudeni

“Înaltpreasfinţite Mitropolit BARTOLOMEU al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, Distinşi reprezentanţi ai autorităţilor

centrale şi locale, Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, Dreptmăritori şi binecinstitori creştini,

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea” (Psalm 117, 24).

În bucuria şi lumina Sfintelor Paşti, „această aleasă şi sfântă zi… sărbătoare a sărbătorilor”, trăim un binecuvântat prilej pentru a exprima, ca Întâistătător al

Bisericii Ortodoxe Române, adânca Noastră recunoştinţă vrednicilor de pomenire Patriarhi Justinian şi Teoctist care, la un interval de peste 40 de ani unul de celălalt, au iniţiat şi promovat

lucrarea sfântă de canonizare oficială a unor sfinţi consacraţi în evlavia neamului românesc, între care se numără martiri şi mărturisitori, precum şi mari trăitori întru Hristos, din rândul

credincioşilor, cuvioşilor, preoţilor şi ierarhilor aleşi de Dumnezeu, care au strălucit prin credinţa lor vie şi au primit în cer cununi de slavă.

Marea sărbătoare de astăzi este o nouă etapă în urcuşul spre cer a neamului nostru românesc, prin proclamarea solemnă a canonizării unui număr de patru neo-martiri şi

mărturisitori ardeleni care au suferit şi s-au jertfit apărându-şi credinţa strămoşească în faţa dureroaselor prigoane împotriva Bisericii şi a neamului românesc din această parte a ţării,

păstrându-şi până la capăt încrederea în dreptatea cauzei sfinte pentru care-şi dădeau viaţa.

Proclamarea solemnă a canonizării celor patru Sfinţi Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Antonie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din

Telciu, dovedeşte, pe de o parte, că poporul nostru nu a fost lipsit niciodată de oameni jertfelnici pentru Hristos şi pentru Biserica Sa, de oameni cuvioşi şi îmbunătăţiţi, de preoţi şi arhierei

dăruiţi slujirii lui Hristos şi semenilor, iar pe de altă parte, arată grija părintească şi pastorală a Sfintei noastre Biserici de a redescoperi cu folos duhovnicesc trecutul spiritual-istoric al

poporului nostru, de a spori evlavia şi demnitatea noastră de creştini ortodocşi români.

Împreună cu toţi sfinţii Bisericii creştine, Sfinţii Martiri Năsăudeni „stau în jurul lui Hristos, dar şi în jurul nostru ca un nor de martori” şi vor fi părtaşi „la

venirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu toţi Sfinţii Săi” (I Tesaloniceni 3, 13).

Prin viaţa lor pilduitoare, prin lupta şi biruinţa lor, Sfinţii Martiri Năsăudeni, împreună cu toţi sfinţii neamului nostru, s-au făcut următori şi prieteni ai lui Hristos

şi au devenit părtaşi la sfinţenia lui Dumnezeu, îmbrăcându-se în omul cel nou, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate

şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 24).

Ei au dobândit sfinţenia, mărturisind credinţa cu preţul vieţii lor şi continuă să vieţuiască în Hristos pe care L-au iubit şi L-au mărturisit neîncetat, însă pe un plan

superior, în haină albă – haina luminoasă a curăţirii prin martiriu – după cum se spune în cartea Apocalipsei: „Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat un veşmânt alb şi li s-a spus să stea în tihnă”

(Apocalipsa 6, 10).

Sfinţii Martiri Năsăudeni sălăşluiesc, acum, la un loc cu sfinţii martiri din toate timpurile şi sunt proslăviţi şi încununaţi cu fericirea cerească pentru că, jertfindu-se

pentru Hristos, „au aflat izvorul vieţii şi uşa raiului”.

Dintotdeauna, Biserica Ortodoxă i-a cinstit pe eroii credinţei creştine „din toate timpurile şi din toate locurile”, pe aceia care s-au distins prin viaţa lor exemplară,

prin patimile şi suferinţele îndurate pentru apărarea credinţei Bisericii dreptmăritoare a lui Hristos, confirmând cuvintele Sfântului Apostol Pavel care înalţă un adevărat imn de slavă sfinţilor

pătimitori pentru credinţa mântuitoare: (Aceştia) „prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de

ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi; iar alţii au fost chinuiţi,

neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu

fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi” (Evrei 11, 33-37).

De aceea, în lumina Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, Vă îndemnăm să îi cinstiţi după cuviinţă pe Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni ca pe apărători

ai dreptei credinţe, străduindu-ne cu toţi să ne asemănăm lor în credinţă şi în dragoste de Biserică şi popor, spre slava Preasfintei Treimi şi pentru mântuirea noastră.

În încheiere, rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să reverse peste toţi cei prezenţi la acest moment solemn şi sfânt, pacea şi bucuria Sa!

† DANIEL,

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE” (Biroul de presa al Patriarhiei Române)

 

Comemorarea Sfinţilor Chiril şi Metodie la Bruxelles La initiaţiva

Bisericii Ortodoxe din Belgia, a avut loc la Bruxelles, in Biserica Ortodoxa “Sfanta Treime”, “comemorarea ecumenica a Sfintilor Chiril si Metodie”, care a urmarit sa puna in evidenta rolul

Sfintilor Chiril si Metodie in crestinarea Europei. Preotul catolic André Louf a prezentat lucrarea: “Cum pot ortodocsii si catolicii sa vesteasca impreuna Evanghelia?”. La întâlnire au participat:

Mitropolitul Pantelimon (Patriarhia Constantinopolului), Arhiepiscopul Simon (Patriarhia Moscovei), PS Athénagoras de Sinope, vicar la Arhiepiscopia Stavros Triantafyllou, numeroşi clerici şi

credincioşi ortodocsi si romano-catolici.

 

Alte evenimente:330 : Inaugurarea solemnă a oraşului

Constantinopol (astăzi Istanbul); ridicat de împaratul Constantin pe locul vechii colonii greceşti Byzantion, ca nouă capitală a Imperiului Roman de Răsărit (în 1453 a căzut sub stăpânire

turcească).

1784 : Limba germană este declarată limbă oficială în Transilvania

 

– conf. Platforma 1 Lacasuri Ortodoxe @ KSLCatalin int-act.11.05.8 Bucuresti/ Media

Gallery (Chronicles) 1 news 25

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.