Despre omul simplu si omul simplist

Întreaga lume aşteaptă de la Rusia stabilitate şi nu pregetă niciun efort, chiar financiar substanţial, de a susţine liderii de acolo pentru a răspunde

acestei aşteptări. Dar aceste resurse sunt cheltuite de la centru nu numai pentru a susţine interesele de grup, de a se certa între ei în public, de a se face ca nu văd partea abjectă a vieţii

sociale, ca la noi, ci au timp şi să afirme valorile

demnităţii naţionale, ale ierarhizarii corecte a valorilor culturale, istorice, ştiinţifice ruse, care sunt şi ortodoxe în definitiv.

Nu e un moft “naţionalist” că ruşii fac Sfânta Liturghie de la 5 dimineata, pe un ger năpraznic, ca să fie la serviciu la 7, alţii să rămână militari cu solda simbolică şi să

păstreze idealul armatei lor naţionale doar cu preţul sacrificiului, că savanţii lor încă cercetează pe bani puţini la cel mai înalt nivel. Astfel, oamenii SIMPLI, de la generali până la elevi,

pot să-ţi nutrească rădăcinile vieţii ortodoxe. Ruşii au cei mai îngrozitori mafioţi, cele mai înfiorătoare condiţii de trai din lumea europeană, după căderea protecţiei sociale comuniste, şi

lipsiţi de fondurile europene în care se scaldă “ai noştri” par forţaţi să aştepte.

Cu toate acestea, la investitura unui nou preşedinte, sau la o paradă militară Rusia se arată, alături de patriarh, sau noii ei lideri, că încă “Trista si sfânta” Rusie există,

şi oamenii simpli şi suferinzi de pretutindeni din spatele imaginii participă si ei cu icoana lor acolo unde picură picătura harului şi Lacrimii Maicii Domnului. Parada soldaţilor lor e de fapt

prezenţa nevazută a morţilor lor. De aceea pare fără cusur, nimeni nu pregetă de a nu lua în zeflemea ce e mai sfânt şi pur. Şi dacă din toate culturile europene, cea engleză sau nordică de

exemplu, pot fi…ignorate, în formarea caracterului unui om, cultura rusă, alături de cea franceză şi germană, e obligatorie.

Dar oare cultura lor ortodoxă, inclusiv dincolo de orice prejudecăţi, nu are acelaşi statut? Răstălmăcitorii de ocazie văd doar “imaginea” searbădă a unui imperialism sau a

unui mesaj politic în toate acestea, dar ca un caz singular Rusia poate arăta ţărilor ortodoxe şi celor din lumea întreagă perenitatea idealurilor ortodoxe. Mesajul ei este că liniştea

dezvoltării creştine se cucereşte, se lucrează prin priveghere, prin atenţie, prin consecvenţă, indiferent de greşelile parveniţilor sau de iadul neajunsurilor. Şi nu e întâmplător că un fost şef

al KGB e liderul care supervizează toate acestea. Gândiţi-vă ce efort uriaş ca să ai asemenea rezultate, încât Medvedev să poata spune fără părerea de a cădea în derizoriu, că Rusia trebuie

dezvoltată conform cu talentul, tehnologiile înalte pe care le merită savanţii şi creatorii ruşi. Pentru că salariile acestor cercetători sunt minime, ale artiştilor, ale oamenilor de rând.

Cu toate acestea, imnul rus răsună ca un dangăt de clopot care reduce totul la consens şi răbdare – pentru cine a vazut în direct pe euronews – ştie ce să citească…

În România acest lucru nu mai este posibil. Fie şi pentru că imnul naţional poate fi zeflemizat la pro tv, nu mai are sentimentele înălţătoare potrivite cu calităţile noastre,

ca vechiul imn? E un moft, poate fi spus. Toţi banii din lume nu mai pot prelungi aşteptările acestui popor talentat condamnat la manelism, abjecţie, marasm moral şi chiar şi religios

ortodox.

Suntem în campanie electorală şi orice promisiune, oricât de credibilă nu mai înseamnă nimic, apropos de Medvedev. Pentru că, coloana vertebrală ortodoxă nu mai funcţionează,

oamenii sunt simplişti, nu simpli, simplificaţi de ce li se impune. Nu mai văd între un Radio Trinitas ca promotor al popularizării unor valori ortodoxe pentru cei care nu s-au alfabetizat încă,

până acum, spre dezonoarea lor, şi adevăratele atitudini ortodoxe bazate pe militantism şi dinamism neizolat, legat de valorile înaintaşilor lor, că cele din urmă sunt obligatorii pentru

mântuire.

Sfântul Siluan spunea că dacă s-ar distruge tot, elitele Sfântului Munte Athos ar rescrie cărţile de căpătâi creştine. Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi în masa de jos

a oamenilor simpli, ca viaţă creştină autentică, ca şi tradiţii. Eu nu mai cred aşa ceva în România.

Dacă prin absurd ar dispărea pentru 1/2 de an mânăstirile şi bisericile românesti, nu cred că vreun mirean român ascultător de Radio Trinitas ar mai reînnoda ceva. Cei mari ai

Bisericii ar trebui să înţeleagă că liturgicul trebuie adaptat trăsăturilor fireşti şi suprafireşti ale poporului acesta talentat şi capabil ca şi cel rus de superlative, inclusiv ştiinţifice. Nu

mai e timp de pierdut pentru că în câţiva ani, poate puţine decenii, metodele de misiune din Biserică, care se aplică acum empiric şi superficial, nu vor mai putea fi aplicate. Nu există nicio

biserică pentru romi, pentru a putea spune cum vor reacţiona aceştia la disoluţia acceptată de noi ca firească acum, dar cu ce repulsie se vor dezlănţui ca să-şi afirme necesităţile de

nestăvilit, ca nişte nebuloase, încă de acum.

Şi atunci, pentru cine toate lamentaţiile acestea nefolositoare din prezent? De ce nu înţelegem că morala şi legea creştină nu e un moft, măcar în Biserică? Sau că Biserica

moare sau trăieşte prin fiecare din noi, în care Capul Hristos se arată legat de mădularele noastre?

În afară de acest mesaj, ce alt mesaj poate transmite Biserica Ortodoxă Româna? Niciunul, dar se încăpăţânează să creadă că mai sunt şi altele, şi că timpul este un aliat

preţios al ei, ceea ce eu, personal, nu cred.

FLORIN SOLDAN (membru al grupului KSLCatalin)