Vedeti o lacrima, cumva?

Aflat în post,

încep să cuget la crucea mea;

n-o văd! (nimic fiind

pe langă-Aceea spre care nu mă pot uita).

Încerc această teamă-ntruna,

când gândul libertatea-şi ia

de-a O vedea pe-Aceea, Una,

pe care Domnul t u t u r o

r stătea.

Doar ce cutez a ridica privirea

spre punctul cel de sus al Ei,

observ că nicidecum un punct,

ci infinitul

se varsă peste celelalte trei.

Mai bine spus, e Tatăl

ce ocroteşte Crucea.

El Îl primeşte pe Iisus,

pe Fiul Său Cel răstignit în lume

de către fiii Săi – necredincios apus.

Puţina mea credinţă-mi spune:

– Ridică-ţi ochii!… Cu curaj!

Făptura-mi însă, nerăbdând lumina,

eliberează o lacrimă să-mi curgă

pe obraji.

Este normal ca din lumină

privind în jur, să simt doar nor;

şi-n plus:

să-L văd pe Soarele Luminii?

Chiar de-aş fi OM,

e orbitor.

Încerc atunci timid,

să caut o cărăruie, undeva,

pe unde să-mi cobor privirea mai spre pământ;

de n-aş mai lăcrima…

Dar mă-ntâlnesc mai jos, pe Cruce,

cu Dumnezeu Cel răstignit.

Însă cu Duhul Său Cel Sfânt,

Acum,

Lumina se-mplineşte întreit.

Zadarnic sper să-mi fie pleoapa

d e s p a r ţ i t o r de Infinit;

vreau să-ncetez a lăcrima.

Degeaba,

când însumi drept piron –

L-am pironit.

Mâinile Lui îmbrăţişează

întreaga lume-n faţa Sa,

şi înteleg c-această cruce (nu cea din spate!)

e cea mai grea.

Sub El fiind, observ, cum până

şi umbra Crucii Lui mai încerca,

culcată pe pământ,

să-L uşureze

de sarcina păcatelor cea grea.

Îngenunchez, trăind minunea:

că ochii-a vrut a mi-i spăla,

să văd cu grijă de-a mea cruce,

pe care n-o ştiam vedea.

Iar jos, înconjurat de lumea

umbrită de Mântuitor,

închei metania-ncepută,

mă rog,

implor ca pe vecie Domnul să-mi fie iertător.

De-aş reuşi în disperare, o lacrimă să iau de jos,

să o pot da pentru iertare Mântuitorului Hristos…

Nu o găsesc.

Lumea-ntrebată nu are timp acum de ea.

Disper,

şi, în sfârşit o văd, Sfinţite Tată!

Dar… nu-i a

mea.

Regret, mă-nchin, sărut,

şi-am înţeles îndată:

este o lacrimă din Coasta-mpunsă a Ta!

Simţire

din Paresimi

cu ajutorul lui Dumnezeu, compusa Cătălin, 2004

– conf. Platforma 1 LacasuriOrtodoxe @KSLCatalin_int.09.04.8 Bucuresti/ Media Gallery (Chronicles)1.L1