publicat în: Arhivă

Seara, cand stelele impodobesc noaptea cu lumina – in Sfanta Manastire a Prislopului din Tara Hategului

24 ianuarie anul Domnului 2010, Sfanta Manastire a Prislopului din Tara Hategului
Seara, cand stelele impodobesc noaptea cu lumina

Se innoptase. Era o atmosfera arhaica in toata Manastirea. Zapada stralucea irizat in mii de diamante, sub lumina becurilor aprinse sub streasina bisericii. In rest, unghiuri umbrite, de taina, ascunse de rugaciuni abia rostite, dar mai mult gandite.


Peste tot, o linistita chemare la smerenie, la o auto-scrutare a vointei, a constiintei sau chiar a neputintei personale.

24 ianuarie anul Domnului 2010, Sfanta Manastire a Prislopului din Tara Hategului

Maicile se bucura sa ne vada. Ne imbratiseaza, avertizand ca Vecernia incepuse nu foarte demult.

Sa urcam agale insa si spre mormantul parintelui Arsenie Boca. Zapada scartaie sub talpile noastre goale – gandesc ca de fapt asa mi-as fi dorit sa fie.

Cand am ajuns in varful dealului, in luminisul unde este inmormantat parintele Arsenie Boca, din nou frumusete. Ca-ntr-o poveste de iarna, era noapte deja si liniste-nghetata. Peste tonurile de umbre, radia diafana lumina a zeci de candele ce strajuiau la capataiul crucii maicilor inmormantate in cimitir, ca niste licurici in platose de aur. Lumina li se rasfrange, pe deasupra zapezii, aurie si ea si delicata, discreta, deci tacuta ca un zambet.

24 ianuarie anul Domnului 2010, Sfanta Manastire a Prislopului din Tara Hategului

Din Lacasurile de sus, Luna priveste mirata peste cerul aplecat cu smerenie, iar stelele sclipesc gata-gata sa cada de atata frumusete tainica.
Simteai durerea dulce din piept si nu stiai de unde vine, atata ca, parca pe masura ce urcam spre mormantul parintelui, realizai ca el, “muntele de sfintenie” ne cheama cu bratele deschise, inflacarate de iubirea dumnezeiasca negraita.

Am inceput sa cantam in miez de iarna “HRISTOS A INVIAT DIN MORTI CU MOARTEA PE MOARTE CALCaND ?I CELOR DIN MORMINTE, VIATA DARUINDU-LE” – ce bucurii de nedescris…

Inconjurasem mormantul de trei ori, ca la inviere, si m-am pravalit cu genunchii si fruntea in zapada, la picioarele parintelui Arsenie… incepusem sa ma "spovedesc" in gandul meu la dumnealui, plangand.

Cer iertare de la Domnul. Multe rele facute… si sa pun, hotarata, inceput bun.

24 ianuarie anul Domnului 2010, Sfanta Manastire a Prislopului din Tara Hategului

Cobor agale, cu inima indoita ca a trebuit sa plec, dar usoara ca un fulg de nea, dupa "spovada" facuta…

Am intrat in biserica: taina impletita din pace si rugaciune; maicile cantand intr-o tonalitate deosebita, inalta. Probabil, imi spun, ca numai la Prislop auzi o astfel de slavoslovire. E ceva ce nu se aseamana cu ceea ce-auzim in lume. E ceva ce te indeamna la zbor lin, duhovnicesc, peste piscuri inzapezite, peste nori, spre ‘Naltul de Cer…

Parintele Nifon leganand cadelnita de aur si rugandu-se, aduce si el insusi cu un sfant ierarh.
Seamana mult cu Sfantul Nicolae, ierarhul care mi-a biruit inima cu iubirea si darnicia lui binecunoscuta. E darnic in binecuvantari si in rugaciuni pentru noi, cei care il cautam cu drag, si are un zambet linistitor, de psalm stravechi.

(…)24 ianuarie anul Domnului 2010, Sfanta Manastire a Prislopului din Tara Hategului

Slujba se incheie… Maicile s-au retras discret spre chilii, dupa inchinare, asa precum stelele se retrag in cutele rochiei de catifea albastra a noptii, impodobind-o cu lumina.
N-ai mai fi plecat nicicum de acolo… dar, la fel de bine, se poate sa nici nu fi plecat de fapt.

Un articol: Mihaela Slaina / corespondent Lacasuri Ortodoxe 2010