Publicat pe 24.02.2009

Ehud Olmert a criticat o emisiune TV anticreştină, blasfemiatoare

 

 

Primul-ministru israelian Ehud Olmert a condamnat remarcile făcute duminică împotriva religiei creştine în timpul unui program satiric, difuzat pe un canal privat de televiziune din Israel.

 

“Condamn comentariile făcute în timpul programului de televiziune. În cazul în care aceste observaţii ar fi fost exprimate într-o altă ţară, împotriva evreilor, ar fi generat un val de furie”, a spus M. Olmert la o reuniune săptămânală.

 

“Regret aceste observaţii făcute împotriva creştinilor, mai ales că acestea se referă la comunitatea creştină din Israel. Relaţiile noastre cu Vaticanul şi cu lumea creştină sunt excelente şi nu există niciun motiv să le stricăm”, a continuat el.

 

“Eu nu intenţionez să limitez libertatea de exprimare, dar este posibil să demonstrăm responsabilitate şi reţinere, chiar şi într-un program satiric”, a spus Olmert.

 

În emisiunea difuzată la începutul săptămânii trecute, israelianul umorist Lior (Bien Lior) Shlein a declarat pe ton de glumă că dacă creştinii “neagă Holocaustul, atunci vreau şi eu să neg creştinismul.”

 

El s-a referit la repunerea în cadrul Bisericii Catolice a Episcopului Richard Williamson, negaţionist (vezi ştirile Lacasuri Ortodoxe).

 

În emisiunea sa, difuzată la o oră târzie, Shlein a prezentat un program sarcastic, în care un actor spunea blasfemii ce nu pot fi reproduse.

 

Episcopii catolici din Ţara Sfântă au denunţat ferm “dezgustătorul atac” împotriva lui Iisus şi a Fecioarei Maria.

 

Un protest şi demonstraţii ale unor israelieni arabi creştini au avut loc în Galileea (Nord).

 

Lior Shlein, la rândul său a fost obligat să-şi ceară scuze public şi responsabilii cu emisiunea, duminică, au vorbit public la radioul israelian, pentru a-şi cere scuze.

 

Cu toate acestea, au subliniat faptul că problema a fost satirică, rezultat al protestului împotriva reinstituirii Episcopului Williamson în Biserica Catolică, şi nu pentru a aduce o ofensă comunităţii creştine.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.