Sporind, credinta devine frica de Dumnezeu. Pe de o parte, nu credinta se naste din frica de Dumnezeu, ci frica, din credinta. Caci ca sa-ti fie frica de El, trebuie sa crezi in El. Pe de alta, credinta nu se poate dezvolta fara ca sa treaca prin frica sau, poate, ajutata chiar de la inceput de frica (Fapte 2, 37).
Credinta nu e nici la inceput pur teoretica, ci are, prin frica ce o insoteste, un caracter existential. O credinta ce n-a ajuns la frica, sau nu e insotita de la inceput de frica, nu si-a castigat o eficienta indestulatoare pentru pornirea la fapte.
Frica de Dumnezeu este opusul fricii de lume. Ea are rostul sa copleseasca frica de lume. Frica de durerile si de stramtorarile lumii ne face sa ne aruncam cu toata nesocotinta dupa placerile ei si dupa situatiile prospere care ne pot cruta de eventuale stramtorari. Frica de lume ne leaga de lume, ne face sa ascultam de ea si… (pentru continuare, click pe banner)
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
