Havana (Cuba): Liturghie catolică oficiată în închisoare, pentru prima dată dupa 50 ani

2 ianuarie 2009 – Cuba: Liturghie catolică, oficiată în închisoare, pentru prima dată în 50 ani

Messele cubaneze încep să fie oficiate în închisori pentru prima dată de la revolutia din insula comunistă, după 50 de ani, a anunţat vineri un oficial local al Bisericii Catolice.

Aceste messe, “ţinute pentru prima oară, după 50 de ani, în închisoare, s-au oficiat de Crăciun, a declarat diaconul Juan Rios care lucrează de mai mult de 10 ani în “Pastorala penitenciarelor.”

De mai mulţi ani, în Cuba, preoţii pot sluji pentru prizonierii care le solicită acest lucru, dar niciodată nu a avut loc o messă într-o închisoare, din anul 1959 până în prezent – an al revoluţiei lui Fidel Castro, aminteşte aceeaşi sursă.

Arhiepiscopul de Havana, Cardinalul Jaime Ortega, a fost primit la închisoare de Est, cea mai importantă din capitală şi din întreaga ţară, având astfel şi posibilitatea de a discuta cu prizonierii, în timp ce alţi patru episcopi cubanezi s-au deplasat la închisorile din Camaguey, Santiago de Cuba (est) şi Santa Clara (centru).

Vizita istorică din 1998, a Papei Ioan Paul al-II-lea, în Cuba, a deschis o perioadă de convieţuire între regimul comunist şi Biserica Catolică, după ani de relaţii dificile sau inexistente.

“Revoluţia nu are nimic împotriva religiei, dar se opune utilizării acesteia în scopul manipulării politice, împotriva intereselor societăţii”, a scris recent Caridad Diego, şef al Biroului Cultelor al Partidului Comunist, la o trecere în revistă a PC-ului.

Vice-preşedintele cubanez, Esteban Lazo, a participat pe data de 13 decembrie, la o slujbă a Bisericii Evanghelice, sărbătorită la cincizeci de ani de la revoluţia cubaneză.

Şi preşedintele Raúl Castro a participat în octombrie, în Havana, la inaugurarea primei Biserici Ortodoxe Ruse pe pământ cubanez.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.