BOTEZUL DOMNULUI – Sfânta Liturghie la Biserica Jean de Bauvais (Paris).

La praznicul Botezului Domnului Preasfinţitul Dr. Ambrozie a săvârşit Sfânta Liturghie alături Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, la Biserica Jean de Bauvais din Paris.

Preasfinţia Sa a fost însoţit de PC. Pr. Stuparu Emanuel Ioan, Consilier Economic şi P.Cuv. Protos. Teodor Şerban, Secretarul Eparhial al Episcopiei Giurgiului.

Sfânta Liturghie a fost precedată de săvârşirea Slujbei de Sfinţire a apei după care, conform tradiţiei, soborul de arhierei, preoţi şi diaconi împreună cu credincioşii prezenţi la slujbă au mers într-o procesiune până la Sena, unde a avut loc o slujbă de binecuvântare a fluviului parizian.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.