Colinde TV
Publicat pe 23.06.2009

Prima reuniune a Consiliului Pedagogic al Seminarului Ortodox din Paris

Lacasuri Ortodoxe: din Paris

 

 

Consiliul pedagogic al Seminarului Ortodox Rus din Paris, stabilit de către Sfântul Sinod al Patriarhiei de Moscova, creat la data de 15 aprilie 2008, s-a întrunit pentru prima dată joi, 18 iunie, sub conducerea Arhiepiscopului Inocentie de Cherson. Consiliul a fost precedat de oficierea Sfintei Liturghii.

 

Consiliul, compus din cincisprezece membri – preoţi, laici şi specialişti din cadrul Bisericii Ortodoxe – a adoptat normele interne ale seminarului şi a stabilit lista de materii studiate de seminarişti.

 

O parte din cursuri vor fi predate de către profesorii din Seminar iar altă parte va consta din cursuri ale altor instituţii academice, din Paris.

 

Consiliul a decis ca studiile la seminar să fie de cinci ani (trei ani de bacalaureat canonic şi doi ani de master).

 

Accentul va fi pus pe învăţarea limbilor moderne şi vechi, Patrologie, studii “mixte” de teologie Orientala si Occidentala, Liturgică, Pastorală, istorie şi cultură. Elaborarea programului final pentru anul 2009-2010 va fi finalizată până la următoarea reuniune a Consiliului din 25 septembrie.

 

Seminarul va găzdui primul grup de seminarişti, la începutul lunii octombrie.

 

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.