Lacasuri Ortodoxe: din BucurestiAmbasadorul Spaniei în România va susţine recunoaşterea Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Astăzi, 25 iunie 2009, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Estanislao de Grandes Pascual, Ambasadorul Spaniei in România.
În debutul întrevederii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit Excelenţei Sale pentru sprijinul constant acordat de către autorităţile spaniole comunităţilor ortodoxe româneşti, inclusiv prin acordarea de terenuri pentru construirea de lăcaşuri de cult.
La rândul său, Excelenţa Sa Estanislao de Grandes Pascual a ţinut să menţioneze autoritatea morală pe care clerul ortodox român o are în mijlocul comunităţilor ortodoxe româneşti din Spania şi rolul important în integrarea rapidă a românilor în societatea spaniolă. În acest context, Excelenţa Sa a precizat că va face demersuri pe lângă autorităţile spaniole pentru recunoaşterea oficială a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei cu reşedinţa la Madrid, ţinând cont şi de faptul că românii reprezintă una dintre cele mai importante comunităţi străine din acestă ţară.
Preafericirea Sa a mai subliniat faptul că, pe lângă asistenţa pastoral-misionară, social-filantropică şi cultural-educaţională pentru românii din diaspora, Biserica Ortodoxă Română acordă o atenţie specială copiilor care au de suferit în ţară de pe urma fenomenului migraţiei, fiind lăsaţi în grija bunicilor sau a altor rude. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a instituit Duminica migranţilor care este sărbătorită în prima duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august).
În cadrul întrevederii, au mai fost abordate diferite aspecte ale cooperării dintre autorităţile de stat şi Bisericile din cele două ţări pentru promovarea binelui comun şi a valorilor creştine în societatea secularizată de astăzi care are ca efect însingurarea şi izolarea omului.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
