Catedrala Ortodoxa Romana de la Madrid: “avem 2 ani si jumatate pentru a finaliza intreaga lucrare. Daca nu reusim vom pierde atat terenul, cat si ceea ce se va construi pe el”

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

Traim aceste vremuri de restriste, insa nu trebuie sa deznadajduim, caci cu noi este Dumnezeu. Trebuie sa alungam intristarea, caci Hristos Cel inviat, S-a facut astazi pentru noi: sfesnic minunat ce impartaseste tuturor din lumina Sa cea neinserata (cf. Canonul Sfintelor Pasti ) si chiar mai mult: celor care-L primesc, „care cred in Numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu”9.


Aceasta putere, despre care ne vorbeste Sfantul Apostol Pavel, ne intareste spre tot lucrul bun si „de aceea nu ne pierdem curajul, si chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinlauntru insa se innoieste din zi in zi. Caci necazul nostru de acum, usor si trecator, ne aduce noua, mai presus de orice masura, slava vesnica covarsitoare, neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice”10.

Va indemn, ca oarecand Apostolul neamurilor, pe crestinii din Roma: „sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii… imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte”11. Sa ramanem pe mai-departe cu randuiala pretioasa invatata in perioada postului si anume aceea a cumpatarii si sa mancam din toate cu multumire, pentru ca pe toate le binecuvinteaza Dumnezeu, insa cu masura, si sa nu uitam indemnul Apostolului de a starui in buna-cuviinta, in lumina lui Dumnezeu si de a ne pazi sa alunecam in pofte si desertaciuni lumesti.

in orice lupta, orice moment de slabiciune inseamna un castig al adversarului, care astfel te poate rani mai usor. Sa luam aminte: lupta cea duhovniceasca nu se sfarseste odata cu postul, ci ea continua pe tot restul vietii noastre, de aceea se cuvine sa fim veghetori si bagatori de seama la cele ce avem de facut, pentru a purta, mereu in noi, lumina cu care astazi Cristos ne-a innoit. in lupta noastra cu vrajmasul, sa-L chemam in ajutor pe Hristos, Cel ce l-a biruit pe el. Sa nu uitam ca biruinta lui Hristos este si biruinta noastra si sa ne folosim de arma puternica pe care El ne-a lasat-o: crucea Sa, cuvantul, si prin el si puterea, iar daca in lume necazuri avem, sa indraznim, dupa cuvantul Sau, care ne spune: „Eu am biruit lumea”12.

Cum v-am anuntat si de Craciun, Episcopia noastra s-a angajat la un proiect maret, construirea Catedralei Ortodoxe Romane de la Madrid si a sediului administrativ al episcopiei. Terenul pe care se va construi este concesionat de catre primaria Madridului, dar odata cu aceasta concesiune, ni s-au impus si anumite termene de finalizare a lucrarii.

Pana la sfarsitul lunii iunie a acestui an trebuie sa depunem proiectul bazic, pentru a obtine licenta de constructie. Odata obtinuta aceasta licenta, avem doua luni pentru a ne organiza si alte 24 de luni pentru a finaliza lucrarea.

Facand un calcul avem doi ani si jumatate pentru a finaliza intreaga lucrare. Daca nu reusim vom pierde atat terenul, cat si ceea ce se va construi pe el. intreaga lucrare se ridica dupa estimarile arhitectului la suma de 5 milioane de euro.

Orice lucrare trainica se savarseste numai cu jertfelnicie. Suma la prima vedere este mare, dar daca facem un calcul matematic, doar in Regatul Spaniei traiesc 730.000 de romani. Daca dintre acestia doar 100.000 ar dona 50 de euro, am avea banii pentru a construi catedrala. Exista un timp pentru toate, dupa cum citim in Cartea Eccleziastului.

Nu stim de ce Dumnezeu a randuit ca biserica noastra sa primeasca terenul acum in perioada de criza financiara, dar stim ca nimic nu este intamplator. Toate se fac dupa o randuiala si cu un scop anume. Poate Dumnezeu vrea sa vada jertfelnicia noastra, jertfelnicie care va atrage dupa ea implinire, dupa cuvantul parintelui Nicolae Steinhard. Puteti deveni ctitori ai Catedralei Episcopale trimitand pomelnicele dumneavoastra la adresa episcopiei, pomelnice care dupa ce se vor pomeni se vor pune la temelia catedralei.

Binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos sa fie peste voi toti, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Va uram din tot sufletul sa pastrati curata aceasta lumina a invierii lui Hristos, pe care ati primit-o astazi si ea sa va fie pricina de multa bucurie in sanul familiilor voastre si printre cei dragi ai vostri.

Dumnezeu sa va binecuvinteze cu pace si mult spor duhovnicesc.

Sarbatori linistite, cu multa bucurie si pline de Lumina lui Hristos!

Al vostru catre Hristos-Domnul rugator,

† TIMOTEI

Episcopul Spaniei si Portugaliei

Madrid, Sfintele Pasti 2010

(Apelul a fost facut in cadrul cuvantului rostit in Noaptea Sfanta a Invierii – 2010)

Avenida Alfonso XIII NR. 157 Madrid Spania 28016 España episcopia@gmail.com
Tel: +34 913 501 881 int 104

©redactor KSLCatalin publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 12/2010

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.