publicat în: Arhivă

Pastorala Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian la praznicul Naşterii Domnului din anul mântuirii 2008

† LUCIAN, din mila lui Dumnezeu Episcop al Caransebeşului.

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,
Suntem la Praznicul Naşterii Domnului şi avem certitudinea că „Dumnezeu este cu noi”, avem credinţa că „Tatăl nostru care este în ceruri” nu ne-a părăsit şi putem iarăşi mărturisi tuturor neamurilor că „Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17).

Bucuria şi lumina cunoştinţei, pacea pe pământ şi bunăvoirea între oameni au fost aduse de Fiul lui Dumnezeu, „Soarele dreptăţii” şi „Răsăritul cel de Sus”, care la „plinirea vremii” s-a născut din Fecioara Maria, El care este „mai înainte de veci” şi în care s-au plinit toate profeţiile Vechiului Testament. Evanghelistul vechi testamentar – Isaia profetul şi Sfântul Apostol Matei – binevestitorul din Legea Harului, mărturisesc următoarele: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23; Ioan 7, 14. ).

Această profeţie împlinită la Praznicul Crăciunului, alături de toate celelalte proorocii, ne ajută să înţelegem iarăşi că „ieri, astăzi şi în veci – Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh” nu ne-au părăsit ci sunt şi vor fi cu noi, în mijlocul nostru, în lăuntrul nostru, în viaţa şi familia noastră, în comunitatea în care ne rugăm şi ne lucrăm mântuirea sufletelor noastre.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

După izgonirea lui Adam din Rai, Dumnezeu Tatăl – Creatorul Cerului şi al pământului, a purtat de grijă neamului omenesc, făgăduindu-ne de la început că va trimite un Răscumpărător. Astfel cartea Facerii conţine şi prima veste bună – Protoevanghelia – care a dat speranţă de izbăvire protopărinţilor noştri. Aceştia prin păcatul neascultării au pierdut Paradisul, însă au trăit şi au murit cu nădejdea venirii unui Mântuitor, speranţă pe care au avut-o toate neamurile de la Adam până la Avraam, la David şi ceilalţi profeţi sau drepţi ai Legii celei Vechi.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu sau Pronia Divină s-a văzut şi simţit dintru început. Dumnezeu a fost şi cu protopărinţii noştri chiar dacă ei au căzut în păcat: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, întru sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3, 15). Cu alte cuvinte, Cel ce se va naşte din femeie, din Eva cea Nouă, Pururea Fecioară Maria, adică Iisus Hristos – Dumnezeu-Omul – ACESTA va zdrobi pentru totdeauna capul şarpelui, vrăjmaşul neamului omenesc. De la început, s-a văzut aşa cum citim în Sfintele Scripturi, că Dumnezeu a fost, este şi va fi cu noi, nu ne-a părăsit şi nu ne va părăsi niciodată, ne poartă de grijă, ne călăuzeşte, ne luminează şi ne cercetează cu iubire, milă şi multă îndurare.

Luminânda praznicului de astăzi confirmă că Dumnezeu doreşte să fie şi să rămână cu noi zicând următoarele: „Cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, şi cei din întuneric şi din umbră am aflat adevătul: că din Fecioară S-a născut Domnul” (Luminânda Praznicului, Mineiul pe Decembrie, p. 412-413).. Iar Condacul praznicului ne aminteşte că: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte…”, adică la plinirea vremii s-a născut Mesia din Fecioara Maria dar şi ASTĂZI „Hristos se naşte”, nu în „Betleemul care a deschis Edenul” oarecând, ci se naşte în Betleemul inimilor noastre, deschizând încă o dată Poarta Cerului, prin care sufletul nostru va intra şi ieşi şi va afla păşune, luând pace şi izbăvire pentru că astăzi „mântuire a trimis Domnul poporului Său” (Chinonicul Praznicului, Mineiul pe Decembrie, p. 415.).

Profetul grăia în psalmii profetici 2 şi 88, Apostolul Neamurilor spunea evreilor în epistola sa la capitolul întâi, iar noi toţi în biserică stând şi la slujbă participând, strigăm împreună cu David şi Pavel la Prochimenul acestui slăvit praznic, cântând şi grăind următoarele: „Domnul a zis către mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am Născut” (Psalmul 2, 7 şi Evrei 1, 5.). Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu” (Paslmul 88, 26-27 şi Evrei 1, 5.)

Înţelegem din cele spuse până acum că Dumnezeu vorbeşte cu omul la timpul prezent continuu, că Domnul „ieri, astăzi şi în veci este acelaşi”, că la Dumnezeu „o mie de ani este ca ziua de ieri”, că „Dumnezeu astăzi şi în veci este cu noi”. De aceea scrierile drepţilor Vechiului Testament, ale sfinţilor apostoli şi binevestitorilor din Legea cea Nouă, dar şi alcătuirile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, mărturisesc cu tărie că ASTĂZI „Fecioara naşte…”, „Hristos se naşte…”, şi Fiul iubit al Tatălui tot ASTĂZI se pregăteşte încă din Peştera sărăcăcioasă a Betleemului, să ne mântuiască şi să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor: „… iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului “( Matei 28, 20.)

Iubit popor creştin,

Praznicele în Legea harului nu pot fi „aduceri aminte”, „comemorări” sau „aniversări”. Sărbătorile Bisericii creştine sunt praznice ale sufletului, suflet care este şi va rămâne neliniştit „până ce se va odihni în Dumnezeu” (Fericitul Augustin, „Confessiones”, P.S.B. vol. 64, Bucureşti, 1985, p. 63.)
Aceste praznice trebuie trăite ASTĂZI nu în trecut, înţelegând că Domnul nu a cercetat pe poporul Său numai în vremea aceea, ci îl cercetează şi în vremea aceasta, trimitându-L la noi pe Unicul Său Fiu „ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16. ).

Cu aceste mărturisiri biblice şi patristice să ne bucurăm cu toţii astăzi la Praznicul Crăciunului, deoarece „pentru noi S-a născut Prunc tânăr Dumnezeu cel mai înainte de veci” (Condacul Praznicului, Mineiul pe Decembrie, p. 408.), pe care Îl rugăm să fie şi să rămână cu noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, astăzi şi în vecii nesfârşiţi. Amin!
Hristos s-a născut!

Al vostru, de tot binele doritor,

† Lucian
Episcopul Caransebeşului