Colinde TV
Publicat pe 29.06.2009

Punerea pietrei de temelie la schitul Sf Apostoli Petru şi Pavel Moneasa

 

Astăzi, 29 iunie, la vremea Vecerniei, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Aradului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va pune piatra de temelie la Schitul cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din staţiunea Moneasa, Protopopiatul Sebiş, jud Arad.

 

Având în vedere locul unde va fi construit complexul monahal, nădăjduim că acesta va polariza credincioşi din toate colţurile ţării, veniţi în renumita staţiune pentru tratarea şi alinarea bolilor trupeşti, iar prin rostul schitului, a monahilor care vor sluji acolo, contribuind la alinarea încercărilor şi suferinţelor sufleteşti.

 

Această ctitorie dovedeşte o dată în plus modalitatea în care Chiriarhul locului, alături de clerul şi credincioşii eparhiei slujesc lui Dumnezeu, slujind oamenilor.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.