Vineri, 1 mai, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului, s-a desfăşurat a 27-a ediţie a Festivalului internaţional al corurilor pentru copii şi tineri „Timotei Popovici”.

Cuprins în cadrul unei manifestări mai ample, desfăşurată sub genericul „Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin”, festivalul s-a bucurat de binecuvântarea, sprijinul şi participarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului. În organizare s-au mai implicat şi Primăria municipiului Caransebeş, precum şi Casa de cultură „George Suru” din localitate.

Festivalul „Timotei Popovici” este primul festival coral pentru copii şi tineret din România şi a debutat în comuna Marga, jud. Caraş-Severin în anul 1982. Din 1995 a fost transferat la Caransebeş, unde Episcopia şi Casa ce Cultură s-au ocupat îndeaproape de organizarea lui. Motivele pentru care episcopia a susţinut an de an desfăşurarea festivalului au fost: promovarea muzicii religioase – care este obligatorie în interpretarea corurilor – şi cinstirea ce trebuie adusă preotului compozitor Timotei Popovici, originar din localitatea Tincova, jud. Caraş-Severin, cel mai prolific compozitor de muzică corală pentru copii. Iniţiatorul şi susţinătorul festivalului de-a lungul anilor a fost Domnul profesor universitar Dumitru Jompan, membru al uniunii muzicologilor din România şi profesor la Facultatea de Teologie din Caransebeş, căruia îi mulţumim respectuos. (Amanunte, dand click pe banner)






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
