publicat în: Arhivă

Apelul lansat de către participanţii la cea de-a XX-a Adunare Internaţională pentru Pace, Nicosia, 16-18 noiembrie 2008

Bărbaţi şi femei de religii şi culturi diferite ne-am reîntâlnit în Cipru, în această frumoasă insulă rănită, pentru a ne ruga, dialoga şi încerca să facem să crească o civilizaţie a păcii de care lumea are atâta nevoie, pentru a nu deveni inumană. Au fost zile de pace, pline de încrederea că, pacea este posibilă.

Traversăm o perioadă dificilă a istoriei. Foarte multe lucruri sigure sunt zguduite de criza economică prin care trece astăzi omenirea. Mulţi sunt pesimişti în ce priveşte viitorul ei. Ţările mai bogate concentrează toată atenţia lor spre protejarea propriilor cetăţeni. Dar marea lume a celor săraci vor plăti cu un preţ scump această criză. Ne gândim cu foarte multă îngrijorare la milioanele de săraci, noi şi vechi, victime ale acestei pieţi de desfacere care se crede atotputernică.

De fapt, foarte mulţi suferă în timpurile noastre din cauza războaielor, a sărăciei şi a violenţei. Nu poţi fi fericit într-o lume plină de atâta suferinţă. Nu poţi să-ţi închizi inima în faţa compasiunii. Simţim durerea popoarelor victime ale războaielor, durerea celor care sunt nevoiţi să-şi lase propriile case pe motive etnice şi naţionaliste, durerea celor răpiţi sau dispăruţi. Mulţi, foarte mulţi, sunt în suferinţă.

Acesta nu este momentul pentru a te închide în pesimism, ci este momentul de a asculta durerea celor mulţi şi de a lucra împreună pentru a pune bazele unei noi ordini mondiale a păcii. În căutarea justiţiei, dialogul, respectul pentru cei slabi sunt instrumentele pentru a construi această nouă ordine. Dar pentru a face aceasta este nevoie de mai mult spirit şi de mai mult sens al umanităţii! O lume fără spirit devine repede o lume inumană.

Tradiţiile noastre religioase, cu toate diferenţele lor, afirmă cu voce tare că o lume fără spirit nu va putea niciodată să fie umană: strigă că, spiritul şi umanitatea nu pot fi călcate în picioare de războaie; cer pacea. Doresc pacea, o cer, o imploră în rugăciunile lor adresate lui Dumnezeu. Religiile ştiu că a vorbi de războaie în numele lui Dumnezeu este un lucru absurd, este o blasfemie. Sunt convinse că din violenţă şi din terorism nu se poate naşte o umanitate mai bună. Nu cred în pesimismul din întâlnirea inevitabilă dintre religie şi civilizaţie. Speră şi se roagă pentru ca, între popoare şi între oameni să se construiască o adevărată comunitate a păcii.

Niciun om, niciun popor, nicio comunitate nu este o insulă. Există în permanenţă nevoia de celălalt, de prietenie, de iertare şi de ajutorul celuilalt. Avem un destin global comun: ori trăim împreună în pace, ori pierim împreună. Războiul nu este niciodată inevitabil şi în orice caz lasă urme adânci şi în inima celui care învinge.
Nicio ură, nici un conflict, nici un zid nu poate rezista în faţa rugăciunii, a dragostei care devine dialog şi a iertării.

Dialogul nu te slăbeşte, ci dimpotrivă te întăreşte. Este adevărata alternativă a violenţei. Nimic nu este pierdut în dialog. Totul poate deveni posibil. Pentru aceasta, aici în Cipru, ne rugăm pentru ca orice injustiţie, orice război, orice rău să fie imediat şters, iar popoarele să redevină fraţi, plecând din această insulă şi până în Orientul Mijlociu, în Africa, în America Latină şi în întreaga lume.

Dumnezeu să dăruiască atunci întregii lumi marele dar al păcii, pentru rugăciunile tuturor credincioşilor!
Nu este o utopie raiul pe pământ, dar este necesar să construim o lume mai umană. Acest lucru este posibil dacă există spiritul de frăţietate. Nici un război nu a fost niciodată sfânt. Numai pacea este sfântă!

Dumnezeu să dăruiască întregii lumi marele dar al păcii, pentru rugăciunile tuturor credincioşilor!