Având în vedere că este una dintre cele mai mici comunităţi ortodoxe de pe Valea Pogănişului, datorită procesului din ce în ce mai accentuat al depopulării, parohia Remetea Pogănici s-a bucurat de prezenţa Preasfinţiei Sale Episcop Lucian, care cu multă dragoste a poposit întru rugăciune alături de credincioşi.
După oficierea slujbei vecerniei tânărul părinte paroh Gelu Moldovan a mulţumit Preasfinţiei sale că a binevoit a vizita parohia pe care o păstoreşte. În cadrul cuvântului de învăţătură Ierarhul a apreciat activitatea preotului paroh care este lumină în parohia remetea Pogăcnici, îndrumând credincioşii pe calea mântuirii. Totodată Preasfinţia Sa a amintit şi de realizările administrativ-gospodăreşti ale preotului care a intreprins lucrări atât la biserică, cât şi la casa parohială.
În încheiere Ierarhul a binecuvântat credincioşii, miruind cu untdelemn sfinţit pe toţi cei prezenţi la sfânta biserică, după care a vizitat casa parohială din Remetea Pogănici.