publicat în: Arhivă

Conferinţă preoţească în protopopiatul Săveni



Preoţii din Protopopiatul Săveni au participat ieri, 23 octombrie a.c., la prima şedinţă preoţească condusă de către Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Tema conferinţei preoţeşti a fost „Anul Jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii” şi „Noul statut pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române”. De asemenea, preoţii din Protopopiatul Săveni au pus în discuţie şi problemele cu care se confruntă.

Dimineaţa a fost oficiată Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” – Săveni 2, în cadrul căreia a fost hirotonit preotul Cornel Coţovanu, pe seama parohiei Cotu Miculinţi din Protopopiatul Săveni. Părintele Liviu Constantin Nechita, protopop al Protopopiatului Săveni a mulţumit la finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan pentru prezenţă şi i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos: „Drumul nostru către mântuire, către împărăţia Bunului Dumnezeu are nevoie de îndrumare, are nevoie de modele, are nevoie de persoane care să ne arate calea cea bună, ca să ne ferească în momentul în care avem ispita aceasta de a ne îndepărta de la drumul cel bun, de la drumul cel drept. Bucuria noastră, a creştinilor, este cu atât mai mare în momentul în care ierarhul nostru se află în mijlocul nostru, în împreună slujire, ca o chezăşie a prezenţei Mântuitorului Iisus Hristos în lumea aceasta şi ca îndreptător al sufletelor noastre către împărăţia sa cea cerească. Bunul Dumnezeu a îngăduit şi nouă, în această zi, bucuria prezenţei ierarhului în mijlocul nostru”, a spus preotul Nechita.

„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că orice întâlnire care este onestă formează o clipă de sărbătoare, iar întâlnirea noastră cea mai frumoasă şi cea mai adâncă nu poate fi în alt loc decât în biserică şi nu poate avea loc în alt timp, decât în timpul Sfintei Liturghii. De aceea, îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit – arhiereu, preoţi, diaconi, credincioşi mai în vârstă sau prunci – să fim astăzi în biserică formând poporul lui Dumnezeu, aflat în genunchi în faţa dumnezeieştii şi Preasfintei Treimi”, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.