Colinde TV
Publicat pe 08.05.2009

Slujiri arhiereşti în Duminica Slăbănogului

 

În Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului), Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Dr. Irineu va săvârşi Sf. Liturghie la Catedrala mitropolitană Sf. Dumitrie Izvorâtorul de Mir din Craiova.

 

În după-amiaza aceleiaşi Duminici, la orele 17.00, Înalt Prea Sfinţia Sa va oficia la Biserica Maica Domnului Dudu din Craiova slujba «cununiei de aur» pentru 70 de familii din Craiova. Evenimentul, devenit o tradiţie în oraşul nostru, este organizat ca de fiecare dată de Primăria Municipiului Craiova.

 

Prea Sfinţitul Părinte Nicodim va sluji sfânta Liturghie în biserica parohiei Butoieşti, protopopiatul Strehaia. Vechiul locaş avea hramul Sfinţii Voievozi şi a fost construit în anul 1821 de un căpitan de panduri din oastea lui Tudor Vladimirescu, pe nume Constantin Popescu, care după revoluţia din 1821, s-a retras la mănăstirea Gura Motrului, unde împreună cu oamenii de aici s-a apucat de construcţia bisericii. Actuala biserică se află în apropierea oraşului Strehaia. Sfântul lăcaş este din lemn, construit în coadă de rândunică, şi a fost refăcut din temelie în anul 1886 fiind sfinţit în anul 1896 când i s-a dat hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Parohia Butoieşti este una din localităţile importante din judeţul Mehedinţi şi în acelaşi timp una din parohiile cu tradiţie din Episcopia Severinului şu Strehaiei.

 

Prea Sfinţitul Părinte Episcop Gherasim va săvârşi Sf. Liturghie la Catedrala episcopală Sf. Ier. Nicolae din Râmnicu Vâlcea.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.