Publicat pe 02.10.2009

Socant: in Bulgaria exista in prezent 101 culte inregistrate oficial, printre care si secte sataniste, datorita unei legi extrem de permisive si necontrolate

Ministrul bulgar al cultelor, Bojidar Dimitrov a sustinut ideea deputatilor din partidul „Ataka" cu privire la reinregistrarea cultelor religioase in Bulgaria.

 

„Am fost socat de legea actuala a cultelor: cat de usor poate fi inregistrata la noi o comunitate religioasa, mai usor decat un partid politic!" – a declarat Dimitrov in Parlament. Conform spuselor sale, doi-trei oameni care au un avocat bun, pot inregistra un nou cult religios si pot beneficia astfel de diferite avantaje.

 

Ministrul a mai spus ca in acest moment, la judecatoria din Sofia sunt inregistrate 101 culte religioase si a promis ca o lista a acestora va fi plasata pe pagina web a Directiei Culte Religioase.

 

Deputatul din partidul „Ataka", Tveta Gheorghieva si-a manifestat indignarea fata de prezenta in aceasta lista a unor secte sataniste, care sunt periculoase atat pentru membrii acestora, cat si pentru ceilalti cetateni.

 

in legatura cu aceasta, „Ataka" militeaza pentru adoptarea unei noi Legi cu privire la cultele religioase, care ar cere reinregistrarea organizatiilor religioase. Ministrul, de partea sa, a declarat ca este de acord cu aceasta initiativa si se va stradui sa-si convinga colegii din partidul de guvernamant sa sustina acest proiect de lege.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.