Publicat pe 04.05.2008

SFANTUL APOSTOL SIMON ZILOTUL – 10 mai – Hram BISERICA PODEANU – Bucuresti

 

 

Invitaţie la Hramul Bisericii Podeanu şi la procesiunea cu Moaştele

Sfântului Apostol Simon Zilotul.

 

Bunul Dumnezeu a rânduit să ajungem în această săptămână, la bucuria unui nou Hram al Bisericii Podeanu. Pe tot parcursul

anului care a trecut, rugăciunile Sfântului Apostol Simon Zilotul către Bunul Dumnezeu au adus…

 

… împliniri şi bucurii tuturor celor care, cu credinţă, i-au cerut ajutorul.

 

Fiind

ginerele de la Nunta din Cana Galileii, dupa cum amintesc şi Sfintele Evanghelii, Sfântul Apostol Simon Zilotul s-a dovedit a fi ajutătorul grabnic al tuturor celor ce doresc să întemeieze o

familie binecuvantată de Dumnezeu şi al celor ce se roagă Bunului Dumnezeu pentru naştere de prunci. Prin urmare, Biserica

Podeanu devine, la Sfintele Slujbe săvârşite de parintele paroh Vasile Ailioaei, alături de părinţii slujitori Constantin Strugariu şi Constantin Drăguşin (dirijorul coralei Nicolae Lungu, a

Patriarhiei Române), neîncăpătoare.

 

Se cuvine deci, cu deosebire la sărbătoarea Hramului din ziua de sâmbătă,

10 mai2008, să fim toţi alături în rugăciunile de mulţumire faţă de Sfântul Apostol Simon Zilotul, cu bucuria şi credinţa că şi pe viitor, rugăciunile sale vor face ca mila şi iubirea Lui

Dumnezeu, să înconjoare familiile şi casele noastre.

 

Vă asteptăm cu drag să fiţi părtaşi la bucuria Parohiei Podeanu, aşa cum se întâmplă în fiecare

an, Sfântul Apostol Simon Zilotul adunând laolaltă credincioşi ortodocşi din toate colţurile ţării. Sfintele Moaşte vor fi scoase spre închinare începând cu vineri, 9 mai, orele 18, cănd se va

săvârşi Vecernia Mare cu Litie în cinstea praznicului Sfântului Apostol Simon Zelotul, urmate de procesiune cu Sfintele Moaşte.

 

Utrenia va începe de la ora 8.00, în ziua de 10 mai, urmată de Acatistul Sfântului Apostol Simon Zilotul, Sfânta Liturghie

şi Pomenirea ctitorilor din Biserica Podeanu şi a Prea Sfinţitului Episcop Valerian Zaharia, cel care a dăruit Bisericii

Podeanu Moaştele Sfântului Apostol Simon Zelotul şi o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, cuprinsă

într-un medalion deosebit, în formă de lacrimă.

 

Sfintele Moaşte vor fi scoase spre închinare la Biserica Podeanu întreaga zi de 10 mai, astfel încât şi ultimul închinător să poată trece prin faţa raclei cu Sfintele

Moaşte.

 

Sfântul Apostol Simon Zilotul să aducă bucurii, tuturor celor care cu credinţă îi cer mijlocirea către Bunul

Dumnezeu şi-i aduc mulţumiri neîncetat pentru ajutorul primit.

 

Hristos a Inviat!

Puteti vizita pagina de prezentare: Biserica Podeanu din

Bucuresti, inscrisa pe Platforma Lacasuri Ortodoxe @ KSLCatalin, dand click aici.

– conf. Platforma 1 Lacasuri

Ortodoxe @ KSLCatalin int-act.04.05.8 Bucuresti/ Media Gallery (Chronicles) 1I1

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.