publicat în: Arhivă

Cercul pastoral-misionar Calimanesti 2012

Cercul pastoral-misionar Calimanesti 2012 slideIn data de 7 septembrie 2012, în ziua Înainteprăznuirii Naşterii Maicii Domnului, în biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a Parohiei Călimăneşti I, din Protoieria Râmnicu Vâlcea, a avut loc întâlnirea preoţilor arondaţi Cercului pastoral-misionar Călimăneşti.

Întrunirea a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii şi a Tainei Sfântului Maslu, cu participarea credincioşilor din parohie și localitățile vecine. Apoi, în cadrul cercului, Părintele Ilie Ceapă, preot slujitor la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Călimăneşti a susţinut referatul „Inovaţii şi practici neortodoxe cu privire la Taina Sfântului Maslu”, manifestarea încadrându-se în rândul evenimentelor dedicate anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.

La această întâlnire au luat parte preoţi din parohiile: Călimăneşti I şi II, Jiblea Veche, Jiblea Nouă, Sălătrucel, Şerbăneşti Păteşti, Berislăveşti, Rădăcineşti, Dângeşti şi Scăuieni.

La finalul întâlnirii Părintele Alin Gherghinoiu, Protopop de Râmnicu Vâlcea, a subliniat importanţa pe care fiecare slujitor trebuie să o acorde celor bolnavi şi suferinzi prin cercetarea acestora precizând faptul că, durerile şi suferinţele reprezintă şi o cale prin care omul îşi poate ispăşi încă din această lume păcatele săvârşite, sporesc virtuţile prin împlinirea faptelor bune şi aprind în inimă dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

În cadrul întâlnirii au mai fost discutate diverse probleme şi aspecte de ordin pastoral-misionar şi administrativ-gospodăresc din fiecare parohie.

Arhid Ioan Liviu Găman