Aroganta mediocritatii

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: autor Pr. Alin-Cristian Preotu

-Pamflet-

aroganta mediocritatii Iubiți cititori printre rânduri, dați-mi voie să-mi spun "of-ul" dintre gânduri…
Vreau să vorbesc despre impostura diletantului, în general sau despre "Homo eticus" în variantă de impostor profesional, în particular, care de nenumărate ori când l-am zărit, pe ici pe colea, în societate sau prin instituții, m-a făcut să oftez și să zic, așa, într-o doară: Of, Doamne, cine l-a mai adus și pe acesta, a cui "creație" o fi ipochimenul?
Am găsit repede și un răspuns, mi-a sclipit un gând: bunăvoința noastră… Altminteri, toleranța excesivă, care numai discerne calitativ valoarea de non-valoare. Intolerabil lucru! De ce zic aceasta?
Vedem cu toții, astăzi, câtă impostură domnește pe scaune directoriale, câtă incompetență vâjâie prin instituții, câți stupizi ajung să ne conducă și cât de mulți penibili santilbanci i-au decizii și hotărăsc soarta norodului.
Aceasta se întâmplă deoarece vrem, uneori, să fim doar buni, dar uităm să fim și drepți! Iubim-miluind-cu milostivire, dar nu îndreptăm-drept-cu dreptatea, iertăm ușor, dar nu iubim adevărul sau dimpotrivă, devenim doar justițiari, luptăm cu răul și-l fugărim din viața altora, ca mai apoi să ne viziteze și pe noi, pentru că am uitat să fim și buni, nu numai drepți!
Și uite așa relativizând totul, totul se relativizează! Criteriile elective devin astfel subiectiv-selective în aprecieri, evaluări, angajări și în promovări…Apoi, iată se arată "neghina" și încolțește "roada întunericului", căci "oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina" (Ioan 3, 19). Dar, Sf. Scriptură spune: "Grâul" și "roada luminii este în orice bunătate, dreptate și adevăr" (Efeseni, cap.5), deci acestea doar împreună dau "roadă". Bunătatea fără dreptate și adevăr, nu se mai numește bunătate, ci răutate și invers!

Toată această realitate lugubră se produce datorită "mărinimiei" unor "prieteni" sau superficialității "evaluatorilor", dar și a lipsei de criterii obiective și de principii morale, în general, care compun țesătura laxismului social practicat pe scară largă.
S-au înmulțit necăjiții care trebuie ajutați și proștii care trebuie promovați. Trebuie să mănânce și ei o pâine; nimic împotrivă, dar să învețe să stea la coadă, nu să sară pe aiurea, făcând scara mâței cu "pilele" ca să treacă de "obstacole".
Într-adevăr, mama proștilor este mereu gravidă, dar aș zice, că mai des rămâne însărcinată "mama prejudecăților". Cel care inseminează, mai des, este "Homo eticus". Mai sunt și alți tați. Aceasta din urmă, "mama prejudecăților", de altfel, mamă imorală – face mai mulți pui; pe unii îi avortează, alții se nasc, dar sunt retarzi, iar alții au creier, însă se gonflează cefaleic, prin îmbuibarea cu prejudecăți și-i doare capul, mai toți suferind de năjit!
"A gândi este atât de greu, încât cei mai mulți judecă" (C.G. Jung), iar unii nici nu mai judecă; aceștia din urmă au doar … pre-judecăți!

Bineînțeles că, ipochimenul pe care l-am numit ușor ironic – "Homo Eticus", când ajunge "împărat", ca și țiganul din poveste își omoară mai întâi "tatăl", apoi caută altă paternitate "ocrotitoare", devenind un fiu bastard al nepotismelor, nu consangvinice, ci a cârdășiilor frățești și a înrudirilor după interese… Acum sunt mult mai importante: numele, titlurile, dregătoria, încrengăturile "genealogice", adeziunile de "partid", castele și solidaritățile de breaslă…
Într-un cuvânt, trăim o diversiune a formelor fără fond (E. Lovinescu), o defilare a "măștilor râzânde puse bine pe-un caracter inimic" (M. Eminescu/Epigonii), a segregării sociale după criterii politice, a simulării și disimulării de personalitate, a abuzării conținuturilor moral-creștine păstrate de Biserică, prin lupta anticlericală și antieclesială, prin bufoneria mediatică, prin lipsa de scrupul a celor care fac cenzura, a ceea ce trebuie să apară sau nu…
Este realmente dureroasă, pentru oamenii de bun simț, această aroganță a mediocrităților exhibate public, a piticilor complexați ce-și mușamalizează fricile expandând complexe de superioritate, dar și mai nostalgic devii când observi manierismul lor fariseic, expunerea finuță, rafinată și soft a Eu-lui, cu un zâmbet lung și larg, mieros-politicos la început, dar care se transformă repede în rânjet, după ce te-a înghițit, potrivit creșterii metamorfice a "furnico-leului". Și "Homo eticus" este un furnico-leu, el poate parcurge toată "scara evolutivă", de la fază de "bacterie", de "virus", poate deveni o celulă canceroasă, malignă sau făcând 2-3 tumbe și dându-se peste cap, se poate transforma într-o furnică sau vulpoi, cameleon sau strigoi, lup sau mieluț, vacă, porc sau măgar și de foarte multe ori – leu…
Să vedem cum arată; am să încerc să-l descriu.

"Homo eticus" este mereu pregătit cu o „bezea” pentru șefu, este foarte amabil să „lucreze” la imaginea colegului, iscusit în retorica sa de clevetitor, foarte harnic „să sape groapa altuia” și posedând o „elocință” a laudei și închipuirii de sine cum rar întâlnești. Este de multe ori grabnic să iasă în față cu o realizare „șterpelită” de pe la colegi sau să vină cu o „idee strălucită”, care a încolțit în mintea altuia mai capabil decât el, dar nu așa iute de picior ca el. Toate aceste „înfățișări” îl propulsează, de multe ori mai în față și mai sus, acolo unde nu îi este locul, pe o poziție pe care nu o merită și pe care și-o revendică singur.
Dacă nimeni nu ar avea de suferit și ar acționa după un principiu machiavelic ”scopul (bun) scuză mijloacele (rele)” – fără justificare morală de altfel și acest principiu – nu ar fi o problemă atât de gravă, ținând cont de spiritul acesta concurențial, de competiția pe piața muncii și legea junglei în care trăim din punct de vedere economic. Problema se ivește atunci când nu sunt respectate poruncile divine, legea morală, etica profesională, libertatea individuală și relațiile de muncă.
Acuzatorii și judecătorii lui "homo eticus" sunt tocmai victimele lui. „Palmaresul” său este cu atât mai bogat cu cât acesta a urcat pe o poziție de mai mare vizibilitate, căci „sminteala” poate fi maximă pentru cel care este mai sus pe o treaptă de vrednicie de care este nevrednic sau atunci când se naște o conspirație a mediocrităților, un soi de coaliție a celor fără scrupul și fără valoare în dorința comună de emancipare a membrilor grupului sau pentru a detrona pe câte vreun „opozant” cu principii sau cu o credință mai mare.
Viclenia, ipocrizia, falsitatea și lipsa de scrupul în atingerea scopului și în urmărirea interesului personal îl desemnează pe impostorul profesional, ca fiind un "homo eticus" de toată „frumusețea” unui înger căzut, a unui demon „împielițat” în chip de om, care are fizionomia și lucrarea unui duh rău, căci spiritul său malefic îl prihănește și îi întinează toată „lucrătura” profesională.
Exorcizarea din corpusul profesional al unor astfel de „elemente” va crea la nivel de colectivități, de instituții și, mai larg, la nivel de societate, o relaționare mai bună, mai justă, mai echitabilă, între toți cei care vor să muncească cinstit și să fie apreciați și promovați după criterii de competență, de moralitate și care depun eforturi în a-și aduce aportul la viața cetății cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste…
Impostura profesională a lui "homo eticus" decurge tocmai din caracterul imoral al prestației sale, al modului cum se raportează la munca sa și la ceilalți, pentru că se poate vorbi și de o etică a muncii, a mijloacelor folosite și a intențiilor, în sensul că nu este suficient să fii competent pe o problemă, specialist într-un domeniu, ci foarte important este să ai și caracter, să lucrezi în echipă, să fii onest și moral în tot ceea ce faci, precumpănind obiectiv și nepărtinitor lucrurile, oamenii.

Teologic vorbind, împlinirea datoriei trebuie să izvorască din dragoste de oameni, ca pentru Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu – “fără Mine nu veți putea face nimic”- (Ioan 15,5), cu smerenie și în folosul comunității, tot “slugi netrebnice – considerându-ne – întrucât am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17,10), săvârșind fapta cea bună spre Slava Lui Dumnezeu (Matei 5,16) și pentru mântuirea semenilor noștri.
Prin urmare, este foarte discutabilă competența profesională a lui "homo eticus", întrucât o exercitare egocentrică, narcisică și samavolnică a competențelor sale profesionale poate deveni sursa sigură a incompetenței lui "homo eticus", a imoralității sale, a mal-praxis-ului practicat ca "virtute" egotică, întrucât competențele individualismului său, mijloacele și scopul faptelor sale, sunt convertite de mândrie și de iubirea de sine, din fapte bune în fapte rele, ca niște “roade ale unui pom rău” (Matei 12,33) și nu ca aceluia ce aduce “roada dreptății” (Fil. 1,11), “spre slava și lauda lui Dumnezeu” (I Cor. 10, 31).

– pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, contributor: Pr. Alin-Cristian Preotu

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.