Sfanta Preacuvioasa Maica Pelaghia (cea desfranata) – 8 octombrie

Un Arhiepiscop al Antiohiei a invitat pentru diverse probleme, din cetatile dimprejur, 8 episcopi, strângându-se toti în Biserica Sfântului Mucenic Iulian.

Printre acestia se afla si Sfântul Episcop Non din Iliopoli, omul Lui Dumnezeu, fost calugar în Mânastirea Tavenisiot. Fiind puternic înduhovnicit, episcopii începusera sa-i ceara sfaturi si cuvinte de învatatura, fiind toti strânsi în jurul lui. La un moment dat însa, pe drumul de langa Biserica, a aparut una dintre femeile desfrânate, cunoscuta în toata Antiohia, împodobita extrem de frumos si însotita de mai multi tineri si tinere. Fericitul Non, privind dupa dânsa, s-a întors catre ceilalti episcopi si i-a întrebat, cu ochii în lacrimi:

– Nu cumva ati fost încântati de frumusetea acestei femei? Dar acestia nu au raspuns. Atunci Non, repetând întrebarea, le-a zis:

– Multe am învatat de la dânsa acum. La înfricosata judecata, alaturi de ea vom fi judecati si noi de catre Domnul. Vedeti, câte ceasuri a pierdut aceasta femeie pentru a se spala, a se îmbraca si a se împodobi stralucitor, încât sa devina cea mai frumoasa dintre toate femeile, pentru barbatii care-i fac curte? Pe când noi, având în ceruri pe Mirele cel fara de moarte, nu ne îngrijim sa ne împodobim sufletul nostru ticalos, cu totul necurat, gol si plin de rusine, nu ne sârguim sa-l spalam cu lacrimile pocaintei si sa-l îmbracam cu podoaba faptelor bune, ca sa se arate placut ochilor Lui Dumnezeu si sa nu fie rusinat si lepadat în vremea nuntii Mirelui.

Întors apoi în chilie, Non a continuat rugaciunea sa, cu plângere: "Doamne Iisuse Hristoase, iarta-ma pe mine, pacatosul si nevrednicul, caci grija acelei femei pentru împodobirea trupului a întrecut îngrijirea mea pentru ticalosul meu suflet, fiindca nu ma pot sârgui sa-Ti fiu placut, Dumnezeul meu, ci petrec în lenevie si neîngrijire. Cum pot eu privi spre Tine? Cum voi putea sa ma îndrept spre Tine? Vai de mine, pacatosul! Pentru ca, desi stau înaintea Sfântului Altar, nu-Ti aduc podoabele sufletesti pe care le astepti de la mine. Acea femeie se împodobeste, facând ce a fagaduit oamenilor muritori, pe când eu am fagaduit sa-Ti fiu placut, Dumnezeul meu, dar am mintit, lenevindu-ma. Sunt sarac în fapte si nu-Ti respect poruncile, asa încât nu am nadejde decât în milostivirea Ta prin care sper sa ma mântuiesc si nicidecum în faptele mele. Si ai grija, Doamne, sa nu o pierzi pe aceasta femeie, caci este zidirea mâinilor Tale. Aceste frumuseti sa nu slujeasca diavolilor, ci întoarce-o la Tine, ca sa se mareasca numele Tau cel sfânt prin ea, pentru ca toate sunt cu putinta la Tine".

Trecând noaptea acelei zile, dimineata i-a povestit diaconului sau, Iacov, ca avusese un vis ciudat. Visase cum statea într-un colt al Sfântului Altar, savârsind slujba Sfintei Liturghii, când a aparut o porumbita neagra si murdara, care zbura în jurul sau. Nu o suporta, dar când diaconul a rostit: "câti sunteti chemati, iesiti", porumbita a zburat si nu s-a mai întors pâna la Sfârsitul Sfintei Liturghii. Dupa Liturghie, iesind din biserica, iar a aparut, dar a prins-o, a aruncat-o în apa din pridvorul bisericii, iar ea s-a spalat de toata mizeria, devenind de un alb stralucitor si a disparut în înaltimi.

Terminând povestirea acestui vis, au trebuit sa mearga la Sfânta Liturghie, rânduita la Biserica. Dumnezeu a facut ca, dupa terminarea slujbei, în timpul predicii, sa apara în Biserica tocmai desfrânata, pentru prima oara în viata ei. Ea, auzind cuvintele de învatatura ale episcopului, a început sa plânga, gândindu-se la pacatele ei si i-a trimis pe cei de lânga ea, cu care venise, sa-l urmareasca dupa slujba si sa afle unde locuieste, aflând astfel ca este gazduit lânga Biserica Sfântului Mucenic Iulian. Imediat dupa aceea i-a scris o hârtie prin care îi marturisea ca a auzit de Dumnezeu, cel ce este Milostiv cu pacatosii si, totodata, îi cerea ajutorul fericitului Non, pentru ca si ea sa se îndrepte catre Mântuitorul acestei lumi.

Acesta a acceptat rugamintea ei, bucuros sa se întâlneasca, însa numai atunci când se afla în preajma celorlalti episcopi, spre a nu-i veni femeii vreun gând sa-l ispiteasca. Adunându-se toti în Biserica, dupa cum hotarâsera, femeia a venit cu gândul si rugamintea cu lacrimi sa fie botezata, cu deosebita râvna pentru Hristos, ceilalti ramânând înmarmuriti, deoarece îl si ameninta pe episcopul Non, plângand la picioarele lui: “Dumnezeu te va judeca pentru sufletul meu daca nu ma vei boteza astazi; asupra ta vor cadea faptele mele rele si ma vei face sa fiu în continuare desfrânata si necurata. Fiindca, daca nu ma vei boteza ma voi lepada de Dumnezeul tau si ma voi închina idolilor si nu vei mai avea nici tu parte de El si de sfintii Lui". Atunci, Arhiepiscopul i-a trimis ca nasa, garanta ca nu se va întoarce la pacate, pe diaconita Romana si, dupa marturisirea pacatelor si învatarea credintei, a fost botezata Pelaghia, dupa cum avea deja numele, desi cetatea întreaga ii spunea, dupa podoabele ei, Margareta.

De bucurie, acestia s-au asezat la masa împreuna, unde toti au auzit glasul celui rau care se plângea: "Vai mie, ce sufar din cauza acestui bârfitor! Batrân rau! Nu-ti ajungeau cei 30.000 de sarazini pe care i-ai luat din mâinile mele si i-ai botezat? Nu ti-a ajuns cetatea Iliopoli care era odata? Mi-ai furat si ultima speranta! Ce voi face de acum încolo, calugare cu obicei rau? Nu vreau sa-ti mai rabd vicelniile! Blestemata este ziua în care te-ai nascut batrîne, fiindca lacrimile tale mi-au distrus casa mea si au pustiit-o! Stii ce mi-ai facut Pelaghia? Te-ai purtat ca Iuda care, din cinste apostoleasca, L-a vândut pe Domnul sau". Episcopul, auzind acestea, i-a poruncit Pelaghiei sa-si faca semnul Crucii, iar aceasta a mai zis: "Sa te goneasca pe tine Iisus Hristos, care m-a scapat din mâinile tale". Iar diavolul a disparut pe data, dar dupa alte doua zile, a desteptat-o din somn si iar i-a vorbit: Scumpa mea doamna Margareta, ce rau ti-am facut eu? Nu te-am îmbogatit eu cu aur si cu argint? Nu te-am împodobit eu cu pietre de mare pret, cu salbe si cu haine? Spune-mi, te rog, cu ce te-am mâhnit? Eu sunt gata sa-ti îndeplinesc orice porunca a ta, dar sa nu ma lasi sa ma fac de râs. Perlaghia s-a însemnat din nou cu semnul Sfintei Cruci si i-a zis: "Domnul meu, Iisus Hristos, m-a smuls pe mine din ghearele tale si m-a facut mireasa în Împaratia Sa cereasca, deci El te va goni de la mine". Si iar a disparut, iar Pelaghia a rugat-o si pe maica Roamana, cu care dormea, sa se roage pentru ea.

A treia zi dupa botez, ea s-a hotarât si, adunându-si toate bogatiile, le-a dat Sfântului Episcop Non, pentru ca averea data ei de satana sa nu o mai lege, cautând în continuare altfel de bogatii, de la Dumnezeu. Bogatiile sale au ajun astfel în mâinile sarmanilor si orfanilor, episcopul nevoind sa pastreze ceva din ele pentru Biserica.

Era obiceiul apoi, ca la 8 zile dupa botez, haina cea alba sa fie schimbata si astfel, Pelaghia s-a îmbracat, dupa hotarârea sa, într-o haina din par aspru, pe deasupra luând o haina a parintelui Non, disparând însa din cetate în scurt timp, pâna când i s-a aratat în vis episcopului cum ca se afla în Ierusalim.

Au trecut apoi trei ani fara sa se mai stie nimic si s-a ivit ocazia ca diaconul Iacov sa mearga la Ierusalim. Cu aceasta ocazie, parintele Non i-a zis: "Iacove, când vei merge la sfintele locuri, sa cauti un calugar pe nume Pelaghie – acela nu este barbat pe de-a-ntregul (famen – barbat castrat), dar foarte îmbunatatit si locuieste în ascuns – si sa vorbesti cu el, pentru ca îti va fi tare de folos, caci este adevarat slujitor al Lui Hristos si calugar desavîrsit". Asa s-a si aflat apoi, ca Pelaghia, ducându-se la Ierusalim si-a zidit o chilie în muntele Eleonului .

Chilia nu avea usa, ci era zidita în toate partile si avea doar o fereastra mica. Frumusetea ei se pierduse, ochii fiindu-i afundati adânc în orbite, iar trasaturile fetei erau schimbate din cauza înfrânarii. Toti o stiau de famen si nimeni n-a înteles ca e chiar femeie.

Dupa mai mult timp, s-a dus vestea ca murise, fiindca nu mai raspundea la fereastra si, s-au adunat calugarii din toate mânastirile si toata cetatea Ierusalimului, Ierihonului si Iordanului, si locuitorii, pentru îngroparea sfintelor ei moaste, dupa ce au reusit sa le scoata prin ferestruica mica. A fost prezent si Patriarhul Ierusalimului, iar când au uns trupul, dupa obicei, cu arome, au vazut ca era femeie si, minunându-se, au îngropat-o în chilia în care traise.