Cuviosul Parinte Andronic si Sfanta Atanasia, sotia sa – 9 octombrie

Sfântul Andronic a trait pe timpul lui Teodosie cel Mare, împaratul grecesc, în tinutul Antiohiei, ocupându-se cu prelucrarea aurului si argintului. Sfânta Atanasia, i-a fost sotie si era tot fiica unui mestestesugar de obiecte din aur si argint. Amândoi aveau o situatie foarte buna si stiau sa traiasca cinstindu-l pe Dumnezeu, dând o treime din câstig pentru saraci si înca una pentru Biserica, fiind cunoscuti pentru faptele lor bune si pentru blândetea cu care îi tratau pe toti.

În timp au avut doi copii – un fiu, Ioan si o fiica, Maria, iar dupa nasterea lor au hotarât sa traiasca în curatie, vietuind ca frate si sora. Îi cercetau pe bolnavi, îi spalau, îi hraneau, îi îmbracau si donau din averea lor strainilor si saracilor, mereu aflându-se în post (în zilele rânduite) si în rugaciune.

La un moment dat, o boala grea i-a lovit pe cei doi copii ai lor, facând febra mare si, desi Andronic s-a rugat în Biserica Sfântului Mucenic Iulian, unde îi erau îngropati parintii, ore în sir, acestia au murit.

Cu toata durerea, Andronic marturisea precum odata Iov:"Gol am iesit din pântecele maicii mele, gol ma voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat în veci". Atanasia însa, a trecut cu foarte mare greutate peste suferinta, plângând pentru fiii sai, încât ajunsese si ea aproape de moarte. Când i-au fost îngropati copiii în Biserica Sfântul Iulian, Atanasia a râmas lânga mormânt, fara a mai vrea sa se întoarca acasa. Pe când plângea, însa, la miezul noptii i s-a aratat Sfântul Mucenic Iulian, în chip de calugar si i-a vorbit:

– Femeie! De ce nu-i lasi sa se odihneasca!"

– Nu te supara pe mine, Sfinte Iulian. Sunt întristata pentru ca am avut doi copii si astazi i-am îngropat pe amîndoi.

– Cîti ani aveau copiii tai?

– Unul avea doisprezece ani, iar celalalt avea zece ani.

– Dar de ce plângi pentru dânsii? Mai bine ai plânge pentru pacatele tale. Fiindca, copiii se hranesc acum – precum oamenii pe pamânt , cu hrana trupeasca – cu bunatatile ceresti de la Hristos, fiindca L-au rugat : "ne-ai lipsit de cele pamântesti dar nu ne lipsi de bunatatile ceresti".

Dupa aceste cuvinte, Atanasiei i-a trecut tristetea si, vrând sa mai vorbeasca acelui calugar, nu l-a mai gasit, desi l-a cautat prin toata Biserica. Chiar si paznicul i-a zis: "Nu vezi ca usile sunt încuiate? Cum poti sa zici ca a vorbit cineva cu tine?".

Acestea au facut-o pe Atanasia sa îsi urmeze gândul calugariei, pe care îl avusese mai demult si, fiind de acord si Andronic, s-au hotarât sa mearga la Ierusalim. Averea toata au lasat-o tatalui Atanasiei, cu dorinta ca el sa o imparta saracilor, iar casa urmând sa devina loc pentru vindecarea bolnavilor si gazduire pentru straini.

Ajunsi la Ierusalim, s-au închinat la sfintele locuri si s-au îndreptat spre Alexandria, pentru a se închina si Sfântului Mucenic Mina. Auzind acolo de un calugar ce trebuia sa ajunga la un schit în care vietuia avva Daniil, au hotarât sa mearga si ei acolo iar acesta, aflându-le dorinta, i-a binecuvîntat si i-a trimis la manastirea Tavenisiotului pentru a o lasa acolo pe Atanasia, fiind mânastire de maici. Fericitul Andronic s-a întors dupa aceea la parintele Daniil, alaturi de care a vietuit 12 ani, ca si calugar, pâna când i-a cerut binecuvântare acestuia sa mearga iar la locurile sfinte pentru închinare. A primit binecuvântarea si Dumnezeu a rânduit ca, mergând prin Egipt, s-o întâlneasca pe Atanasia, fara însa a o recunoaste, deoarece se ascundea sub straie barbatesti, numindu-se Atanasie. Doar aceasta l-a recunoscut în taina pe barbatul ei si au hotarât, dupa voia Atanasiei, sa mearga împreuna la Ierusalim si la Sfântul Mina, cu conditia sa-si infrâneze gura. Dupa acestea, tot împreuna s-au întors la schit unde, cu binecuvântarea parintelui Daniil, au vietuit împreuna, fara ca Andronic sa banuiasca vreodata adevarul, timp de 12 ani. Dupa un timp, Atanasie fiind cuprins de febra mare, a stiut ca se va duce la Domnul si i-a lasat parintelui Daniil o scrisoare în care îi marturisea ca este femeia lui Andronic.

Cand au venit fratii din mânastire sa-i îngroape trupul, au aflat ca era femeie, iar avva Daniil a citit tuturor scrisoarea.

Vestea s-a dus în toate lavrele si avva Daniil a chemat pe toti parintii din Egipt si din pustiul cel mai departat pentru a îngropa cu mare cinste sfântul trup al fericitei Atanasia, cinstind pe Dumnezeu care i-a dat o astfel de rabdare.

Dupa îngroparea ei, doar 7 zile a mai trait Andronic si s-a dus si el catre Domnul, fiind îngropat alaturi de sotia sa.