Cuviosul Parinte Teofil Marturisitorul – 10 octombrie
Fericitul Teofil s-a nascut aproape de cetatea Tiberia, din parinti crestini care l-au botezat la vîrsta de trei ani. Parintii l-au dus o data la muntele Selonului, unde traia sfântul parinte Stefan, pentru binecuvântare. El a învatat apoi, dupa binecuvântarea acestuia, multe carti dumnezeisti si avea sa mai revina la acest parinte, cu gând bun, dupa vârsta de 13 ani când, vazându-l parintele si întrebându-l cu ce gând a venit, acesta i-a raspuns:
– Tu m-ai chemat, parinte, iar eu mi-am parasit parintii si am venit la tine.
– Cand te-am chemat, fiule, si ce ti-am zis?
– Umblam prin cetate si ai venit la mine zicându-mi: Teofile, te-ai departat de la Dumnezeu, care a zis: “Ia-ti crucea ta si urmeaza Mie”. Iar eu am mai mers cu tine, întristat, pâna la poarta ta si te-ai facut nevazut, iar poarta era închisa”.
Cuviosul s-a minunat, stiind ca nu plecase din chilia sa si I-a multumit lui Dumnezeu de aceasta chemare minunata a copilului, pe care, primindu-l, l-a învatat calugaria iar într-un final l-a si calugarit.
Parintii, nu stiau nimic de copil si îl cautau peste tot, dar el se ascundea de toti cei cunoscuti pentru a-I sluji Lui Dumnezeu. Acestia au aflat abia dupa mai multi ani, dar când au vazut ca este monah, în loc sa se bucure, s-au întristat, numai ca, stând acolo câteva zile în preajma calugarilor, s-au hotarât sa construiasca o mânastire pentru el, la casa lor, din averea ce-o aveau, rugându-se de egumen sa le dea fiul împreuna cu alti frati. Acesta le-a zis:
– Nu este bine ca un calugar tânar sa se apropi e de parintii si de cunoscutii sai. Iar Dumnezeu, Care le rânduieste pe toate a aratat planul Sau pentru Teofil.
– Dupa care, egumenul i-a chemat pe frati si le-a poruncit sa petreaca în post si rugaciuni toata noaptea, ca sa arate Dumnezeu voia Sa.
Astfel, a 3-a zi, s-a auzit în Biserica un glas tare care poruncea ca Teofil sa fie lasat sa plece.
Parintii l-au luat si au si zidit mânastirea, adunând mai multi calugari în ea.
Dupa mai multi ani a început însa urmarirea celor ce se închinau la icoane, prin împaratul Leon. Sfântul Teofil s-a împotrivit si el, din toate puterile, luptei împotriva icoanelor, explicându-le tuturor despre importanta si rostul acestora, pâna când a aflat chiar împaratul despre el. Astfel, a trimis pe ostasii sai si l-au prins pe Teofil, poruncindu-i sa nu se mai închine la icoane. Teofil nu s-a supus. A fost deci, batut si facut de râs în cetate. Unul dintre ostasi, pe nume Longhin, i s-a alaturat Sfântului Teofil si a si fost omorât, arzându-se icoane pe capul lui. Iar Teofil a fost schingiuit si batut , chiar si de Împarat, care nu mai suporta rabdarea lui Teofil.
Vazând aceste lucruri, un nobil, Ipatie, minunându-se de rabdarea lui Teofil, l-a luat pe acesta din mîinile slugilor si i-a zis:
– Ori tu esti nebun, Teofile, închinându-te la icoane, ori noi toti care nu ne închinam? Caci, daca ar fi fost bine sa ne închinam, atunci nu ar mai fi poruncit Dumnezeu în Lege: “Sa nu-ti faci tie chip cioplit, nici alta asemanare”.
– Vad ca stii carte; deci, sa vorbim. Si i-a explicat despre cinstirea sfintelor icoane, din dumnezeiasca Scriptura, aratîndu-i ca în Vechiul Testament cinstirea icoanelor se închipuia în sarpele cel de arama, înaltat de Moise în pustie si în heruvimii cei de aur care erau pusi pe Chivotul Legii, iar în Noul Testament, însusi Domnul a dat chipul Sau pe mahrama lui Avgar, împaratul Edesei. Astfel, Sfântul Teofil l-a învins pe nobilul Ipatie, care i-a zis:
– “Ai dreptate, întelepte. De-ar întelege asta si împaratul nostru! Eu ma voi stradui sa-i explic. Iar pe tine te eliberez sa mergi în chilia ta”. Si sfântul, suparat ca nu ajunsese mucenic, s-a bucurat totusi de ranile ce le avea. Apoi, s-a întors la mânastire si i-a invatat si bucurat pe ceilalti calugari, pâna când, dupa mai mult timp s-a mutat la Domnul.
