Sfantul Mucenic Evlampie si sora sa Evlampia – 10 octombrie

Evlampie era un tânar nobil din Nicomidia si a trait pe vremea lui Maximilian. Acest împarat îi prigonea pe crestini, iar ei se retrageau de regula prin pesteri si pustietati.

Aflându-se si el alaturi de cei ascunsi, i-a venit rândul sa mearga în cetate (în Nicomidia) sa cumpere pâine. Acolo, a vazut un anunt scris care chema la uciderea crestinilor si a izbucnit în râs, gândindu-se ce greseala mare face împaratul ca-i omoara exact pe cei mai buni dintre locuitori. Vazându-l cei din cetate, l-au prins pe fericitul Evlampie, l-au legat si l-au dus la judecata. Judecatorul a început sa îl atraga spre închinarea la idoli, explicandu-i ca este tânar, frumos si din neam nobil si ca nu trebuie sa stea în preajma oamenilor prosti, însa Sfântul i-a raspuns:

– Inima ta este plina de înselaciune si esti viclean iar vorbele tale sunt mincinoase, ca si fagaduintele. Nu o sa ma amagesti si nici nu ma vei întoarce de la Hristos. Daca ai asculta cuvintele mele adevarate si sfatul meu bun de a-L cunoaste pe Dumnezeu cel adevarat pe care îl cinstesc eu si caruia ma închin, eu ti-as putea promite de la El, cinstea cea adevarata si vrednica, alaturi de alte daruri si bogatii pe care nici împaratul si nici toata lumea nu le are. Dar, daca nu auzi si nu vrei nici macar sa ma asculti, atunci vei mosteni de la zeii tai, gheena focului iar pentru jertfele tale necurate vei fi chiar tu însuti jertfa viermilor neadormiti. Eu jertfesc jertfa de lauda, nu diavolilor, ci Dumnezeului meu si voi darui Celui Prea Înalt rugaciunile mele.

Auzind acestea, Judecatorul a încercat sa-l sperie, fara vreun rezultat, dupa care au început sa-l bata si sa-l schingiuiasca, sa-l arda, el însa, rezista barbateste.

Cînd se asteptau toti ca Evlampie sa moara, întrucât fusese, la sfârsit, asezat pe un pat înrosit în foc, Sfântul a simtit în el o putere si, sculandu-se din pat, a început sa mearga sanatos ca si cum n-ar fi fost chinuit pâna atunci si s-a prefacut ca accepta sa se închine idolilor. Acestia l-au dus cu bucurie mare si cinste la locul idolilor si toti se bucurau împreuna cu judecatorul, crezând ca Evlampie s-a departat de Hristos. Tot poporul venea în urma lor, iar Sfântul se ruga în gând la Dumnezeu, sa le arate puterea Sa, ca sa creada si ei. Când au ajuns la locul de jertfa al idolilor, a vazut ca cel mai mare era Marte, si i-a zis:

– Cu numele Domnului meu Iisus Hristos îti poruncesc, idolule mut si fara suflet, sa cazi la pamînt si sa te faci praf.

Si idolul a cazut si s-a sfarâmat în bucati. Atunci oamenii au strigat: Dumnezeul crestinilor este într-adevar, mare si puternic. De aici, multi oameni din popor au crezut în Hristos, iar judecatorul l-a supus din nou la chinuri.

Auzind acestea, sora sa, pe nume Evlampia, a alergat acolo si, stând în mijloc, i-a zis fratelui sau: Oare nu ne-am nascut din aceeasi mama? Si nu am fost noi învatati amândoi sa credem în Hristos? Atunci de ce patimesti fara mine si ma tii departe de o asemenea cinste? De ce nu mi-ai spus si mie, ca sa suport si eu toate chinurile tale? Fiindca stii ca si eu vreau sa mor pentru Domnul meu ca si tine si vreau sa stie toti cei ce te lovesc ca si eu sunt crestina. Iar judecatorului i-a zis: Sunt roaba lui Hristos. El este viata mea si bucuria sufletului meu. Pe El îl iubesc si vreau sa ma jerfesc Lui; deci pregateste foc si orice chinuri vrei si chinuieste-ma pentru Hristos, caci vreau sa rabd ca si fratele meu.

Atunci judecatorul a poruncit ca sfânta sa fie batuta, dar ea era încurajata de fratele sau:

– Nu te teme, sora mea, de cei ce ucid trupul, caci nu au cum sa ucida sufletul.

Iar el se ducea singur la chinuri si cum vedea ca ea se mai îndoia de spaima, îi zicea:

– Nu te teme, îndrazneste si vino aici, caci vezi ca nu am nimic si nici nu simt durerea, deci nici tu nu vei simti fiindca vei avea putere de la Dumnezeu.

Si, intrând într-un vas cu apa clocotita, apa s-a racit pe loc iar ei cântau si îl slaveau pe Dumnezeu. Atunci, vazând minunea, doua sute de barbati au crezut în Hristos pe loc si, marturisind si ei, au fost ucisi cu sabia. Sfintii au fost chinuiti în continuare, iar Evlampie a fost lasat si fara vedere si i-au bagat într-un cuptor înrosit, dar s-a întâmplat la fel si acolo.

Astfel, judecatorul nu mai stia ce sa le faca si a hotarît sa le fie taiate capetele cu sabia. Asa s-a si întâmplat cu Sfântul Evlampie, dar Sfânta si-a dat sufletul înainte, astfel încât chinuitorii nu au mai dus porunca la sfârsit.