Sfantul Apostol si Evanghelist Luca – 18 octombrie
Sfântul evanghelist Luca traia în Antiohia Siriei si, înca de tânar cunostea întelepciunea elena, limbile greaca si egipteana si medicina. Mai târziu a devenit si un pictor deosebit. Acesta a mers la Ierusalim, în perioada în care Domnul nostru Iisus Hristos, propovaduia oamenilor.
El a fost unul din cei saptezeci de apostoli.
Dupa Rastignirea Mântuitorului se stie ca, pe când Luca umbla plângând, alaturi de Cleopa, mergând în Emaus, însusi Domnul nostru Iisus Hristo li S-a aratat si S-a apropiat de acestia, zicându-le:
“Ce sunt cuvintele acestea de care va întrebati între voi, mergând si de ce sunteti tristi?”
Dragostea curata catre Dumnezeu, din inima Sfîntului Luca avea sa iasa altadata la vedere prin cuvintele:
“Oare nu era inima noastra arzând întru noi, când ne graia noua pe cale si când ne tâlcuia Scripturile?”
Si, pentru a nu fi uitate Cuvintele Lui Dumnezeu, dupa cincisprezece ani de la Înaltarea Lui la cer, I-a scris Evanghelia.
Sfântul Luca a luat parte si la durerile si ostenelile pe care le traia Sfântul Apostol Pavel, atunci când îl vestea pe Hristos, pentru ca îi urma acestuia, propovaduindu-L pe Hristos neamurilor. El a fost în Roma la Sfântul Apostol Pavel, conform “Faptelor Apostolilor”, scrise chiar de acesta. Si în scrierea “Catre Coloseni”, ne aminteste Sfântul Apostolul Pavel:
“Închina-se voua Luca, doctorul cel iubit”.
Apoi, la fel, în Epistola catre Corinteni, Pavel îl lauda pe Luca, zicând:
“Dar nu numai atât, ci este si ales de catre Biserici ca tovaras al nostru de calatorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însusi si spre osârdia noastra” (II Corinteni 8, 19). [Aici Sfântul Ieronim interpreteaza ca Apostolul Pavel îl lauda pe Luca].
Apoi, Sfântul Apostol Luca, plecând din Roma, a mers spre rasarit, propovaduind si suferind dureri si osteneli. A strabatut toata Livia si a mers în Egipt în Tivaida si în Tivele (cetatile) Beotiei unde a organizat bisericile, hirotonind preoti si diaconi. În tot acest timp îi vindeca pe cei bolnavi cu trupul si cu sufletul si, a adormit întru Domnul la o vârsta mai mare de 80 de ani.
Pe locul unde s-a asezat trupul sau sfânt, Dumnezeu a plouat colirie (apa limpede) care vindeca durerea de ochi, în semn de legatura cu priceperea acestuia în medicina. Astfel, mormântul sau era cunoscut pentru vindecarile care aveau loc tot timpul.
Dupa o vreme, Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, a aflat de moastele lui tamaduitoare, si a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului (care si el a fost, mai apoi, chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul), sa aduca în cetatea împarateasca moastele Sfântului Apostol si Evanghelist Luca.
Atunci când s-au adus, cu cântari si cu laude în cetate sfintele moaste, un famen al palatului împaratesc, pe numele sau Anatolie, fiind foarte bolnav de mai multa vreme, s-a atins de racla cu Sfintele Moaste, cu credinta, închinându-se acestora si s-a vindecat pe loc, urmând mai apoi sa fie cel care a purtat pe umerii sai, împreuna cu ceilalti oameni, racla cu moastele Sfântului Apostol Luca în Biserica Sfintilor Apostoli. Acolo, sub sfintita masa, unde erau sfintii Andrei si Timotei, au asezat si Moastele Sfântului Luca.
Sfântul Apostol si Evanghelist Luca este si cel care a pictat minunat chipul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, purtând în brate pe Pruncul Iisus. Acesta a mai realizat si alte doua icoane ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si le-a adus chiar la Maica Domnului, spre a vedea daca îi sunt placute. Raspunsul Maicii Domnului a sunat astfel:
“Darul Celui ce S-a nascut din mine si al meu sa fie cu icoanele acestea”.
Mai apoi, Sfântul Apostol Luca a mai pictat pe lemn si chipurile sfintilor si marilor Apostoli Petru si Pavel, începându-se astfel, în toata lumea, zugravirea sfintelor icoane, spre slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui si a tuturor sfintilor, pentru împodobirea Bisericii si mântuirea credinciosilor.
