publicat în: Arhivă

Despre Sfintele zavorate Marana si Chira – Martirologiul Roman (3 august)

Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti
Sfanta prietenie Intre zavorate

Episcopul Teodoret al Cirului (sec. V) a notat In lucrarea sa, „Istoria calugarilor sau istoria religioasa ori viata ascetica” Insemnari despre viata celor mai mari asceti orientali ai momentului, Intre care si Sfantul Simeon Stalpnicul, dar si doua sfinte mai putin cunoscute In spatiul romanesc, Marana si Cira (Chira).

©Un articol alcatuit: Lacasuri Ortodoxe


Este vorba de doua Sfinte zavorate, a caror pomenire este trecuta In „Martirologiul roman” la 3 august, fiind preluata de mai multe sinaxare ortodoxe, Intre care si cel rus (dar nu si cel grec sau cel romanesc).

Initial nascute In familii nobile din Bereea (astazi, Alepo), In nordul Siriei, Marana si Cira (Chira) erau foarte bune prietene, amandoua atinse de aceeasi dorinta: de a se devota cu totul iubirii Mirelui Ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos.

In acest scop, ele s-au retras In afara orasului, parasind casa parinteasca, ridicandu-si ziduri fara acoperis, unde au fost zavorate de slujnicele lor, care le-au urmat In nevointa. Singura legatura cu lumea a ramas o ferestruica, pe unde primeau din cand In cand cele necesare vietii si pe unde Marana comunica, strict In perioada dintre Pasti si Cincizecime, cu unele femei credincioase, venite dupa sfat. De asemenea, langa zidurile lor, slujnicele si-au construit o chilie, care comunica printr-o alta mica fereastra cu locul sfintelor, ca sa poata cere Indrumare oricand era nevoie, de la ele.

Insusi episcopul Teodoret, care pastorea In eparhia Invecinata Bereei, a venit la Sfinte, sa le cerceteze straduinta, si le-a cerut sa nu mai poarte obiectele grele de fier cu care se Incingeau. Pentru ca, Sfintele, purtau la gat, la maini si la brau coliere, bratari si cingatoare de fier atat de grele, Incat abia un barbat puternic le putea ridica. Plapanda Cira (Chira) statea permanent Incovoiata din cauza lor, dar nimeni nu stia de acestea – cu exceptia episcopului si a slujnicelor – pentru ca Sfintele le purtau pe sub vesmintele lungi, ce le acopereau tot corpul. Chiar si pe fata purtau un val, iar cei care doreau sa priveasca pe mica lor ferestruica deschisa spre lume, nu puteau zari nimic.

Dar, la dorinta episcopului, ele au acceptat sa-si scoata obiectele de fier, In ascultare. Dupa plecarea acestuia, si le-au montat la loc.

Pe langa cele mentionate, Marana si Cira (Chira) mancau foarte putin, de multe ori treceau zilele si nu primeau nimic; de trei ori au tinut Postul Pastelui In ajunare, precum Domnul.

Doar de doua ori au iesit dintre ziduri: cand au mers In pelerinaj la Locurile Sfinte, unde a patimit Domnul, si la biserica Sfintei Tecla din Seleucia (Isauria). In aceste locuri, au mers pe jos, fara sa manance nimic, bucurandu-se, apoi Intorcandu-se la locul lor.

Astfel au petrecut vreme de 42 ani, Intr-o prietenie desavarsita, Inchinata lui Hristos.

Tipul acesta de asceza, al zavorarii, pare chiar si crestinilor de astazi, de neInteles. Marturiile episcopului Teodoret despre Sfintele zavorate sunt ca erau Insufletite de o bucurie nespusa, de o pofta de viata molipsitoare, In ciuda greutatilor la care se expuneau: frig, foame, arsita si toate celelalte. Asadar, ele nu s-au retras pentru a fugi de oameni, ci pentru a-L afla pe Hristos, potrivit puternicei dorinte din sufletul lor, mai persistente decat la multi contemporani.

Au trecut la Domnul In ziua de 3 august, spre 445 (anul exact al mortii lor nu este cunoscut, Intrucat Insemnarile episcopului Teodoret au fost facute pe cand Sfintele erau In viata).

„Iar daca nimeni dintre ceilalti oameni nu a putut face fata unor asemenea osteneli, Intr-adevar dragostea catre Dumnezeu i-a facut pe acestia sa treaca hotarele firii; si ei, aprinsi de vapaia de sus, sufera cu bucurie muscaturile gerului si alina cu roua cereasca vapaia soarelui. Aceasta dragoste Ii hraneste, Ii adapa, Ii Imbraca si le da aripi, Ii Invata sa zboare si Ii pregateste sa urce la cer, le arata pe Cel Iubit pe cat e cu putinta, si prin vederea duhovniceasca le aprinde dorul, le starneste iubirea si mai puternica face vapaia din ei… (…)

Acestea si toate cate sunt de acelasi fel aflandu-le cei ce s-au facut slujitori ai cuvantului lui Dumnezeu, sunt strapunsi din toate partile de dragostea Dumnezeiasca si toate trecandu-le cu vederea, privesc pe Cel Iubit si au facut trupul lor duhovnicesc mai Inainte de nestricaciunea fagaduita.” (Teodoret al Cirului, episcop si scriitor bisericesc)