Sfantul Arsenie cel Mare, 8 mai
Diaconul Arsenie din Roma ajunsese respectat de Imparatul Teodosie cel Mare (379-395), fiind chemat la Constantinopol pentru a se Ingriji de educatia fiilor Imparatesti, In special pe partea duhovniceasca. Imparatul Gratian al Romei si papa Inochentie au acceptat cu greutate despartirea de Arsenie, ei avand nevoie de un asemenea om Intelept si bun, In consilierea imperiala si cea ecleziala.
In pofida faimei care i s-a creat, fiind iubit si admirat de toti, Arsenie tanjea dupa viata calugareasca si se ruga fierbinte, fara a baga In seama onorurile. De doua ori a auzit glas dumnezeiesc:
„Arsenie, fugi de oameni si te mantuieste!” si
„Arsenie, fugi, taci, linisteste-te, ca acestea sunt radacinile nepacatuirii.”
Retragandu-se In Alexandria, s-a calugarit si a fugit permanent de laudele oamenilor si de Intalnirea cu ei, chiar daca erau invocate ca motive din partea lor: cererea de sfat duhovnicesc, drumul lung sau functia importanta pe care o detineau.
Multe apoftegme din Patericul egiptean referitoare la Sfantul Arsenie indica faptul ca Sfantul se ferea de discutiile cu oameni care Il cautau cu tot dinadinsul.
Sfantul Insusi, fiind Intrebat de alti batrani despre cei care se linistesc fara a se Intalni cu nimeni, le-a zis: „Cand fecioara este In casa tatalui sau, multi vor sa se logodeasca cu dansa. Iar dupa ce va lua barbat, nu place tuturora; unii o defaima, iar altii o lauda si n-are cinste asa multa ca Intai cand era ascunsa! Asa si cele ale sufletului: dupa ce se vor vadi, nu pot sa Incredinteze pe toti.”
Vietuind In smerenie, cu darul lacrimilor, In rugaciune si In lucrul mainilor, Sfantul Arsenie a trecut la Domnul, Ingrijindu-se pana In ultima clipa sa placa lui Dumnezeu, si nu oamenilor.
Redactor: Teo-Christian
publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 16/2010
