Georgia – Tara Sfantului Gheorghe

Tara Sfantului Gheorghe

Nu exista In lume o tara care sa aiba o mai Insemnata legatura cu Hristos si sfintii Sai, decat Georgia.

Numele “Georgia” este numele cu care lumea occidentala a Inteles ca trebuie sa identifice aceasta tara (In georgiana i se spune Sakartvelo, adica tara kartvelebi-lor, cum se numesc, pe ei Insisi, georgienii) pentru ca ea este cu adevarat tara SfIntului Gheorghe.

Caci este limpede ca nu neamul acesta l-a ales pe SfIntul Gheorghe calauzitor duhovnicesc, ci sfIntul i-a ales pe georgieni spre a-i ajuta sa lupte lupta cea buna. Iar ei au raspuns chemarii, IntrebuintIndu-si cum se cuvine talantii: In lupta cu balaurul, indiferent de Intruchiparea lui. Eroismul lor nu traieste numai In documente istorice si patericale, pentru ca IncepInd cu razboiul abhaz din 1991-1993 georgienii si-au umplut din nou aceasta masura, angajati Intr-o tragica lupta de aparare. Astazi ei sInt din nou sfIsiati de interesele marilor puteri supra-nationale si supra-morale.

Drapelul national este format din 5 cruci. Una Imparte spatiul pe verticala si pe orizontala, iar celelalte ocupa cele patru despartituri rezultate. Semnificatia este limpede: Hristos rInduieste Intinderea lumii, dupa care o guverneaza proniator. Crucile sInt rosii pe fond alb, cromatica aceasta avInd de-a face cu imperialitatea si imanenta hristica. Cele patru cruci mici au o forma specific georgiana, cu bratele egale, usor evazate, amintind oarecum de forma crucii de Malta.

Istoria georgienilor a Inceput odata cu a celor mai vechi neamuri de pe pamInt. Desi au venit peste ei – si vom mentiona doar cItiva dintre acestia – hititi, mezi, proto-persi, greci, romani, iar mai Incoace mongoli, otomani, persi si rusi – IntIi taristi, apoi sovietici, iar acum rusi “federativi” –, ei n-au pierit, ci, desi de nenumarate ori InfrInti, au izbutit totusi sa respinga orice amestec care ar fi putut sa le dizolve fibra. Istoria georgienilor este complicata, cu multe suisuri si coborIsuri, si bogat documentata pe toata perioada ei.

De cInd L-au primit pe Hristos, In secolul al IV-lea, ei nu au schimbat nicio iota din dreapta credinta, desi au fost mereu Inconjurati si de cele mai multe ori agresati de pagIni si eretici. Asaltati uneori de monofizitii, au ramas cu acestia Intr-o apropiere exclusiv teritoriala pIna azi. Dupa izolarea de Bizant, abia din secolul al XVIII-lea au mai fost In contact teritorial direct cu o ortodoxie, dar si atunci cu una mai degraba subminanta decIt frateasca, anume cu cea rusa.

Unele dintre valurile devastatoare ale navalitorilor care nu au putut desfiinta spiritualitatea georgiana, au distrus Insa formele ei insitutionalizate precum academiile neoplatonice – centre de studii filosofice, teologice si ale celorlalte stiinte. Ele au functionat pentru cItava vreme IncepInd cu secolul al XI-lea, una In mInastirea Ikalto, mInastire fundata In secolul al V-lea In bogata regiune Kahetia, din Est, si alta In mInastirea Gelati de lInga marele oras Kutaisi, din Vest. Iar “academie” Insemna absolut tot ce presupunea asta In cultura bizantina, adica In cultura universala a momentului, de la excelenta spiritului pIna la maretia edificiului si bunastarea necesara unei bune functionari administrative.

De fapt, existenta acestor academii ale caror performante sInt probate de stirile despre Invatatii lor, alaturi de marile piese arhitecturale pastrate din aceeasi perioada – a renasterii georgiene a secolelor XI-XII – si nu In ultimul rInd ampla creatie a lui aota Rustaveli, care a decantat literar realitatea cavalerismului, iubirii si gustului poetic, fundamentale In existenta georgiana, dau masura anvergurii spirituale a acestui neam.

“IncapatInarea” istorica a neamului georgian este aceeasi cu a individului crestin pentru care mIntuirea cuprinde si salvarea identitara, dar este In orice caz mai presus decIt asta. De cele mai multe ori strivit fizic de actele barbare si antihriste, supus istoric prin forta bruta, neamul SfIntului Gheorghe si al lui Hristos a trait prin moartea alesilor, prin spirit si Intru CuvInt.

Astazi Georgia este un fel de Romanie de patru-cinci ori mai mica – dar numai dupa un criteriu cantitativ – asezata pe tarmul estic al Marii Negre. aara are o forma oarecum dreptunghiulara (Ingustata In partea de est), iar muntii ei, spre deosebire de Carpati, sInt asezati pe doua linii drepte, una pe granita de Nord, Caucazul cel Mare, alta pe granita de Sud, Caucazul cel Mic. Podisuri Intinse si In mare parte fertile fac legatura Intre muntii cu zapezi vesnice, dintre care cel mai Inalt, Kazbeg, are vreo 5040 metri, si litoralul unde se cultiva citrice. Tbilisi, capitala, a fost fundata la sfIrsitul secolului al V-lea de regele Vahtang Gorgasali pe rIul Kvari (anterior capitala fusese la Mtskheta, oras care Inca exista si el In apropiere), si concentreaza geografic, spiritual si istoric toate datele Georgiei.

In fotografie se vede statuia intemeietorului, rIul din capitala si o biserica de secol 14 (sus) si o capela noua, In constructie (jos).

Tbilisi a fost distrus de multe ori de navalitori, In special de mongoli, dar a continuat sa existe agatat de mInastiri si resturi de cetati – singurele constructii care dainuie din vechime – si Impodobit, cInd nu s-a putut altfel, fie si numai de rodii salbatici. Rodiul, mai degraba un arbust mare, creste pe te miri unde, iar fructele lui sIngerii, cu aspect foarte carnos, se coc pe rInd, astfel ca, vreme Indelungata, mai multe generatii stau prinse pe aceeasi ramura lasInd sa se vada limpede toate fazele devenirii mugurelui In floare si a florii In fruct.

Limba georgiana nu este asemanatoare niciunei altei limbi, cu exceptia limbii bascilor cu care unii lingvisti gasesc anumite similaritati. E o limba bogata, exceptional nuantata, In care SfInta Scriptura a fost tradusa din secolul al V-lea (exista totusi dispute asupra acestei datari, caci cel mai vechi manuscris scripturistic, o parte a Psaltirii, provine “abia” din secolul al VII-lea). Iar o limba ca aceasta, ce pare desprinsa literalmente din trunchiul comun ante-babilonic, vorbita de un neam atIt de pastrator In ale spiritului, nu putea avea decIt o scriere proprie (una dintre cele vreo 20 existente In lume acum), inventata, dupa traditie, In secolul al III-lea I.H..

Pe teritoriul Georgiei moderne, georgienii sInt covIrsitor majoritari. Chiar In Abhazia, regiunea separata de facto si de unde au fost izgoniti sau ucisi absolut toti georgienii, ei erau de trei ori mai multi decIt abhazii, cei veniti In aceste locuri abia cu vreo doua sute de ani In urma. Georgienii erau majoritari pIna mai zilele trecute si In Osetia de Sud, o regiune aflata In Caucazul de Nord si care a fost dintotdeauna, ca si Abhazia, o zona neIntrerupt georgiana.

Ca si Romania, care, In urma actiunilor Uniunii Sovietice, a pierdut teritorii In favoarea Ucrainei Sovietice, Georgia a pierdut teritorii In favoarea Azerbaidjanului Sovietic, situatia perpetuIndu-se, bineInteles, si dupa declararea independentei acestuia din urma. Dar Georgiei Ii mai luasera deja mari suprafete Turcia si Rusia, Intr-o Imparteala primitiva, dar cu pretentii imperiale, cInd, la sfIrsitul secolului al XVIII-lea, aflati de sute de ai sub dominatie otomana, georgienii au Incercat sa joace cartea ruseasca pentru a se elibera. Dar cartea ruseasca s-a aratat a fi mai degraba o ruleta ruseasca, pentru ca – “Perfect previzibil!” ar fi spus unul ca Eminescu – rusii i-au scapat de otomani numai In masura In care s-au instalat ei Insisi In loc. Asa se face ca In partile stapInite azi de Turcia se pot vedea unele dintre cele mai frumoase sau poate chiar cele mai frumoase biserici georgiene din Evul Mediu.

E greu de explicat cum au rezistat spiritual georgienii In fata distructiei comuniste. Este greu In sensul ca nu exista o “reteta georgiana” care sa poata fi recomandata sau Imprumutata. Pentru a Intelege deplin rezistenta lor si, eventual, pentru a suferi ca ei fara sa te smintesti, trebuie sa fii mai IntIi georgian. Exista, Insa cIteva date care contureaza o idee despre talantul georgian.

In 1921, dupa trei ani de la cIstigarea independentei fata de Rusia tarista, Georgia a fost anexata, fara explicatii, argumente sau alte mofturi, Uniunii Sovietice si, dupa moda sovietica, aproape toate mInastirile au fost golite de monahi: unor biserici li s-a dat alta Intrebuintare (sala de spectacol, In cel mai bun caz), altele au fost lasate In paragina, iar altele pastrate ca obiective turistice, de exemplu o bisericuta zidita In secolul al IV-lea sau o catedrala din secolul al XI-lea unde se pastreaza camasa lui Hristos. In vremea comunismului, evident, nu a fost permisa educatia religioasa. ai totusi, dupa caderea comunismului si dobIndirea independentei, reconstructia Georgiei a Inceput cu restaurarea bisericilor si mInastirilor vechi si zidirea unora noi. Iar tot ceea ce s-a construit dupa 1990 reInnoada traditia vechilor arhitecturi georgiene. Nu exista niciun fel de inovatie estetica si ochiul neexersat ar putea usor lua o biserica ispravita acum cinci ani drept una din secolul al XIV-lea, restaurata sau nu. Nu doar ca nu vezi In Georgia vreo biserica cu termopane In rama PVC (halal nume!), ci sInt unele ridicate Intrutotul dupa mestesugul vechi, pIna la a fi acoperite cu pietre mari, perfect fasonate si Imbinate ca In urma cu o mie de ani. O singura biserica iese oarecum din rInduiala veche, dar asta numai din pricina marilor ei dimensiuni: biserica Sameba, cu hramul Sfintei Treimi.

Aceasta este un fel de “Catedrala MIntuirii Neamului”, dar pe care georgienii, odata ce le-a venit gIndul bun de a o face, au si purces a o zidi. Lucrarea a debutat la Inceputul anilor ’90 si a durat mult, din pricina piedicilor financiare ale Intregii tari. Chiar daca ansamblul eclesial poate prilejui “estetilor puri”, adica neinteresati de altceva decIt de forme, anumite comentarii, mai ales pe seama marimii si a unor detalii ale anexelor, romanul ar trebui sa se abtina de la astfel de gInduri, caci mai IntIi ar trebui sa Invete de aici ca zidirea catedralei trebuie sa-si afle imediat locul In inima unei capitale ortodoxe. ai ca piatra ei de temelie trebuie agonisita din preaplinul sufletului, iar nu data la o parte pretextInd saracia pungii ori inoportunitati urbanistice.

Dar nu e de mirare ca georgienii au refacut aceasta legatura bisericeasca. Patericul georgian e plin de sfinti, mucenici si drepti, dintre care cei mai multi sInt nestiuti dupa nume, caci martirii nu au murit cu zecile, ci cu zecile de mii. Numai la cucerirea Tiflisului In secolul al XIII-lea de catre persii condusi de Gealaladin, au fost ucisi o suta de mii care au refuzat, de la copii pIna la batrIni, sa primeasca islamul In locul lui Hristos.

Georgianul, om al lui Hristos, iubeste viata. E atIt de falsa imaginea pe care contemporaneitatea o da In mod curent credinciosului: un bigot prost-dispus, acrit de posturi si incapabil de veselie! Daca, Intr-adevar, vreun crestin este astfel, atunci prin chiar aceste lucruri el pacatuieste. Sfintii, spre pilda, fiind credinciosi sInt rugatori, dar si rationali, dupa masura cuvenita a acestui dar dumnezeiesc, si sInt senini si sInt veseli. Iar cine a stat cIt de cIt In preajma vreunui monah Imbunatatit sau preot Inteleptit, e cu neputinta sa nu fi descoperit umorul subtil pe care bunatatea acestor oameni Il practica. Felul In care georgianul iubeste viata se vede cel mai bine la petreceri.

In Georgia, ca In oricare alta parte, petrecerea se face cu mIncare, bautura si muzica, iar elementul specific este toastul. De fapt, o petrecere aristocratica se InvIrte tocmai In jurul toastului, fie ca e vorba de aristocratia intelighentiei, fie ca e vorba de veritabila aristocratie sociala care nu a pierit odata cu ultimul rege la sfIrsitul secolului al XVIII-lea si care, desi nu este onorata oficial, este Inca onorata de recunoasterea populara. Masa e condusa de tamada , rol jucat de barbatul cel mai important al acelei adunari, care rosteste cele trei toasturi Incepatoare: primul pentru Dumnezeu, al doilea pentru rege sau, de cInd el nu mai este, pentru regalitate, si cel din urma pentru sfinti. El va toasta In continuare, masurat, si va da mai tIrziu cuvIntul si altora care vor vrea sa toasteze: pentru persoane anume, pentru onoare (care n-a fost nicicInd In Georgia o vorba goala), pentru dragoste, pentru poezie, pentru victorii, In amintirea celor morti sau pentru altele. Toastul georgian, care se Intinde dupa maiestria vorbitorului si miezul subiectului, este el Insusi poezie sau lectie de istorie sau evadare sau toate dimpreuna. ai nu prea se Imbata georgienii cu vin, caci la toasturi nobletea vinului se IntIlneste cu nobletea georgianului, or, din asta nu e chip sa iasa o betivaneala. Iar, toastInd, nu se Imbata ei nici cu apa rece… ai poate nu e IntImplator ca cele mai vechi seminte de struguri gasite In lume, batrIne de vreo 7000 de ani, aproape cIt creatia, au fost gasite In Georgia, unde astazi se cultiva In jur de 500 de soiuri de vie, adica tot atItea cIt In restul lumii.

In iulie 2008 am oprit masina Intr-un sat din Kahetia. Vazusem un tIrg de fructe si aveam pofta sa gust piersicile enorme si stralucitoare ale locului. M-am apropiat de un taran care Isi vindea fructele direct din portbagajul plin al unei Lada sovietice, veche si rapanoasa ca Daciile pietarilor nostri cinstiti. Insotitorul meu i-a spus ca sInt din Romania si ca vreau sa cumpar cIteva piersici. aaranul acela de vreo 60 de ani, nebarbierit, cu mIinile batucite si ochi aspri, m-a privit deschis, mi-a Intins o sacosa mare de plastic si mi-a spus sa Imi aleg piersici cIte vreau, fara plata, ci ca dar pe care el mi-l facea mie, strainului. Am luat vreo cinci-sase piersici, am vrut sa-i multumesc si sa plec. Dar georgianul, care, dupa ce-si oferise darul, Isi vazuse de alte treburi nemaifiind atent la mine si observase abia acum cIte alesesem, mi-a luat sacosa din mIna si a umplut-o pIna sus. Caci, avea sa mi se spuna, georgienii Ii socotesc pe oaspetii necunoscuti trimisii lui Dumnezeu… ai am vazut astfel ca, cine se stie In fata lui Hristos, nu umbla cu jumatati de masura.

StrabatInd Georgia am fost Incredintat ca oamenii de aici nu au supravietuit amorf si cu IncapatInare sterila, ci au parcurs traseul post-adamic – legenda spune ca se trag din Kartlos, nepotul lui Iafet, al treilea fiu al lui Noe – perpetuIndu-se In neam si In spirit. Desi azi Intr-o precara stare economica, determinata de Indrazneala separarii de uniunea din proximitate, georgienii au reusit sa se sustraga, chiar daca nu Intrutotul, acelei degenerescente post-comuniste ale carei simptome caracterizeaza adInc existenta altor neamuri afectate de 70 de ani de comunism. Am calatorit In Georgia In lung si In lat si m-am simtit ca acasa si, poate, chiar mai bine decIt atIt. Georgienii au toate darurile pe care se spune ca le-au avut cIndva romanii: sInt iubitori, harnici, credinciosi, viteji si cu drag de poezie. De altfel, exista o legenda georgiana care ar putea explica o anume afinitate a noastra cu georgienii. Se spune ca, dupa ce argonautii au furat lIna de aur din Colchis, regatul antic din partea de Vest a Georgiei de acum, ei au fost urmariti de luptatori colchieni care au navigat pe mare pIna au ajuns pe malul vestic, unde au Intemeiat cetatea Tomis.

Prin urmare, o gena din neamul ales al SfIntului Gheorghe de mai tIrziu, trebuie ca s-a strecurat si printre locuitorii geto-daci, mai apoi romanizati si deveniti, oarecInd, romani. ai pentru ca nu a disparut de tot, gena asta de vita spirituala, georgiana ori pur si simplu omeneasca, trebuie cultivata, pentru ca este gena darurilor pe care Dumnezeu i-a poruncit omului sa le Inmulteasca si sa umple cu rodul lor Intreg pamIntul.

relatie: Alexandra Popescu – o scrisoare Lucian D. Popescu – pentru Lacasuri Ortodoxe

Va mai RECOMANDAM (click aici): "Occidentul nu poate intelege ca Ortodoxia nu este o confesiune – una printre multe alte confesiuni" – un articol tradus din editia georgiana a ziarului Georgian Times