Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie, episcopul Magnesiei
Iar calul zicea: „Nu vedeti pe Hristos Dumnezeu si pe Sfântul Duh, din omul acesta?”
Metafrast povesteste în „Viata Sfântului Haralambie” despre atitudinea blânda si ferma a unui „sfânt barbat”, prin care se vedea atât de bine Hristos, încât si animalele marturiseau cu glas de om:
„…nu vedeti pe Hristos Dumnezeu si pe Sfântul Duh, din omul acesta?”
Astfel a grait un cal, catre pagâni.
Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie, episcopul Magnesiei
Într-adevar, episcopul Magnesiei, Haralambie, a fost chemat la marturisire si martiriu, la vârsta de 113 ani, în anul mântuirii 202. Cea mai mare parte a pagânilor care au asistat la patimirea lui, s-au convertit, dând slava lui Dumnezeu.
Ce puteau vedea la un batrân, încât sa se cutremure în toata fiinta lor, si sa fie gata si ei, soldati sau simpli martori oculari, de marturisirea Domnului Hristos? Blândete, multumire adresata tortionarilor, rugaciune, vindecarea instantanee a ranilor primite si a bolilor altora.
„Cazul” a ajuns la împaratul Septimiu Sever, împreuna cu declaratia hotarâta a ighemonului local: „S-a aratat un om între noi, din adunarea galileenilor, care îi întoarce pe toti de la zei, iar bolnavilor le da sanatate”.
Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie, episcopul Magnesiei
Au urmat nenumarate chinuri pentru Sfântul Haralambie, nepotrivite cu vârsta si functia sa. În toate a multumit lui Dumnezeu, si de toate s-a vindecat. Împaratul s-a speriat, fiindca pâna si fiica sa, Galini, s-a încrestinat. Dorind sa opreasca sirul minunilor Sfântului, a poruncit în cele din urma sa i se taie capul.
Episcopul s-a bucurat de sentinta. În timpul rugaciunii dinaintea sfârsitului, el L-a vazut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe scaun de smarald, împreuna cu Sfintii Îngeri, zicându-i:
– Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai rabdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voiesti si îti voi da.
– Mare este taina aceasta, Doamne, ca m-ai învrednicit a vedea înfricosata Ta slava. Doamne, de-Ti place Tie, ma rog sa dai slava numelui Tau, ca oriunde se vor pune moastele mele si se va cinsti pomenirea mea, sa nu fie foamete (…), ci sa fie mai ales în locurile acelea pace si sanatate trupeasca, mântuire sufleteasca si îndestulare de grâu si vin, ca si înmultire de dobitoace, pentru trebuinta oamenilor. (…)
– Fie dupa cererea ta, viteazul Meu ostas, l-a încredintat Domnul.
Si, mai înainte de a fi taiat de sabie, a trecut la cele vesnice.
Sfintele sale moaste au fost îngrijite de printesa Galini, în racla de aur.
Iar împaratul Sever, desi profund nemultumit de întorsatura situatiei, nu s-a opus cultului moastelor Sfântului si nici credintei fiicei sale, întrucât „vedea ca Dumnezeu este cu dânsa”.
Sfântul Haralambie este considerat „aducator de belsug”, dar si vindecator al nebuniei, prin minunile savârsite atât în timpul vietii, cât si dupa moarte.
(citatele sunt din „Vietile Sfintilor pe luna februarie”, dupa Metafrast, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1992)
©Studiu si analiza: Lacasuri Ortodoxe
