Scenarii deschise: Sfantul Antonie cel Mare, 17 ianuarie

„Antonie, aici eram!”

„Si niciun monah nu stia pustia cea departata”, ci fiecare se nevoia In preajma satului din care provenea. Antonie, sensibilizat si schimbat launtric de puterea cuvintelor Evangheliei, pe care le auzea la slujbele bisericesti, „deprindea pustnicia fiecaruia” dintre cei Imbunatatiti din vremea sa – sec. III-IV d.Hr.

Intotdeauna Isi dorea mai mult.

Tot mai mult, privind spre desavarsire, spre masura lui Hristos. Invata de la fiecare si iarasi cauta, mai mult. Aplica tot ce vedea bun la batranii Intelepti, Inca din tinerete.

Poate tocmai de aceea a fost luptat de vrajmas, In razboiul gandurilor, vreme Indelungata si cu multa putere. Intotdeauna se gandea la taria In credinta a Profetului Ilie, care i-a fost model.

A biruit demonul desfranarii, a rabdat bataie (fizica) de la diavoli si aratarea acestora ca animale salbatice. „Antonie, aici eram…”, i-a raspuns direct Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care l-a sustinut In toate nevointele sale.

20 de ani a petrecut In singuratate totala, In pustiu, pana cand au venit cei care stiau de locul nevointei sale, sa-l scoata cu de-a sila "doar pentru a le fi Indrumator in tainele dumnezeiesti".

Asa au ajuns Muntii Egiptului sa salte de rugaciuni si dragoste frateasca. S-au Intemeiat multe manastiri cu monahi, urmandu-i sfaturile.

„Iar cei tamaduiti Invatau a multumi, nu lui Antonie, ci lui Dumnezeu”

Incepuse sa vindece bolile, alunga demonii si mahnirea din suflete, dar si vrajmasia dintre oameni.

Odata fusese nevoit sa treaca apa Nilului, pentru a ajunge la "sfatul" calugarilor, si s-a rugat incat a reusit sa treaca fluviul, purtat pe spatele crocodililor.

Altadata poruncise animalelor salbatice sa nu-i strice graul semanat pe munte, iar ele l-au si ascultat. A izvorat apa in desert si avea vedenii ceresti, cunoscand lucruri din viitor sau Intamplate la mare distanta.

„Sa gandim de-a pururea ca fiind cu noi Domnul, vrajmasii nimic nu ne vor face”

… zicea Sfantul, incercat adesea de diavol.

Salvador Dali, renumit pictor catalan, a dorit sa surprinda ideea aceasta in lucrarea sa, prezentandu-l pe diavol sub forma unor elefanti uriasi, iar pe Sfant retras Intr-un colt. Totusi, observa calugarul Nicolae de la Rohia (Nicolae Steinhardt), elefantii aveau picioarele subtiri si lungi, iar Sfantul retras avea In mana Sfanta sa Cruce.

„Ce vrea sa Insemne contradictia aceasta anatomica, trucul acesta figurativ, disproportia aceasta catastrofala faurita de scaparatorul artist atat de profund crestin? Nimic altceva decat ca ispitele si ademenirile vrajmasului sunt simple iluzii lipsite de concretete, de temei, de gravitate (In ambele Intelesuri: moral si mecanic): simple deductii ale Inchipuirii, simpla scenografie, simple viclesuguri regizorale! Elefantii cu picioarele filiforme, de firave insecte, iata ce sunt ele In adevarul lor adevarat, iata ce ne demonstreaza si ne dezvaluie despre firea lor ultima biruitorul Antonie cel Mare.”

Ideea fost reprezentata cinematografic de regizorul italian Federico Fellini, In filmul „Giulietta degli spiriti”, prin 1965.

Marturisiri si marturii

In timpul Inmultirii ereticilor arieni, a coborat din munte, Invatand poporul despre Fiul lui Dumnezeu.

Si nu era „ca un crescut In munte si Imbatranit acolo, avand obicei salbatic, ci era vesel, bland si prietenos si avea cuvantul Indulcit cu sarea cea dumnezeiasca, Incat nimeni nu-l pizmuia si se bucurau toti cei care veneau la el.”

Implorat de Imparati – Constantin Augustul (306-337), Constantiu (337-361) si Constans (337-350) – pentru sfaturi, ajunsese cautat si iubit de toti.

O viata consemnata, un cojoc si haina sa – acestea au insemnat "averile" lasate Sfantului ierarh Atanasie al Alexandriei (In jurul anului 360), Inainte de moarte. E prima viata de sfant cuvios relatata In detaliu. Sunt scrieri ale Sfantului, scrisorile catre manastiri, reguli monahale si cuvantari.

Moastele sale sfinte, ascunse la moarte (dupa dorinta Sfantului Antonie), au fost descoperite si aduse In Alexandria Egiptului (544). Secolul VII, prin cucerirea Egiptului de catre saracini, a impus mutarea lor In Constantinopol, iar de aici, In sec. X-XI au fost duse la Vienna.

Traditia occidentala ne aduce si ea amanunte: o parte din moastele Sfantului Antonie au fost aduse de un nobil crestin In Franta, la Dauphiné (azi Saint-Antoine en Dauphiné) undeva aproape de anul 1050, devenind de atunci prilej de pelerinaj. La sfarsitul secolului XV, sfintele moaste au fost transferate la biserica Sfantului Iulian din Arles (Franta).

Si, i-a spus Sfantului: „Antonie, aici eram…”

Din mila lui Dumnezeu,

UN articol realizat ©Lacasuri Ortodoxe – (KSLCatalin)

Cantarea in limba rusa: "Doamne miluieste!"

Si bibliografia:

– Vietile Sfintilor pe luna ianuarie, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1993

– Nicolae Steinhardt, „Daruind vei dobandi”, Editura Dacia, 1994

– Sinaxare ortodoxe ale zilei de 17 ianuarie