publicat în: Arhivă

Cuviosul Atanasie (Filipovici) din Brest, 5 septembrie

Pleda pentru Ortodoxie, In vederea respectarii drepturilor omului

Fiu de nobil lituanian din provincia Minsk, nascut In vremuri de propaganda catolica Intre ortodocsii rusi, Atanasie (1597 – 1648) a excelat In copilarie si adolescenta, In studierea limbilor moderne, dar si mai vechi, a operelor Sfintilor Parinti, ca si ale filozofilor si teologilor occidentali. La varsta de 30 ani s-a calugarit, mai Intai fiind vietuitor al manastirii Vilna, apoi ajungand la Kutein – manastire cunoscuta pentru lupta dusa de calugarii de aici pentru apararea Ortodoxiei In fata propagandei catolice.


Dupa cum confirma jurnalul sau, care s-a pastrat, a avut mai multe descoperiri dumnezeiesti, prin mila Maicii Domnului, fiind Indrumat de Sus cum si cand sa actioneze spre slava Sfintei Treimi. Astfel, primind sarcina restaurarii manastirii Kupiatit de la mitropolitul de Kiev Petru Movila, el a facut o calatorie la Moscova, strangand ajutoare spre scopul propus, dar si pentru a vorbi cu tarul despre soarta Bisericii Ortodoxe din SV Rusiei, aflata sub ocupatie polonezo-lituaniana.

Dupa o perioada a fost numit staret al manastirii Sfantul Simeon Stalpnicul din Brest-Litovsk. Marturisitor statornic al Ortodoxiei, Sfantul Atanasie a Indemnat pe localnici sa nu primeasca unirea cu Roma, chiar daca aceasta fusese acceptata oficial de unii episcopi rusi din acea vreme (presupunand pastrarea slujbei ortodoxe, dar cu adaosul „Filioque” la Crez, cu recunoasterea papei drept conducator al Bisericii, acceptarea credintei In purgatoriu si cu folosirea azimei – a painii nedospite – la Sfanta Liturghie – aceasta In linii generale). Cum unii fusesera Indemnati sau chiar fortati spre unire, calugarul se straduia sa-i readuca In sanul Bisericii Ortodoxe.

Dorind ca demersul sau sa fie cat mai pertinent, Sfantul Atanasie a trimis In mai multe randuri petitii regelui Poloniei, Vladislav IV, solicitand ca ortodocsii cuceriti sa fie tratati In mod „uman” (cu respectarea drepturilor omului pentru acestia), dat fiind ca soldatii polonezi ocupanti se purtau cu brutalitate. Regele a fost impresionat de „dezvaluiri”, dand chiar si un decret de Incetare a abuzurilor, dar subordonatii acestuia l-au ignorat si s-au concentrat sa reduca la tacere „vocea singulara” a staretului neInfricat. Cel mai greu era pentru ortodocsii din Varsovia, unde se practica incendierea bisericilor ortodoxe In timpul slujbelor, la sarbatori mari, pe cand erau si credinciosii Inauntru, ca In vremea persecutiilor. Dupa un nou apel la autoritatile poloneze, din 1643 (spre care a fost Indemnat tot prin descoperire dumnezeiasca), Atanasie a obtinut acelasi lucru: simpatia regelui, promisiuni de protectie legala a ortodocsilor, neduse la Indeplinire de cei datori sa o faca.

Inalti functionari, colaboratori cu misionari iezuiti, au reusit trimiterea staretului In Inchisoare, sub pretextul ca e nebun, cerand si scoaterea lui din preotie si din egumenat, cu judecare la curtea de la Kiev. I s-a interzis Inaintarea vreunei alte petitii regelui Poloniei.

Desi Inchis, Atanasie nu a abandonat ideea luptei si a ajutorarii ortodocsilor asupriti.
In 1648, cand populatia rusa s-a rasculat Impotriva ocupantilor, persecutia s-a accentuat. Atunci Sfantul a fost Inchis din nou (tocmai fusese eliberat), torturat fizic si psihic prin metode iezuite – la care el raspundea Intr-un singur mod: „Anatema unirii cu Roma!” De aceea a primit pedeapsa cu moartea. L-au pus pe carbuni aprinsi, dar pentru ca nu murea, l-au decapitat si i-au aruncat trupul Intr-o groapa, In noaptea de 4 spre 5 septembrie 1648.

Sfintele sale moaste facatoare de minuni au fost descoperite la 20 iulie 1679.
Astazi, localitatea Brest face parte din Belarus (din 1945), la granita cu Polonia. In 1569, orasul rus a fost cucerit si redenumit Brest-Litovsk, condus fiind de polonezi si lituanieni, si recastigat de rusi In 1795. Acea zona, ocrotita de Sfantul Atanasie, pomenit de sinaxarele ortodoxe la 5 septembrie si de cele locale si la 20 iulie, este un focar nestins al Ortodoxiei, depasind momentul „unirii cu Roma” din sec. XVI.


© Copyright Lacasuri Ortodoxe