Cuviosul Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului, 2 septembrie
Mila voiesc, iara nu jertfa
In conformitate cu pregatirea sa si cu voia parintilor, Sfantul Ioan din Bizant (sec. VI) trebuia sa devina mestesugar, fiind priceput la prelucrarea aurului. Inclinat Insa spre monahism, datorita vietii sale virtuoase, a fost hirotonit diacon. Pe cand avea In grija averea bisericii, In timpul patriarhului Eutihie, obisnuia sa Imparta tuturor celor care Ii cereau bani, iar punga sa nu se golea niciodata. Doar cand cineva s-a lacomit si a cerut mai mult, minunea a Incetat.
De mai multe ori a avut viziuni minunate, atat el, cat si altii despre el, chiar din timpul vietii. Nu a acceptat demnitatea de patriarh, pana cand nu i s-au Infatisat Ingerii sa-i porunceasca ascultarea si hirotonirea.
Ca patriarh al Constantinopolului, In perioada 582-595, a pastorit cu Intelepciune, Impletind sfatul cu fapta buna, Infranarea si savarsirea de minuni: vindecari de boli, potolirea furtunii, Indepartarea epidemiilor, alungarea demonilor si altele, nenumarate.
A ajuns foarte cunoscut pentru lucrarea sa, „Nomocanonul”, care cuprinde randuieli pentru duhovnici. Canonisirea indicata de Sfantul Ioan Postitorul, pentru diferitele pacate spovedite, este mai blanda, cu atenuarea duratei Indepartarii penitentului de la primirea Sfintei Impartasanii, daca acesta se caieste sincer si accepta diferite tipuri de abstinenta si pocainta (metanii, post etc.). Sfantul Ioan insista prin aceasta asupra ideii de pocainta si smerenie, nu pe cea de dreptate si pedeapsa de la Dumnezeu.
Iata cum a motivat Sfantul micsorarea penitentelor stabilite de Sfantul Vasile cel Mare:
„(…) de vreme ce nu s-a hotarat pentru cei ce pacatuiesc nici ajunare, priveghere sau plecari de genunchi, atat de Marele Vasilie, cat si de cei mai vechi Parinti ai nostri, ci numai departare de Sfanta Impartasire, am socotit ca trebuie ca pentru cei ce se pocaiesc In curatie si cu sarguinta Isi chinuiesc trupul In aspre petreceri si multumiti de-si schimba viata rautatii de mai Inainte, sa cumpanim pentru dansii si Imputinarea timpului de penitenta, dupa masura Infranarii (…)”.
Canoanele Sfantului Ioan Postitorul au fost utilizate In practica bisericeasca romaneasca Incepand cu sec. XV, fiind aparute mai Intai In limba slava. Nomocanonul sau Pravila Sfantului Ioan Postitorul cuprinde canoane pentru diferite feluri de pacate: furt, marturie mincinoasa, omucidere, adulter, falsificarea bauturilor s.a., Insotite de sfaturi pentru Imbunatatirea penitentilor, care pot fi aplicate de clerici, spre ajutorul enoriasilor. El a fost tradus In limba romana In cursul sec. XVI, fiind perceput ca foarte folositor si fiind foarte raspandit, dupa cum o arata manuscrisele si tipariturile pastrate din acea vreme, din Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania.
Astfel, inima deosebit de miloasa a unui Sfant – Ioan Postitorul, nu s-a marginit la milostenia materiala, ci a continuat prin minuni si prin aducerea la zi a canoanelor Sfintilor Parinti, In Duhul acestora.
