EXCLUSIV (3): Deochiul (Ochiul rau, Ochiul dracului) o realitate provocata de invidia omeneasca, de invidia demonica sau de superstitie?
„Ochiul rau” / „Deochiul” / „Ochiul dracului”– realitate provocata de invidia omeneasca, de 
invidia demonica sau de superstitie? – Parintii Bisericii
Un capitol din lucrarea „Byzantine Magic” („Magia In Bizant”), editata de Henry Maguire, publicata de Dumbarton Oaks Research Library and Collection, Washington, D.C., 1995, si recomandata de Universitatea Harvard, publicata In SUA, cu o larga bibliografie, poarta titlul „Parintii Bisericii si Ochiul rau”, fiind alcatuit de Matthew W. Dickie. Intr-un capitol al studiului, intitulat „Parintii Bisericii”, autorul analizeaza opinia Sfintilor Vasile cel Mare si a Sfantului Ioan Hrisostom (despre ochi rau / deochi) , urmata de cea a Fericitului Ieronim, luand In calcul si opiniile pagane care circulau In acea vreme, vizavi de notiunea subliniata.
©Un articol realizat in exclusivitate pentru Lacasuri Ortodoxe de: Teolog Mirela Sova
Nicaieri nu este mai evidenta influenta paganismului pe aceasta problema decat In predica despre „ochiul rau” a Sfantului Vasile cel Mare, cuprinsa In omilia despre invidie a acestuia – specifica M. W. Dickie. Dupa ce argumenteaza ca invidiosul Isi face mai mult rau siesi decat celor pe care Ii invidiaza, el revine cu un contra-exemplu la ceea ce sustinea, amintind de convingerea unora ca omul invidios, prin intermediul privirii, poate provoca rau altora. Sfantul ofera versiunea completa a acestei convingeri: „Trupurile sanatoase, chiar si cele aflate la apogeul formei fizice si a tineretii, sunt afectate daca sunt expuse la ‘fascination’ (ochiul rau) si Isi pierd substanta, In masura In care ochiul invidios emana un flux distrugator si ucigator”.
Dupa ce ne vorbeste despre aceasta credinta, Sfantul Vasile cel Mare o trateaza ca pe o superstitie, inventata „de femeile In varsta pentru cele mai tinere”. Mai departe el face totusi o concesie, precizand ca atunci cand demonii, care urasc ceea ce este drept, Intalnesc oameni cu Inclinatii asemanatoare lor, ei folosesc aceste Inclinatii spre Implinirea propriilor scopuri, adica prin intermediul ochilor invidiosilor conduc raul asupra celor invidiati si asupra invidiosului Insusi.
De fapt, aceasta credinta, considerata superstitie, a fost preluata de Sfantul Vasile de la Plutarh („De invidia et odio”), care descrie identic efectul baskaniei (ochiului rau) asupra trupurilor.
Pentru a Intelege modul In care se raportau Sfintii Parinti la filozofia pagana, precizam ca ei (spre exemplu Parintii Capadocieni si Sfantul Ioan Gura de Aur) erau cu totul Impotriva doctrinelor pagane, daca ele contraveneau credintei crestine. Cu toate acestea, este greu de crezut ca ei, dupa ce au Invatat despre clasicii pagani, au respins absolut orice idee a acestora, In orice privinta. Astfel, „In ciuda opozitiei sale fata de teoria lui Plutarh (a ochiului rau), Sfantul Vasile cel Mare are mai multe In comun cu Plutarh decat poate ar admite el Insusi: si el crede ca ochii invidiosului pot rani, Insa In loc de a recurge la teoria particulelor pentru a explica modul In care s-ar putea produce aceasta, el face apel la notiunea demonilor invidiosi care folosesc persoanele umane pline de invidie ca instrumente ale vointei lor”, mentioneaza autorul citat.
Sfantul insista pe ideea ca totusi, fara contact fizic este greu de crezut ca un om poate face rau altuia, pornind de la invidie. Aducand elementul demonic sau cel divin ca argumente In explicatii, Sfantul Vasile pune aceste explicatii pe un plan care scuza exercitarea ulterioara a facultatii de judecata. Rationalitatea Sfantului Vasile, ca si a majoritatii oamenilor, se adanceste doar cata vreme poate coincide cu cele mai profunde convingeri, temeri, interese ale sale, dar nu mai departe. Rezerva sa cu privire la puterea invidiosului de a provoca rau prin intermediul privirii se dovedeste a fi „foarte limitata”, indica M. W. Dickie. El nu e pregatit sa precizeze daca ochii invidiosului pot fi periculosi, cand demonii se folosesc de ei, ca sa nu mai vorbim de faptul ca demonii ar putea fi ei Insisi prezenti In acel loc, Incercand sa faca rau si sa distruga ceea ce este bine.
Sfantul Ioan Gura de Aur nu este de acord cu conceptia despre deochi a lui Plutarh. In comentariul sau la Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel, el atinge aceasta problema, coreland-o cu anumite pasaje biblice, din Evanghelia dupa Matei, din care ar putea rezulta ideea ca Sfantul Apostol Pavel si Insusi Domnul nostru Iisus Hristos ar fi putut crede In puterea deochiului. Pasajul de la Matei este cel din parabola In care stapanul viei Il Intreaba pe unul dintre cei care primisera un dinar (In ceasul Intai), In mod egal cu cei sositi In ceasul al unsprezecelea: „sau este ochiul tau rau pentru ca sunt eu bun?” – Mt. 20, 16. Aici e greu de crezut ca Hristos s-a gandit chiar la deochi. Acest citat este corelat cu Galateni 3, 1 – „O, galateni fara minte, cine v-a vrajit sa nu dati crezare adevarului, voi, cei ce sub ochii vostri L-ati avut ca-ntr-o icoana pe Hristos rastignit?”, unde, mai precis, In loc de „v-a vrajit” este „vraja de invidie”. Pasajul de la Gal. 3, 1 arata mustrarea galatenilor, formulata mai putin sever. Adica galatenii au fost destul de merituosi Incat sa atraga invidia asupra lor, si de aceea au suferit atacul fortelor demonice, potrivnice reusitei lor. Deci Sfantul Ioan Hrisostom se refera, In interpretarea acestui pasaj, nu la „ochiul rau” sau deochi, ci la asaltul demonic, precizeaza M. W. Dickie.
Sfantul argumenteaza ca atunci cand auzim de „phthonos” / „ophthalmos poneros” / invidie, nu trebuie sa ne ducem cu gandul la faptul ca privirea cuiva ar putea face rau In sine, caci ochiul e doar o parte a corpului uman. Urmeaza o explicatie detaliata a modului In care Mantuitorul explica sensul ochiului rau, al invidiei, de fapt. Esenta explicatiei este: asa cum ochiul este un receptor pasiv prin care imaginea perceputa are efect asupra sufletului, ea In sine nu poate avea nimic rau. Nu vederea e rea. Rautatea Ingusteaza si stramba ceea ce este vazut si transmis sufletului. Prin aceasta Hrisostom ar putea spune ca In timp ce ochii invidiosului nu sunt rai In sensul de a produce rau, ei sunt rai prin distorsionarea viziunii si construirea unei reprezentari malefice.
Pozitia Sfantului Ioan Hrisostom cu privire la Galateni 3, 1 este, In consecinta, ca versetul se refera la un atac demonic asupra galatenilor, motivat de invidie, si nu la vreo persoana umana care le-ar fi deocheat / le-ar fi facut o vraja de invidie. Argumentul prezentat In sprijinul concluziei ataca nu numai credinta populara, ca ochii invidiosului pot afecta pe cel invidiat, ci si o opinie ca aceea a lui Plutarch, care Incearca sa ofere o explicatie rationala a ei.
Sfantul Ioan Gura de Aur este categoric ca ochiul Insusi nu poate face nimic, doar actioneaza ca instrument pasiv, prin care ceea ce este vazut patrunde In suflet; opinia sa vine In contrast cu teoria lui Plutarh despre ochiul rau, In care ceva iese prin ochi, afectand obiectul perceptiei. „Nu pot demonstra ca Sfantul Ioan Gura de Aur cunostea Quaestiones convivales a lui Plutarch, dar, ca si Sfantul Vasile cel Mare, el cunostea De tranquillitate animi al lui Plutarch, dupa cum a aratat mai demult M. Pohlenz.”, adauga autorul studiului analizat.
Sfantul Ioan Gura de Aur, la unison cu Sfantul Vasile cel Mare, prezinta „baskania” („ochiul rau”) ca o forma a atacului demonic, bazat pe invidie.
articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 39/2010
