publicat în: Arhivă

Niciodata nu voi uita: Pustnica Fotinia de la Iordan, pe urmele nevointei Sfintei Maria Egipteanca


salbaticie de la raul Iordan Simplitatea de a vedea adevarul oglindit prin propria inima, Insusire a cuvioasei Fotinia (sec. XIX) de la Iordan, l-a marcat pe ieromonahul Ioachim Spetsieris care s-a pornit In saptamana luminata a anului 1890 Intr-o calatorie pe la diferite manastiri de la Iordan, In cadrul careia s-a Intalnit cu pustnica nestiuta de nimeni din lume.


Anume el, din grupul de calugari si preoti cu care era, s-a Indepartat de ceilalti si a ajuns la locuri salbatice, necunoscute, purtand dialoguri si rugandu-se Impreuna cu o Sfanta, pe care o asculta cu uimire profunda. Astfel, Intr-un paralelism al acestei Intalniri cu Intalnirea dintre Sfanta Maria Egipteanca si preotul Zosima, ieromonahul a marturisit ca nu s-a asteptat sa aiba fiorii Intalnirii sfinteniei acolo si atunci.

In cartea pe care a scris-o ulterior si care s-a tradus In mai multe limbi, Ioachim Spetsieris a precizat locul precis al Intalnirii minunate si detalii complete despre modul vietuirii sfintei – al supravietuirii ei In desert, printre fiare salbatice. Insa In afara de aceste detalii concrete, el adauga cuvintele pe care le-a rostit Sfanta, si care i s-au Intiparit In suflet pentru totdeauna. Ele sunt prezentate ca un dialog viu al sau cu Sfanta, care-i raspunde foarte direct iar alteori… nu raspunde, ci Il Indeamna la rugaciunile ceasurilor: la vecernie, la pavecernita…

„- Fotinia, spune-mi, atunci cand te rogi, se aprinde In inima ta focul dragostei pentru Hristos, despre care ne-a vorbit Mantuitorul: Am venit sa aprind foc pe pamant si cata dorinta am ca el sa se aprinda…?
– Oh, acel foc arde Intotdeauna In inima mea. In timpul rugaciunii ma cuprinde uneori Intr-atata, Incat daca ar avea loc o prigoana precum cele din vechime, as merge alergand spre martiriu pentru a-mi varsa ultima picatura de sange pentru Hristos, Mantuitorul meu. Oh, ce sa-ti spun despre acel foc dumnezeiesc? El este fara de sfarsit si Imi mistuie inima. (…) Mi se parea ca vad In adancul inimii mele pe Mantuitorul nostru zicand: Nu te teme, Eu sunt! – si Indata mi-au venit In minte cuvintele Sale: Eu si Tatal Meu vom veni la el si vom locui cu dansul. Imi plec capul atunci In piept spunand: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, fara sa ma gandesc la alt lucru decat la dulcele Iisus. Cand flacara Inceteaza, ma ridic si cant un tropar sau un psalm si revin la treburile mele obisnuite: Imi pregatesc fiertura sau umblu dupa ierburi, tai lemne, matur prin palatul meu, ori fac alte lucruri de folos.”

„Oh, cat de bun este Tatal Ceresc! Cine poate sa cuprinda dragostea Sa cea nemarginita pentru om, creatura Sa? Cand Implinim poruncile dumnezeiesti, El raspandeste asupra noastra harul Sau. Cunosti ce este harul lui Dumnezeu? Harul lui Dumnezeu este fericirea Insasi, dulceata duhovniceasca, bucuria, veselia, dupa cum a spus In scrierile sale Dionisie Areopagitul: Din Dumnezeu izvoraste lumina cea dumnezeiasca; ea straluceste si umple de fericire toate ierarhiile ceresti si mai cu seama pe sfinti, pentru ca, zice Scriptura, omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.”, zicea ea.

Pe insulita de la Iordan pe care locuia, Fotinia cultiva legume, flori si pepeni, iar „In ceasurile de deznadejde, ma asez la umbra si ma pun pe cantat. Privighetorile, carora le place sa asculte vocea omului, Imi tin isonul din frunzisuri Inca de cand Imi Incep psalmodia.”
Fotinia i-a povestit preotului Ioachim Intreaga ei viata, marturisindu-se. El a promis sa nu spuna tovarasilor sai de calatorie despre Sfanta, si abia mai tarziu a publicat Insemnarile referitoare la ea. La randul sau, el a marturisit ca „din ziua In care am fost sigur ca pustnica Fotinia s-a mutat la ceruri, sufletul meu nu si-a mai gasit linistea In lumea asta desarta si a Inceput sa doreasca din ce In ce mai mult lumina cereasca, unde puterile ceresti si sfintii slavesc fara de Incetare Preasfanta Treime.”

El a mers, dupa cativa ani, pe urmele vietuirii pamantesti ale Sfintei Fotinia, dar nu a reIntalnit-o.
„O, Fotinia, chip Ingeresc! Niciodata nu voi uita cuvintele ce ieseau din buzele tale fecioresti si care-mi spuneau ca omul, daca ar fi Inteles ca a fost creat de PreaInteleptul Ziditor nu pentru a vietui doar pe acest pamant, ci pentru a trai vesnic viata cea adevarata si nesfarsita a Imparatiei Cerurilor, ar fi dispretuit orice ispita a lumii si ar fi dorit viata cea fara de sfarsit.”
Odinioara…, batranul preot Zosima se tanguia si se ruga sa mai vada o data luminosul chip al Mariei Egipteanca. Istoria se repeta, Intr-o oarecare masura, In acest caz. Cei care au gustat harul dumnezeiesc Inmoaie inimile altora, pe vecie, Intr-o chemare autentica spre sfintenie.

citate: traducerea In limba romana a lui Gheorghita Ciocoi, publicata la editura Sofia, dupa originalul Joachim Spetsieris, „Sainte Photinie l’Ermite”, 1992.