Publicat pe 31.08.2009

Declaratii “nervoase”: Benedict al XVI-lea nu il beatifica pe “Pius al XII-lea, pentru relatiile bune cu evreii”

Papa Benedict XVI nu a semnat decretul privind virtutile eroice ale lui "Pius al XII-lea, un pas necesar in beatificarea predecesorului sau acuzat de pasivitate in fata Holocaustului", pentru ca sustine ca vrea sa aiba relatii bune cu evreii", a spus sambata un Cleric, pr. Peter Gumpel.

 

Pr. Gumpel, care este "postulator" (aparator) al cauzei lui Pius al XII-lea in procesul de beatificare, a declarat ca procedura a fost finalizata, lipsind semnatura papei, conform unui interviu acordat agentiei Ansa.

 

Pentru a fi proclamat sfant, afara de decretul virtutilor eroice, semnat de Benedict al XVI-lea, mai trebuia sa ii fie atribuita si o minune, lui"Pius al XII-lea.

 

in urma cu zece zile, Benedict al XVI-lea a aparat memoria lui Pius al XII-lea intr-o messa celebrata cu ocazia a 50 de ani de la moartea sa, urmarind beatificarea sa.

 

Benedict al XVI-lea a regreta ca astfel "imaginea lui Pius al XII-lea ramane umbrita de o dezbatere istorica nu intotdeauna senina. "

 

"Papa nu a semnat inca decretul, avand nevoie de un timp anume pentru reflectie", a comentat purtatorul de cuvant al Vatican, Federico Lombardi.

 

Obiectiile cu privire la beatificarea Papei nu au fot exprimate doar in randul reprezentantilor comunitatii evreiesti ci si in cadrul Bisericii Catolice, mutl mai multi preferandu-l pe succesorul sau imediat, Ioan al XXIII.

 

Conform pr. Gumpel, Benedict al XVI-lea ar merge in Israel, cat mai curand posibil, dar acesta nu va fi posibil atata timp cat legenda de sub fotografia lui Pius al XII-lea, din Muzeul de Istorie al Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim, "o clara falsificare a istoriei, nu va fi indepartata", aminteste aceeasi sursa aceeasi sursa.

 

Aceasta legenda il acuza pe papa ca nu a ridicat vocea sa impotriva Holocaustului.

 

(!) Cat timp legenda ramane in fotografie, o posibila calatorie a lui Benedict al XVI-lea in Israel ar fi "o rusine pentru catolici", a spus preotul.

 

"in trecut, deja un reprezentant al Vaticanului in Israel a afirmat obiectiile noastre vis-à-vis de aceasta legenda, dar ea nu poate fi considerata ca fiind totusi decisiva in decizia privind o posibila calatorie a Papei in Israel – o excursie pe care papa doreste sa o faca, dar care nu a fost intotdeauna in mod specific programata", a spus, in aceeasi seara, un purtator de cuvant al Vaticanului.

 

"Biserica Catolica vede posibile relatiile bune cu Israelul, numai ca relatiile de prietenie pot fi construite doar in reciprocitate", a continuat pr. Gumpel.

 

(!) "Noi vedem ca Papa a invitat, cu mare ospitalitate, un rabin la Sinodul nostru, iar acesta din urma, abuzand de bunatatea noastra, l-a atacat de trei ori pe Pius al XII-lea. Rabinul a avut dreptul sa spuna ce doreste, desigur, dar atata timp cat el a fost invitat si a vorbit in aceasta maniera, nu putem spera la o imbunatatire a relatiilor noastre", a spus pr. Gumpel.

 

Au trecut zece zile de cand un rabin din Israel, primul care a vorbit in fata unui sinod de episcopi catolic la Vatican, a fost prezent la beatificarea Papei Pius XII.

 

"Noi ne opunem beatificarii lui Pius al XII-lea, fiindca nu putem uita tacerea sa in fata Holocaustului", a spus seful rabin din Haifa (Israel) Shear Yshuv Cohen, conform presei.

 

(!) Dar, conform pr. Gumpel, evreii insisi sunt "foarte divizati" in ce-l priveste pe Pius al XII-lea. Unii continua sa atace Biserica Catolica spunand ca Hristos a fost fiul unui soldat si a unei prostituate, in timp ce altii sunt siguri ca nimeni nu a salvat atat de multi evrei ca Pius al XII-lea" a spus acesta.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.