
Primul-ministru danez, Lars Rasmussen Loekke se va întâlni cu Dalai Lama, liderul spiritual al budistilor tibetani, în timpul vizitei pe care acesta o va intreprinde în Danemarca, la sfârşitul lunii mai, a anunţat astăzi secretariatul propriu.
Lars Rasmussen il va primi pe Dalai Lama, la sosire acestuia, pe data de 29 mai, la reşedinţa sa din Marienborg (nordul Copenhagăi), la fel ca predecesorul său, Anders Fogh Rasmussen, în 2003, în ciuda protestelor din China.
Nicio conferinţă de presă nu a fost programată cu această ocazie.
Liderul spiritual al Tibetului, deţinător al Premiului Nobel pentru Pace, din 1989, este invitat de către organizaţia umanitară „Caritate Tibetană” din Danemarca.
Acesta va ţine o conferinţă publică în faţa credincioşilor budişti, în 30 şi 31 mai, pe tema “Împlinirea spirituală, bazată pe iubire şi compasiune” şi “Pacea dincolo de pacea interioară”, înainte de a pleca duminică spre Islanda.
Cel de-al 14-lea Dalai Lama, în vârstă de 73 de ani, care trăieşte în exil în India, după fuga sa din Tibet, în urma eşecului revoltei anti-chineze la Lhasa, 1959, a vizitat de mai multe ori Danemarca, trecând peste protestele virulente ale Chinei.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
