Publicat pe 16.10.2008

Astazi a avut loc prezentarea in avanpremiera unui film marturie despre viaţa lui Ioan Paul al II-lea

 

 

 

Papa Benedict XVI a asistat, la Vatican, astazi la lansarea filmului “Marturii”, în avanpremieră, un lung metraj despre gloria lui Ioan Paul al II-lea, pe baza cărţii “O viaţă cu Karol” de secretarului papei, polonezul Cardinal Stanisław Dziwisz.

 

Co-producţie a Vaticanului, regizat de polonezul Pawel Pitera, cu Michael York actor britanic (care a jucat in “Cabaret”, “Iisus din Nazaret”), în rol de povestitor, filmul prezintă documente şi scene din viaţa intimă a lui Ioan Paul al II-lea, a spus Cardinalul Dziwisz, care a trăit aproape 40 ani în apropierea lui Karol Wojtyla, atât înainte cât şi după ce a devenit Papă.

 

Filmul, prezentat ca “documentar dramatizat” a fost filmat în mai multe locuri care au marcat viaţa lui Ioan Paul al II-lea, în special în Cracovia şi în oraşul natal Wadowice din Polonia dar şi în Vatican, care, pentru prima dată în istoria sa şi-a deschis uşile sale vizitatorilor străini, actorului şi camerelor video, pentru unele cadre.

 

Acest film ma va ajuta “să-mi aduc aminte de Ioan Paul al II-lea (…) care a fost pentru mine ca un tată”, a spus Cardinalul Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia, ieri într-o conferinţă de presă la Vatican.

 

Cartea sa, publicată în 2007 şi tradusă în 12 limbi, s-a vândut în peste un milion de exemplare în Polonia.

 

“Marturii” a fost astăzi prezentat pe marile ecrane, la Vatican, deoarece data coincide cu aniversarea a 30 de ani de la alegerea lui Ioan Paul al II-lea, pe data de 16 octombrie 1978. Data de lansare a filmului, care există numai în limbile engleză, italiană şi poloneză, urmând să apară şi în franceză, nu a fost specificată.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.