Colinde TV
Publicat pe 17.05.2009

“Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea”

 

 

 

In data de 15 mai 2009, în Sala de conferinţe a Complexului Cultural-Religios „Sfântul Antim Ivireanul”, din incinta Centrului Eparhial al Episcopiei Râmnicului, începând cu orele 12,00, a avut loc conferinţa “Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea” susţinută de domnul academician Răzvan Theodorescu.

 

Manifestarea este organizată de Episcopia Râmnicului, Primăria Râmnicu Vâlcea, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

 

Cu acest prilej a fost lansată cartea cu acelaşi nume ce cuprinde textul conferinţei şi imagini ce vorbesc despre veacul de aur al episcopiei râmnicene, apărută la Editura „Patrimoniu” a CJCPCT Vâlcea.

 

La acest eveniment au participat: Preasfinţitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi culturale, preoţi, istorici, profesori, elevi seminarişti, studenţi, monahi şi credincioşi.

 

Vorbind despre ţinutul Vâlcei şi Episcopia Râmnicului domnul Academician Răzvan Theodorescu a subliniat: “Spaţiul cel mai bogat în ctitorii din întreaga Ţară Românească, care este Vâlcea – în vârsta sa medievală, sub patronajul unor voievozi şi al unor boieri vlastelini, în prima sa modernitate, când principi tradiţionalişti sau novatori, dar deopotrivă munificenţi îl împodobesc cu lavre renumite, dar şi când boiernaşi, preoţi şi ţărani aparţinând „stării a III-a” ajung la statutul de întemeietori de lăcaşuri de cult – m-a atras, se ştie, în studiile mele de tinereţe încă şi nu foarte demult am încercat să spun ce cred că este „spiritul Vâlcei în cultura românească”.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.