
Credincioşii din localitatea Casimcea din judeţul Tulcea au participat, ieri, 17 mai, în Duminica Samarinencii, a cincea după Învierea Domnului, la Sfânta Liturghie arhierească şi la sfinţirea a două troiţe. Slujbele au fost oficiate de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi de diaconi.

Una dintre troiţe, ctitorită de primarul localităţii tulcene, se află vis-a-vis de locaşul de cult al parohiei şi este închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Celălalt monument, ridicat la intrare în sat de către o familie din localitate, îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
