2. Marturii despre Hristos: RAPORTUL lui PILAT, GUVERNATORUL ROMAN AL IUDEII, catre CEZARUL TIBERIU

RAPORTUL lui PILAT, GUVERNATORUL ROMAN AL IUDEII,
catre CEZARUL TIBERIU

Catre Cezarul Tiberiu, Nobile Suverane, salutare!
Cauzele care au provocat acea tulburare in Ierusalim, au fost in legatura cu Iisus din Nazaret, si evenimentele care au avut loc in provincia mea acum cateva zile, au fost de un astfel de caracter care ma face sa vi le raportez cu deamanuntul, pentru ca eu nu voi fi deloc surprins daca, in scurgerea timpului acestuia, nu se va schimba cu totul soarta natiunii noastre, caci se pare ca in zilele din urma, zeii au incetat de a mai putea fi ispasiti.

---

Eu, din partea mea, sunt gata sa spun: blestemata fie ziua aceea in care eu am urmat pe Valerius Gratius la guvernarea Iudeii.
La sosirea mea in Ierusalim, am luat in primire sala de judecata si-am poruncit sa se faca ospat mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, dimpreuna cu Arhiereul, si pe toti oficiantii lui.

La ora anuntata, niciunul din oaspeti nu s-a aratat. Aceasta a fost o insulta pentru onoarea mea personala!….

Mai tarziu, dupa cateva zile, a venit la mine Arhiereul, ca sa-si ceara scuze. imbracamintea si purtarea sa erau grozav de viclene. El pretindea ca religiunea sa il opreste pe el si pe supusii lui, de a sta la aceeasi masa cu romanii si sa inchine libatiuni (ciocniri de pahare) cu ei.

Eu am crezut e bine sa accept aceasta scuza, dar tot cu acea ocazie m-a convins ca cei cuceriti se declara dusmani ai cuceritorilor, si mi se parea ca, dintre toate orasele cucerite, Ierusalimul unul era cel mai greu de carmuit.

Atat de turbulent era acest popor, incat eu traiam mereu cu frica sa nu izbucneasca in orice moment o rascoala.
Pentru suprimarea ei eu nu aveam insa, decat o mana de soldati si un singur sutas.
Am cerut intariri de la Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat ca si el abia are trupe indeajuns pentru a-si apara provincia sa.
O dorinta nestapanita de cucerire, adica de a ne intinde imparatia dincolo de mijloacele noastre de aparare, ma tem sa nu fie o cauza de rasturnare a nobilului nostru guvernamant.

Printre mai multe vesti ce mi-au venit, una m-a interesat in mod deosebit: un tanar – se zicea – a aparut in Galilea, predicand pe un ton bland si nobil o alta lege, in numele lui Dumnezeu ce l-a trimis.
La inceput ma temeam ca acesta sa nu fie vreun agitator care sa atate poporul contra Romanilor, dar nu dupa mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret, a vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decat al evreilor.

Trecand intr-o zi pe langa locul ce se chema Siloan, am vazut o mare adunare de popor, iar in mijlocul ei pe un tanar care statea rezemat de un copac si, in seninatate si calm, predica multimii. Mi s-a spus ca este Iisus. Era tocmai ce ma asteptam sa vad, atat e mare era deosebirea intre El si ascultatorii lui.
Parul si barba sa aurie, ii dadeau o infatisare cereasca. El parea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am vazut in viata mea o privire atat de senina si de dulce, un contrast izbitor intre El si ascultatorii lui, cu barbile lor negre si fetele intunecate.

Ne voind sa-l intrerup prin prezenta mea, mi-am continuat drumul inainte, dar am facut semn secretarului meu sa se asocieze multimii si sa asculte ce vorbeste.
Numele secretarului meu este Naulius. El este stranepotul sefului de spionaj si de conspiratie, care s-a ascuns in Etruraia, asteptand pe Catalina. Naulius este un vechi bastinas din Iudeia, astfel ca el cunoaste bine limba ebraica. imi este foarte devotat si vrednic de toata increderea.

Cand am sosit si am intrat im sala de judecata am gasit pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan.
El mi-a zis: „Niciodata nu am citit in carti sau in lucrarile filozofilor, ceva ce ar semana predicilor lui Iisus. Unul dintre evreii rasculatori, dintre care sunt atatie in Ierusalim, l-a intrebat daca este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a raspuns: "Dati Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, si lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu".

Tocmai din cauza intelepciunii lui, eu am ingaduit Nazarineanului libertatea, pentru ca era in puterea mea sa-l arestez si sa-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost impotriva dreptatii ce a caracterizat totdeauna pe Romani. Omul acesta nu era nici tendentios si nici rasculator, si eu l-am ocrotit cu protectia mea, poate necunoscuta lui. El avea libertatea sa lucreze, sa vorbeasca si sa faca adunari si sa tina predici poporului si sa-si aleaga ucenicii, neimpiedicat de niciun mandat pretorian.
Daca s-ar intampla insa, fereasca-ne zeii, aceasta este doar o presupunere, daca s-ar intampla, zic eu, ca religia stramosilor nostri sa fie inlocuita de religia lui Iisus, lucrul acesta s-ar datora acestei nobile tolerante si prea marii indulgente pe care le ingaduie Roma.
Pe cand eu, mizerabil nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care crestinii il numesc “Providenta” prin care sa vina peste noi aceasta soarta si destin.
Dar libertatea aceasta nemarginita, data lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei saraci, ci pe cei bogati si puternici, intr-adevar, Iisus era foarte aspru cu cei din urma (cu bogatii) si de aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.

Fariseilor si carturarilor le zicea: „Voi sunteti pui de vipera, voi va asemanati cu mormintele varuite”; alteori indignat de ingamfatele lor postiri si daruiri ale bogatilor le spunea ca „doi bani ai unei vaduve sarace sunt mai pretuiti inaintea lui Dumnezeu”, decat darurile lor bogate. in fiecare zi se faceau plangeri la sala de judecata contra abuzurilor evreilor bogati. Eram informati ca vreo nenorocire o sa i se intample acestui om; caci nu va fi fost pentru prima oara, cand Ierusalimul sa-si omoare cu pietre pe cei care erau numiti de ei „profeti”. ?i daca Pretoriul le va refuza plangerea, ei vor face apel la Cezarul!

Conduita mea a fost aprobata de senat, si mi s-a promis o intarire de soldati, dupa terminarea razboiului cu Partii, fiindca altfel, eu nu eram in stare sa preintampin o rascoala. M-am hotarat apoi sa iau o masura, care fagaduia de mai mult, pentru a stabili linistea in oras, fara a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare.

Am scris lui Iisus, invitandu-l la o convorbire cu mine, in sala de judecata, si el a venit.
Precum stiti, Nobile Suverane, in venele mele curge sange iberic amestecat cu sange roman, care nu cunoaste frica si este nesupus emotiilor: ma plimbam prin curtea palatului meu, cand Nazarineanul aparu si, cand am dat cu ochii de el, mi s-a parut ca si cum o mana de fier mi-ar fi legat picioarele de pamant si tremuram, fara voia mea, ca un vinovat, desi Nazarineanul era calm si linistit ca un nevinovat. Cand a venit la mine, s-a oprit deodata si ca printr-un semn, parea ca-mi zice: Iata-ma, am sosit!

Catva timp eu am ramas incremenit si priveam cu admirare, respect si frica, asupra acestei figuri de om supranatural, o forma de om, necunoscuta numerosilor pictori si sculptori, care au dat forme si figuri la tot felul de zei si eroi.
„Iisuse, i-am zis in cele din urma si limba mea gangavea…, Iisuse din Nazaret, eu ti-am dat, timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire si rau nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui intelept, ale unui om invatat. Nu stiu daca tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru iti spun, ca in predicile tale se afla o simplitate majestuoasa, care te ridica mult mai sus deasupra acestor filozofi.

imparatul este informat despre tine, si eu, umilul sau reprezentant in aceasta comunitate, sunt foarte fericit ca ti-am ingaduit aceasta libertate, de care te bucuri si tu atat de vrednic. Totusi nu pot ascunde de tine ca predicile tale au starnit mari si puternice dusmanii contrata. Nici aceasta nu este de mirat: Socrate si-a avut dusmanii sai, si a cazut victima lor. Ai tai sunt fara indoiala aprinsi contra ta, din pricina libertatii pe care ti-o dau.

Ma invinuiesc de a fi in legatura directa si unire cu tine, cu scopul de a dezbraca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugamintea mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu sa fii pe viitor mai cu bagare de seama si sa eviti a jigni mandria dusmanilor tai, ca sa nu se rascoale populatia stupida in contra ta, si sa ma sileasca pe mine sa intrebuintez mijloacele justitiei…”.

Nazarineanul insa a raspuns linistit:
„Print al pamantului, cuvintele tale nu ies din adevarata intelepciune. Spune furtunii: stai in mijlocul muntelui, caci altfel vei dezradacina copacii din vale. Furtuna iti va raspunde: numai Dumnezeu cunoaste incotro merge furtuna. Adevar zic tie, inainte de a inflori rozele Saronului, sangele celui drept va fi varsat…”, continua el cu emotie.

Eu i-am zis: „Tu esti mai pretios mie pentru intelepciunea ta, decat toti tulburatorii acestia si ingamfatii de farisei, care abuzeaza de libertatea data lor de Roma, comploteaza contra Cezarului si ne tin intr-o frica continua, acesti mizerabili nelinistiti. Ei cunosc ca lupul din padure se-mbraca uneori in lana si piei de oaie. Eu te voi apara fata de ei. Palatul meu de justitie este deschis tie pentru scapare…”.

Cu nepasare, si clatinandu-si capul, cu un har si un zambet dumnezeiesc Iisus imi riposta “Cand ziua aceea va fi sosit, nu va fi scapare pentru Fiul Omului, nici sub pamant. Salasul celui drept este acolo, zise el aratand spre cer: ceea ce este scris in cartile profetilor, trebuie sa se implineasca”!
“Tanarule, i-am raspuns eu pe un ton moale, tu ma obligi ca simpla mea cerinta sa o preschimb in porunca. Siguranta provinciilor mele, care este incredintata ingrijirii mele cere asta. Trebuie sa arati mai multa moderatie in predicile tale. Nu vatama pe altii, aceasta iti poruncesc. Fericirea ta te insoteste, mergi in pace”.

“Print al pamantului, a raspuns Iisus, nu am venit ca sa aduc in lume razboi, ci pace si iubire si bunavointa. Eu m-am nascut in aceeasi zi in care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o astept de la altii, si o voi intampina in supunere fata de vointa Tatalui meu, care mi-a aratat calea. De aceea, restrange-ti putin intelepciunea ta lumeasca. Nu este in puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispasesc”.

Dupa aceste cuvinte el a disparut ca un nor luminos, dupa perdelele pretoriului.
Dusmanii lui Iisus s-au adresat in cele din urma lui Irod, sa se razbune asupra Nazarineanului. Daca Irod ar fi urmat propria sa inclinare, in aceasta privinta, el ar fi ordonat imediat osanda la moarte a lui Iisus; insa el, desi mandru de cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo fapta care ar fi putut sa-i nimiceasca influenta sa asupra Senatului, astfel nu lua nicio hotarare.

Intr-o zi, Irod veni la mine in pretoriu. Cand s-a ridicat sa plece, dupa cateva cuvinte neinsemnate, m-a intrebat ce parere am eu despre Iisus Nazarul. Eu i-am spus ca dupa parerea mea, Iisus este un mare filozof, dupa cum unele natiuni mari adesea produc, si ca invataturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusa a-i ingadui toata libertatea de a vorbi si este indreptatit prin faptele sale.
Irod a suras cu ironie si salutandu-ma, cu respect prefacut, s-a departat.

Se apropia marea sarbatoare a evreilor; conducatorii religiosi planuiau sa se foloseasca de aceasta ocazie si de exercitarea populara, care are loc intotdeauna, la sarbatoarea Pastilor lor. Orasul era arhiplin de o populatie turbulenta care dorea moartea Nazarineanului.
Spionii mei mi-au raportat ca Arhiereii si Fariseii intrebuinteaza tezaurul templului ca sa mituiasca in acest scop pe popor.
Primejdia crestea pe fiecare ora. Am scris atunci la Prefectul Siriei sa-mi trimita imediat o suta de soldati de infanterie si tot atatia de cavalerie, dar el a refuzat sa-mi trimita.
M-am vazut atunci ramas singur, numai cu o mana de soldati; niste pazitori imbatraniti in mijlocul unui oras rasculat, neputinciosi de a reprima o rascoala si fiind silit sa o tolerez.

Rasculatii au pus mana pe Iisus, si cu toate ca ei simteau ca nu au de ce sa se teama de Pretoriu, crezandu-ma alaturi de conducatorii lor, in privinta aceasta, au continuat sa strige: „Rastigneste-l!”.

Trei partide se unisera impotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii si Fariseii; Saducheii, a caror conduita era sprijinita de doua motive: ei urau pe Iisus, si doreau sa scape de sub jugul roman. Acestia nu au putut uita niciodata, intrarea mea in sfantul lor oras, cu steaguri care purtau chipul imparatului Roman, desi eu cu acea ocazie, am facut o greseala din necunoasterea legilor lor. Totusi, in ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micsorat.

O alta nemultumire pe care o purtau ei insisi, era propunerea mea, de a intrebuinta o parte din tezaurul templului pentru ridicarea de cladiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amaraciune.

Fariseii erau dusmanii pe fata ai lui Iisus, si nu le pasa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost siliti sa inghita timp de trei ani si jumatate pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca in fata lor, in public, oriunde se ducea, si fiind prea slabi si sfiosi si neavand curajul de a lua singuri masurile dorite, ei au fost bucurosi de a se uni cu Irodienii si Saducheii.
Pe langa cele trei partide, ei mai aveau de luptat impotriva unei populatii indarjite si totdeauna gata de a se uni la rascoala si de a se folosi de confuzia si neintelegerea ce rezulta din aceasta.

in felul acesta Iisus a fost tarat inaintea Arhiereului si condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa Arhiereului, a savarsit umilul fapt de supunere; el si-a trimis prizonierul la mine ca sa pronunt eu osanda definitiva, asupra lui.
Eu i-am raspuns ca, deoarce Iisus este Galilean afacerea cade sub jurisdictia lui Irod si am poruncit sa-l trimita la el. Acel tetrarh viclean si-a marturisit umilinta, pretextand a avea respect fata de mine, prin sutana Cezarului, mi-a incredintat mie soarta acestui om.

indata palatul meu a luat infatisarea unei cetati ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numarul tulburarilor. Ierusalimul era inundat de populatia adunata de prin muntii Nazaretului. Se pare ca toata Iudeia se afla la Ierusalim.

Eu imi luasem de femeie (sotie) o domnisoara dintre Gali, care avusese niste descoperiri pentru viitor. Plangand, ea s-a aruncat la picioarele mele si mi-a zis: „Pazeste-te! Sa nu te atingi de omul acesta, pentru ca el este Sfant! Noaptea trecuta eu l-am vazut in vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vantului, si vorbea furtunilor si pestilor marii si toate erau supuse vointei lui. Chiar si raul de pe muntele Kidron, curgea plin de sange. Statuile Cezarului erau pline de murdaria Golgotei. Catapetesmele dinlauntrul templului, s-au daramat si soarele s-a intunecat ca imbracat in doliu. O! Pilate, rau mare te asteapta, daca nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea Cerului!”

Pe la timpul acesta treptele de marmura, gemeau sub greutatea multimii, iar Nazarineanul, era adus iarasi la mine. Eu am pornit spre sala de judecata, urmat de garda mea.
intr-un ton aspru, am intrebat pe popor, ce vrea!….
„Moartea Nazarineanului” a fost raspunsul.

„Pentru ce crima?” am intrebat eu.
„El a hulit pe Dumnezeu si a profetit daramarea templului. El se numeste pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor”.
Eu le-am spus ca justitia Romana nu pedepseste astfel de fapte cu moartea.
„Rastigneste-l, rastigneste-l!” izbucni insa strigatul de la gloata infuriata. Strigatele gloatei infuriate zguduiau palatul din temelie. in mijlocul acestei zarve nemaipomenite, nu era decat un om linittit si calm. ACESTA ERA IISUS DIN NAZARET.

Dupa mai multe sfortari, fara rezultate, de a-l scapa de furia acestor persecutori inversunati, eu am luat o masura care pentru moment mi se paru ca va servi ca sa-i scap viata; am dat porunca ca el sa fie biciuit; apoi cerand ligheanul cu apa, eu m-am spalat pe maini in fata multimii, aratand prin aceasta, dezaprobarea mea pentru acest fapt. Dar in zadar. Acesti mizerabili nu s-au multumit decat cu viata lui.
in desele noastre tulburari civile, eu am fost de mai multe ori martor al furiei popoarelor dar, din cate am vazut, nimic nu se poate asemana cu aceasta.

intr-adevar s-ar putea spune ca in aceasta ocazie toate spiritele rele din tinutul infernului s-au strans in Ierusalim. Multimea parea ca nu umbla pe picioare, ci umbla pe sus urland, precum valurile unei mari infuriate. O mare neastamparata se intindea de la portile Pretorului pana la muntele Sion, cu strigate, cu fluieraturi, cum nu s-a mai auzit niciodata in istoria Romei.

Ziua s-a intunecat ca un amurg, asemenea celui vazut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a intamplat tot asa pe la mijlocul lui Martie. Eu, Guvernatorul provinciei rasculate, stateam rezemat de o coloana a palatului meu, gandindu-ma la infricosatorul fapt al acestor oameni cruzi care tarau spre executie pe nevinovatul Nazarinean.

Toti disparusera din jurul meu. Ierusalimul, scosese afara pe locuitorii sai, care se insirasera pe partile funebre ce conduc spre Geronica (Golgota).
Un aer de jale si intristare ma acoperea. Garda mea insotise pe cavaleri, iar sutasul pentru a arata o umbra de putere, se straduia sa faca ordine.
Eram lasat singur si cu inima zdrobita si ma gandeam ca ceea ce s-a petrecut in momentul acesta statuse mai mult in puterea zeilor, decat in puterea omului.
Deodata se auzi un mare strigat, ce venea de pe Golgota, care parea ca este adus de vant si care anunta o agonie pe care urechea omeneasca, n-a mai auzit-o vreodata.

Nori mari, intunecosi si negri s-au coborat si au acoperit aripa templului, si asezandu-se asupra orasului, l-a acoperit ca un val, si un puternic cutremur de pamant a zguduit totul.
Atat de infricosatoare au fost semnele ce s-au vazut, atat pe ceruri cat si pe pamant, incat se zice ca: Dionisie Acropagul ar fi exclamat: „sau ca autorul naturii sufera, sau ca Universul se sfarseste.”

Catre ceasul dintai al noptii, mi-am luat mantaua pe mine si am pornit pe jos in oras, spre portile Golgotei. Jertfa era consumata!…
Multimea se intorcea in cetate, dar de fapt tot agitata, dar si posomorata si cu fetele lor intunecate si mohorate si disperate.
Multi erau cuprinsi de frica si de remuscare pentru cele ce vazusera. De asemenea, am vazut pe mica trupa de ostasi, trecand mahniti, iar purtatorii steagului, isi invaluisera capul in semn de intristare.
Am auzit un ostas murmurand in cuvinte straine, pe care eu nu le-am inteles. Ici si colo, se vedeau grupuri de oameni si femei adunati si, cand aruncau privirea spre muntele Calvarului ramaneau nemiscati, ca in asteptarea vreunei alte minuni a naturii.
M-am intors in Pretoriu intristat si plin de ganduri care ma framantau. Urcandu-ma pe trepte, se puteau vedea stropii de sange care cursesera de la Nazarinean.

Dupa un timp a venit la mine un batran, cu o grupa de femei plangand, care ramasesera la poarta, iar el s-a aruncat la picioarele mele plangand amar. L-am intrebat ce vrea si el mi-a zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, si am venit sa cer de la tine ingaduinta de a ingropa pe Iisus din Nazaret”….
I-am zis: „Cerinta ta se va implini”….
Atunci, primind raportul ca Iisus este mort, am poruncit lui Naulius sa ia cu sine ostasi si sa supravegheze inmormantarea, ca sa nu fie impiedicata.
Mai tarziu cateva zile, mormantul a fost gasit gol. Ucenicii sai au vestit in toata provincia, ca Iisus s-a sculat dintre morti cum prezisese el.

imi mai ramasese numai aceasta datorie, ca sa fac cunoscut imparatului aceasta intamplare dezgustatoare si neobisnuita. Chiar in noaptea aceea, ce a urmat catastrofei neasteptate am inceput a face acest raport si, de catre ziua, s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonand aria Dianei, care a venit la urechile mele!…
Aruncandu-mi privirea spre poarta Cezarului, am vazut apropiindu-se o trupa de soldati si am auzit sunetul trambitei care intona marsul Cezarului. Erau intaririle care mi se fagaduisera, cele doua mii de ostasi alesi, si pentru a grabi sosirea lor, au calatorit toata noaptea.

A fost hotarat de soarta!… am strigat eu cu amaraciune si frecandu-mi palmele, ca marea nelegiuire sa fie indeplinita, si ca pentru scopul de a impiedica rascoala de ieri, trupele de ostasi sa soseasca astazi!!!… Soarta cruda, cum iti bati joc de soarta muritorilor!
Era prea adevarat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: „S-a sfarsit”.

Acesta este cuprinsul raportului si raman al Majestatii Voastre supus, cu respect si smerenie.

Guvernatorul PONTIU PILAT
Facut in Ierusalim in a XXVIII-a zi a lunii Martie,
Anul 4147 de la creatiune

Articol interzis preluarii sau publicarii fara acordul Lacasuri Ortodoxe, cu exceptia unei stricte utilizari pentru anunturi de presa si cu rezerva respectarii drepturilor de proprietate intelectuala!

NOTA: Raportul lui Pilat a fost gasit in una din bibliotecile Vaticanului de catre un student german care se afla la Roma pentru studii teologice. Dar studentul acesta nu l-a gasit prea important ca sa-l copieze. intamplarea a facut insa ca peste cativa ani fostul student sa-i povesteasca despre el unui englez, W.D. Nahan. Englezul s-a aratat extrem de interesat si prin interventii staruitoare l-a convins pe tanarul german, ajuns intre timp profesor de teologie, sa ia legatura cu Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat in posesia documentului Nahan l-a tradus in limba engleza, incredintandu-l unui cotidian de mare tiraj din Anglia.

Marturii despre Hristos (scrisoare publicata cu binecuvantarea PS Parinte Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului) – culegere text Istrate Iordan

Scrisoare oferita Lacasuri Ortodoxe de Istrate Iordan.

©redactare Steliana Dragan – publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 11/2010