Minunea de a fi smerit

Cine nu şi-a dorit măcar o dată în viaţă o minune? Suferinţa unei persoane apropiate, lacrimile unui copil sau pur şi simplu dorinţa de a depăşi mai uşor un moment critic sunt ipostaze în care credem că o minune ar fi singura soluţie salvatoare. Din perspectivă creştină, minunile sunt situaţii excepţionale în care harul şi puterea lui Dumnezeu depăşesc legile naturale ale firii. Dar oare suntem întotdeauna îndreptăţiţi să cerem de la Dumnezeu minuni? Sfântul Isaac Sirul, eremit şi scriitor creştin din secolul al V-lea, atrage atenţia, în fragmentul care urmează, asupra pericolului minunilor cerute cu prea multă insistenţă şi fără un motiv întemeiat. În viziunea sa, sfinţii, tocmai prin aceea pot fi recunoscuţi ca sfinţi, pentru că nu se cred în măsură a cere înfăptuirea vreunei minuni. Iar dacă aceasta se întâmplă, ei ştiu că nu virtuţile sau puterea lor, ci harul şi puterea lui Dumnezeu au împlinit miracolul.

În orice vreme Domnul Se află aproape spre ajutorul sfinţilor Săi, dar El nu-Şi arată puterea Sa oricând, în chip vădit, în vreo faptă oarecare şi în vreun semn simţit, ca să nu ne provoace vreo vătămare. Şi aceasta o face, purtând grijă de sfinţii Săi, voind adică să le arate că nici o clipă nu sunt lipsiţi de grija ascunsă a Lui. Dar îi lasă în tot lucrul să lupte după puterea lor şi să se ostenească în rugăciune. Însă în lucrul care îi biruie pe ei pentru greutatea lui şi pentru că au slăbit şi au fost părăsiţi de El, şi pentru că firea lor nu e pe măsura lui, lucrează El însuşi după mărimea puterii Sale, spre folosul lor, şi îi ajută precum El însuşi ştie. Şi îi întăreşte, după putinţă, până ce iau puterea împotriva necazului lor. Căci îi ajută, prin cunoştinţa dăruită lor, să desfacă multa împletire a necazului şi-i trezeşte, prin înţelegerea lui, la preamărirea Lui care le e de folos în amândouă felurile. Iar de e nevoie să fie arătată fapta şi lucrul, o face aceasta neapărat. Dar felurile Lui de lucrare sunt prea înţelepte şi le săvârşeşte când au nevoie şi sunt strâmtoraţi şi nu oricum ar fi. Cel ce arată îndrăzneală într-un astfel de lucru, şi cere lui Dumnezeu, şi doreşte să se facă minuni şi puteri prin mâinile lui, este ispitit de diavolul ce râde de el, în cugetarea lui, care se laudă ca unul ce a slăbit în conştiinţa lui.

Noi trebuie să cerem la necaz ajutorul lui Dumnezeu. Dar a ispiti pe Dumnezeu fără neapărată trebuinţă… (continuarea

AICI)

(Texte selectate din Sf. Isaac Sirul, „Cuvinte despre nevoinţă“, în Filocalia a X-a, Ed. I.B.M. B.O.R., Bucureşti, 1981)