Publicat pe 29.08.2009

AUDIO: PREDICA DE AZI – Praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, 29 august 2009 – Pr. Stavrofor Vasile Ailioaei (Biserica Podeanu – Bucuresti)

 

 

"Ziua aceasta, este o zi de post si de abstinenta pentru fiecare dintre noi, fiindca in trupul nostru simtim acea durere fata de Ioan Botezatorul, cel care a netezit calea Domnului si cel care, de fapt, a aratat lumii – si o arata inca si astazi – calea aceea care duce spre Hristos.

 

De cate ori ne abatem de la aceasta cale, care duce spre Dumnezeu, cuvintele si invatamintele lui Ioan Botezatorul ne sunt noua povata. Chiar, aceasta povata merge pana la sfarsitul veacurilor, pentru ca Ioan Botezatorul si-a incheiat propavaduirea sa cu cuvintele: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia Cerurilor!”. ?i, astazi, imparatia Cerurilor este mai aproape ca oricand… Amin!"

 

Fragment din predica Parintelui Stavrofor Vasile Ailioaei, paroh al Bisericii Podeanu din Bucuresti – acolo unde se gasesc Moastele Sfantului Apostol Simon Zilotul – la Praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, 29 august 2009.

 

Pentru AUDIO – predica integrala (inregistrare Lacasuri Ortodoxe), dati click aici: .

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.