Colinde TV
Publicat pe 27.05.2009

La 80 de ani de la crearea sa, Radio Vatican considera ca este necesar sa-si deschida portile, publicitatii

Informam din Vatican

 

 

Pentru prima dată de la înfiinţarea sa, după aproximativ 80 de ani, Radio Vatican se deschide publicităţii, a anunţat ieri, 26 mai 2009, directorul său, părintele Federico Lombardi.

 

Primul agent de publicitate va fi producătorul de energie electrică Enel, a precizat părintele Lombardi, totodată purtător de cuvânt al papei. Din 6 iunie până pe 27 septembrie, spotul va fi difuzat pe FM, în peste în cinci limbi: italiană, engleză, spaniolă, franceză şi germană.

 

Această noutate este de aşteptat să ducă la un câştig între 100.000 de euro şi 200.000 de euro/ an “la radioul papei” până acum reticent în a face publicitate, dar care are “nevoie de resurse”, a spus părintele Lombardi, cu menţiunea că beneficiile vor servi la intretinerea unor “noi programe.”

 

“Această nouă iniţiativă este binevenită la nivel de administrare”, a spus Episcopul Renato Boccardo, Secretar General al Guvernului Statului Vatican, care finanţează parţial radioul.

 

“Suntem mândri de faptul ca am fost alesi ca prim agent de publicitate la un post de radio de nivel mondial”, a mai declarat preşedintele Enel, Piero Gnudi.

 

Multe posturi de radio locale preiau în întreaga lume emisiunile Radio Vatican, cum ar fi Radiourile Creştine Francofone din Franţa şi Belgia sau Comunitatea francofonă a posturilor de radio creştine din Franţa, Canada şi Coasta de Fildeş.

 

Radio Vatican a fost inaugurat de către papa Pius XI (1922-1939), la data de 12 februarie 1931. Directorul său administrativ şi tehnic, Alberto Gasbarri este şi organizatorul voiajelor papale.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.