Filmul

Provocat de discutiile privitoare la ideea care bantuie prin unele minti infierbantate, anume ca in 2012 va veni sfarsitul lumii, nu mi-a luat mult timp sa inteleg ca se va exploata comercial subiectul. Sunt insa dezamagit de felul in care o fac unii. Adica: daca tot ma minti ca sa-mi iei banii atunci. . . „minte-ma frumos, bibicule”.

in cursa facatorilor de bani din manele teologice s-a inscris si proaspata idee „Calendarul Maya 2012 – sfarsitul lumii”. Asa a aparut, surprinzator de repede, filmul lansat, de curand, intitulat „2012”. Un film care vine in completarea unei serii de filme pe aceasta tema (Armageddon, The Independence Day, The Day After Tomorrow) si, pe care, cu voia dumneavoastra, l-am vazut si eu, pentru a surprinde fenomenul si a va transmite cateva pareri:

1. Pasionatii de manele teologice vor fi crunt dezamagiti. Nici macar nu e vorba de sfarsitul fizic al lumii sau de ceva asemanator, datorat unor profetii din religii diverse. Desi prin film se mai strecoara cate o aluzie la Dumnezeu, scenariul e banal, lipsit de elemente religioase, si plictisitor de lung: peste 2 ore. Vorba cuiva: Apocalipsa se lasa asteptata.

2. „Care e povestea?”, veti intreba. Reteta clasica a industriei de film americane, specializarea "amenintari, dezastre si cataclisme": o explozie solara provoaca supraincalzirea Pamantului, placile tectonice o iau razna, scoarta Terrei se cam scufunda, rezulta muuulta lava, cratere, explozii, cutremure, tone de apa in tsunami (atata apa ca mai scapa neinundat doar Everestul) si tipete (apropo’: filmul se recomanda ca fiind cel mai dezastruos film facut vreodata). Bineinteles ca stiinta este la brat cu superputerile lumii, si se pune la cale salvarea umanitatii in stil neo-clasic: Arca lui Noe, in varianta supertehnologizata. Se construiesc, in secret, trei (sugestiv nu?) astfel de nave in care se adapostesc mai intai conducatorii, (deh. . . meteahna veche si asta. . sa scape sefu’ primu) exceptie presedintele SUA care refuza salvarea (gest de imagine pentru audienta), se iau si ceva animale, in final vine valul cel mare insa, prin multe detalii puerile care incarca filmul inutil, problema se rezolva (desigur) si gata, trece potopul, se descopera o reconfigurare a uscatului planetei (chipurile „pamant nou”) si happy-end, toata lumea e fericita. Amar insa, intrucat cei care nu erau nici sefi, nici bogatani, nu si-au putut cumpara locul pe nave. . . 1 miliard de euro (sic!).

3. Nu tu asteroid, nu tu mega-impact, nu tu glasul Domnului (personajul profetului este reprezentat jalnic de un savant nebun care tipa mediatic din varful unui munte), nu tu ceva reprezentativ al civilizatiei Maya, nu tu ceva rugaciuni catre Dumnezeu. La capitolul acesta, treburile devin grave, productiile anterioare pastrand oarecum aparenta nevoii de rugaciune instantanee in fata dezastrului. Nici macar hiper-mediatizata scena in care statuia lui Iisus din Rio de Janeiro este daramata nu dureaza mai mult de 4 secunde pe ecran, practic fiind introdusa doar pe post de reclama in film, ca de’. . imaginea si numele Sfant al Domnului pentru unii au devenit branduri care vand. Urat! Deci. . . nimic din ceea ce te astepti, daca ai o minima cultura generala si ceva bun-simt.

4.Nu lipseste clasicul ingredient din filmele de tip "apocaliptic": taman cand treaba devine urata, unii se gandesc la iubire si familie, si asta dupa ce, culmea, candva s-au despartit. De fapt, e firul nevazut care relateaza povestea, pe fondul maximizarii dezastrelor.

Concluzia. . . . filmul este o dezamagire pe toate planurile, mai putin cel al efectelor speciale si, de ce nu, al sunetului. Traiesti o senzatie de inselare. Se inseala religia, se inseala stiinta, se inseala astrologia, se inseala bunul-simt, se inseala umanitatea. Pana si Apocalipsa este inselata. Vorba unei tinere crestine: „cand va veni, il va lasa masca pe regizorul lui 2012, iar daca va mai fi in viata, va fi deosebit de invidios.”

Mult anuntat, mult promovat, mult asteptat de unii, filmul iti lasa un gust amar: apocalipsa nu e apocalipsa, civilizatia Maya si, in general, religia, apar (cu fine aluzii ofensatoare) pe alocuri sau mai deloc iar umorul e indoielnic.

inchei, aducandu-mi aminte de regretatul actor Gheorghe Dinica, care in „Filantropica”, expune concis principiul capitalismului : „V-am luat banii!”. ?i ce profituri or sa se raporteze . . .

Un articol de: Pr. Eugen Tanasescu