Lacasuri Ortodoxe: din Salonic (Grecia)
Un elvetian si un diacon elen arestati pentru trafic cu moaste
Un elvetian si un diacon al Bisericii Ortodoxe a Greciei au fost arestati sambata, in nordul Greciei, pentru trafic cu oase umane drept moaste, au declarat la inceputul acestei saptamani surse oficiale din politia Salonicului (nord).
Elvetianul Stephan Meyer, in varsta de 43 de ani, electronist din Zurich, a fost arestat in timpul unui control efectuat pe aeroportul din Salonic, pe cand se pregatea sa plece in Germania.
Ofiterii au descoperit, in bagajul acestuia, 197 de oase umane si trei cranii pe care trebuia sa le duca unui reprezentant al Bisericii Ruse in Germania, sustinand ca osemintele sunt particele din moastele unor sfinti ortodocsi.
Politia l-a mai arestat, de asemenea, si pe complicele acestuia, un diacon cu varsta de 24 de ani, din Eparhia de Sidirokastrou, in apropiere de granita cu Bulgaria. Politia a mai descoperit, in plus, in locuinta sa, alte 505 oase, 15 cranii, icoane bizantine si monede.
Oasele, care fusesera curatate, aveau etichete cu numele mai multor sfinti.
Initial, ambii barbati au fost retinuti de politie, preventiv, la Salonic, iar marti au si fost adusi in fata procuraturii orasului, pentru furt, trafic, si profanare, a mai declarat sursa.
In acest moment, informatia poate fi citita doar pe Lacasuri Ortodoxe!
©Traducere si redactare Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin
publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 19/2010





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
