publicat în: Arhivă

“Semne ale vremurilor” – un articol despre Vladimir Soloviov si secventele apocaliptice (de Bogdan Munteanu)

Sfarsit de secol XIX. Un calm aparent Intr-un cadru natural idilic. O vil? luxoas? pe malul Mediteranei este locul unde cateva personaje din lumea bun? a vechii Rusii se Intalnesc pentru a schimba ganduri despre cursul viitor al istoriei. Un scenariu simplu, Inchipuit pentru a ne purta mai usor c?tre miezul unor idei fundamentale. Forma conversatiilor de salon confer? expresivitate maxim? scrierii "Trei dialoguri despre sfarsitul istoriei universale", care reprezint? practic testamentul ideatic al filosofului rus Vladimir Soloviov.


Principalii protagonisti sunt personific?ri ale unor tendinte, ale unor "Weltanschauungen" deja cristalizate la vremea respectiv?, dar departe de a se estompa odat? cu trecerea timpului. S-ar putea spune mai degrab? c? actualitatea lor cap?t? In ziua de azi tot mai mult contur. Iat? un motiv suficient pentru a z?bovi asupra acestor dialoguri cu caracter profetic.

Dar care sunt personajele In cauz??

Primul este un general al armatei tariste, adept al spiritului militarist, al virtutilor ost?sesti. Chiar si la acea vreme, el apare ca un ecou Intarziat al Evului Mediu ce r?sun? pan? In pragul epocii moderne. Personaj pozitiv din punct de vedere al autorului, generalul r?mane doar cu gloria trecutului: "r?zboiul sfant", spiritul de cruciad?, lupta Impotriva p?ganilor si a "basbuzucilor". El Intruchipeaz? bratul armat al unui Imperiu crestin expansiv, puternic, care joac? un rol principal In politica mondial?. Autorul se refer? In particular la "A treia Rom?", la Rusia, dar simbolismul se preteaz? cu siguranta la interpret?ri cu o extensie mai ampl?. Atat generalul, cat si celelalte personaje, au In primul rand un caracter paradigmatic.

Viitorul apartine Ins? altora. Chiar la acea vreme, spiritul Intruchipat de general Incepea s? devin? vetust, tr?ind din nostalgia unor vremuri apuse. E incapabil s? fac? fat? provoc?rilor prezentului, dar mai ales ale viitorului. Blazonul s?u militar, inscriptionat cu titulatura "ostire a lui Hristos" a devenit deja o form? f?r? fond. Un simplu ornament. "Printului Lusignan Ii este permis s? se considere regele Ciprului, numai s? nu ne cear? bani pentru vinul de Cipru. S? nu atentati la buzunarul nostru mai mult decat se cuvine si atunci puteti fi In proprii ochi sarea p?mantului si splendoarea omenirii – cine o s? v? Impiedice?" vine replica politicianului, cel de-al doilea personaj al dialogurilor.

Acesta pare catapultat direct din birourile bruxelleze ale Uniunii Europene din zilele noastre cu un secol de istorie In urm?. Este un avocat al "Statelor Unite ale Europei", un spirit rational si pragmatic. Nu d? doi bani pe principii absolute, pe onoare si spirit de jertf?. Domeniul spiritual Ii este cu totul indiferent. Ceea ce pare a conta este doar faptul c? epoca "primitiv?" a r?zboaielor s-a Incheiat. Natiunile s-au asezat, nu mai exist? pricini de inamicitie -cel mult chestiuni minore, secundare- iar omenirea este chemat? s? gestioneze aceast? pace generalizat? sub auspicii utilitariste. Este adeptul unei relatii pragmatice cu Turcia, a unei deschideri interesate c?tre aceast? tar? important? aflat? la r?scrucea a dou? continente si civilizatii: Europa crestin? si Asia islamic?.

Privind retrospectiv, devine evident caracterul utopic al acestui politician plasat In contextul de acum mai bine de un secol. Epoca de atunci nu era nici pe departe asa cum o descria acesta. Intre timp au izbucnit dou? sangeroase r?zboaie mondiale, care par a-i contrazice definitiv viziunea despre lume. ?i totusi, el este o oglind? fidel? a spiritului vremurilor actuale. Pentru contemporanii nostri, discursul s?u poart? haloul unui deja-vu. Europa de ast?zi pare a urma cu fidelitate testamentul politic al acestui personaj, a c?rui pecete inconfundabil? poate fi descifrat? In toate structurile si In Intreg spiritul care o domin?.

In vila de pe tarmul Insorit al Mediteranei par a-si fi dat rendez-vous o serie de evuri succesive ale istoriei. Actualitatea o tinea (Inc?) vremea generalului. Acesta Ins? nu mai avea ce s? opun? solilor celorlalte epoci, situate momentan In asteptare. Un difuz clocot subteran anunta Ins? o iminent? schimbare de gard?. Acolo erau deja prezenti atat politicianul, a c?rui vreme avea s? se instaureze pe deplin la multe decenii dup? aceea, In urma convulsiunilor a dou? r?zboaie mondiale, cat si printul, cel de-al treilea personaj. Se poate spune c? epoca sa n-a venit Inc?, desi germenii acestei conceptii au existat si exist? In continuare si ast?zi. Pentru el, violenta nu este o consecinta a r?ului -privit ca degradare moral? si ontologic? a lumii – ci un r?u ontologic per se. La rang de principiu absolut este ridicat un surogat de spiritualitate care propov?duieste neImpotrivirea fizic? la actiunea distructiv? a r?ului. Cu alte cuvinte, nu pot exista nici r?zboaie drepte, nici justific?ri morale pentru gesturi extreme menite s? Impiedice producerea unui r?u si mai mare. Printul nostru pretinde a fi un adept al Inv?t?turii crestine, al unui asa-zis "spirit al crestinismului", In fapt al unui crestinism f?r? Hristos. Ceea ce conteaz? sunt doar preceptele morale promovate de crestinism, persoana Mantuitorului c?zand In irelevant?.

Exist? Ins? si un al patrulea personaj, dl. Z., un alter-ego al autorului, care aduce replicile cuvenite. "Adev?rata victorie asupra r?ului este Intruchipat? In adev?rata Inviere. Numai prin asta, repet, se arat? si adev?rata Imp?r?tie a lui Dumnezeu, iar f?r? asta nu exist? decat Imp?r?tia mortii, a p?catului si a creatorului acestora -a diavolului. Invierea -Ins? nu la figurat, ci In adev?ratul sens al cuvantului- iat? documentul Dumnezeului celui adev?rat".

Atat politicianul, cat si printul, se declarau adepti ai "p?cii" si ai "progresului", fie acesta material ori moral. Dar, dac? elimin?m piatra din capul unghiului care ar trebui s? le sustin?, autonomia acestor notiuni nu face decat sa le transforme Intr-o formul? vidat? de continut. Iat? ce reveleaz? In fapt aceste n?zuinte ale omenirii moderne, atunci cand sunt confruntate cu Adev?rul:

"V? las pacea, v? dau pacea Mea. Eu nu v-o dau cum o d? lumea". Exist? deci pacea cea bun?, a lui Hristos, bazat? pe acea distinctie pe care a venit Hristos s-o aduc? pe p?mant, adic? pe distinctia dintre bine si r?u, Intre adev?r si minciun?, si exist? pacea rea, lumeasc?, bazat? pe amestecul ori al?turarea superficial? a ceea ce In esent? nu se Impac?."

La randul s?u, ce este progresul, care este semnificatia sa real?, In viziunea aceluiasi domn Z?

"Cred c? progresul, am In vedere progresul evident si accelerat, reprezint? Intotdeauna un simptom al sfarsitului". "Sfarsitul cui?" – Intreb? politicianul. "P?i sfarsitul obiectului discutiei noastre. Doar am vorbit despre istoria omenirii, despre acel proces istoric, care a Inceput s? se desf?soare Intr-un ritm accelerat si care, sunt convins, se apropie de deznod?mant".

In toiul unor conversatii elegante despre istorie, politic? si moral?, purtate mai degrab? la timpul prezent, apare pentru prima dat? o aluzie care arunc? Intreaga discutie pe o pant? abrupt?, insesizabil? pan? atunci.

Cum adic? sfarsitul istoriei?

Vremurile "progreseaz?" cu un pas din ce In ce mai accelerat. O mie de ani s-a scurs sub semnul unit?tii spirituale, pan? la schisma care a zguduit crestin?tatea anului 1054. Dup? o jum?tate de mileniu au urmat convulsiunile Reformei. Un sfert de mileniu mai tarziu, pe f?gasul deschis de Reform?, a venit randul ideilor iluministe si umaniste, care au detronat religia si au ridicat pe piedestal ratiunea. Odata cu ea, falsa iluzie a unui "mai bine" pentru omenire. Legea Injum?t?tirii ciclurilor istorice functioneaz? si de aici Incolo. Dus? la ultimele consecinte, aceast? mentalitate si-a ar?tat adev?rata fata peste un secol si ceva, printr-o epoc? marcat? de dou? r?zboaie mondiale si dou? sisteme totalitare feroce, Intins? aproximativ pe durata a sapte decenii. Adic? tot jum?tate din ciclul precedent. De la Inceputul anilor 1990 se spune c? am intrat Intr-o "Nou? ordine mondial?". Vartejul a devenit deja prea ametitor pentru a putea num?ra anii sau deceniile si a corela datele cu evenimentele. Aceast? lege a acceleratiei care a functionat pan? acum ne-ar spune c? peste un deceniu-dou? ar veni iar?si vremea unor evenimente de cotitur? In istoria omenirii. Mai precis momentul unei noi schimb?ri de paradigm?, probabil pe fondul unor fr?mant?ri politico-istorice Insemnate, la fel ca In trecut.

Mentalitatea modern? percepe drept secvente apocaliptice cele Intamplate la 11 septembrie 2001, ori devast?rile produse de tsunami, uragane, cutremure si inundatii. Ori pustiirea unor metropole Intregi – cum s-a Intamplat recent (In 2005) In Statele Unite. Ori lupta unor gloate disperate pentru procurarea unui minim de subzistenta sub auspiciile totale ale unei legi a junglei. Toate aceastea s-au petrecut pan? acum sub ochii nostri. ?i totusi, ceea ce va duce la adev?rata apocalips? nu este altceva decat acel "progres" accelerat al istoriei care nu se Impiedic? In fata nici unui fel de oprelisti.

In curand omenirea va obosi, h?rtuit? de violente In fat? c?rora forta -brut? sau sofisticata- va fi de-a pururi ineficient?. Se reclam?, pe drept cuvant, combaterea cauzelor acestui flagel al terorismului. Dar ispita alunec?rii pe o pant? a pacifismului, a ridic?rii nonviolentei la rang de principiu absolut este pe cat de probabil?, pe atat de primejdioas?. C?ci r?ul tot nu va fi urm?rit pan? la r?d?cin?, ci se va c?uta exclusiv eliminarea simptomelor. Adic? doar a violentei. Acest lucru este Ins? iluzoriu pentru o omenire a c?rei fiinta moral? se afl? In stare de degradare. Va veni o vreme a aparentelor, a surogatelor, a unei false spiritualit?ti. Va fi vremea "printului" din dialogurile lui Soloviov. Sub aparenta sa virtute si noblete moral? se ascunde In fapt acel spirit de negatie care-l vesteste pe Antihrist.

"E neIndoielnic faptul c? anticrestinismul, care In viziunea biblic? -si din Vechiul si din Noul Testament- reprezint? ultimul act al tragediei istoriei, nu va fi o simpl? lips? de credint? ori o negare a crestinismului, ori un materialism sau altceva asem?n?tor; va fi o impostur? religioas?, cand Isi vor lua numele lui Hristos niste forte din randul omenirii care de fapt In esent? Ii sunt str?ine si chiar dusm?noase lui Hristos si Duhului S?u".

Dup? ce anterior propusese un scenariu utopic de reunificare a Bisericilor Ortodox? si Catolic?, Soloviov pare a realiza In ultima sa scriere c? aceast? unire nu va fi posibil? decat In vremurile din urm?. Anume prin m?rturisirea comun? a lui Hristos Cel Inviat In fata lui Antihrist, opunandu-se proiectului de pacificare a lumii sub semnul fals al acestuia. Unitatea tuturor confesiunilor crestine este preconizat? de Soloviov -cu ajutorul noilor personaje simbolice din "Scurta povestire despre Antihrist", istorisit? de domnul Z- prin m?rturisirea comun? a adev?rului fundamental al crestinismului, In r?sp?rul tentatiilor de a accepta pecetea mincinoas? a Antihristului. O m?rturisire f?cut? cu pretul unor consecinte dramatice, dar a carei fort? spiritual? va spulbera In final edificiul imposturii si al minciunii.

Pan? una-alta, In aceste zile omenirea pare preocupat? mai ales de consecintele cataclismelor naturale. Dac? si acestea sunt semne, nu putem sti. Sunt cel mult simboluri ale eternei noastre fragilit?ti si neputinte In fata stihiilor, singurele puteri care par a nu capitula In fata "progresului". Istoria a fost plin? de catastrofe, atat produse de natur?, cat si de c?tre om, dar si-a urmat mersul Inainte. Adev?ratele semne ale timpurilor ce vor veni se afla Incrustate In alt? parte. Ele tin mai degrab? de mentalit?ti, de iluzii si sperante Insel?toare, de atitudini care, prin lep?darea de Adev?r, pregatesc intrarea In actul final al piesei In mijlocul c?reia ne afl?m cu totii.

Bogdan Munteanu / septembrie 2005

LAMURIRE: Vladimir Soloviov (1853-1900) este Intemeietorul „liniei“ existential-crestine din cugetarea rusa de la sfarsitul veacului trecut si prima jumatate a acestui secol. De la el se revendica fratii S. si E. Trubetkoi, S. Bulgakov, N. Berdiaev, P. Florenski, S. Frank s.a. E recunoscut – si nu doar de catre urmasii si adeptii sai – drept cel mai de seama ganditor al Rusiei, magistrul filozofiei sistematice moderne rusesti. Numele lui este adesea alaturat celor ale lui Dostoievski si Tolstoi. De Dostoievski l-a legat o prietenie nedezmintita, de Tolstoi l-a despartit, dupa o perioada de apropiere, felul de interpretare a crestinismului. Am fi indreptatiti sa imaginam un triunghi spiritual, la temelia caruia se situeaza romanele lui Tolstoi si Dostoievski si care e inchis la varf prin tratatele lui Soloviov.

KSLCatalin


© Copyright 2004-2009 JFG Networks – Tous droits réservés Lacasuri Ortodoxe – 2009