Desulforudis audaxviator: grad de certitudine
Mare descoperire: La o adancime de 2.8 km, la o temperatura de 60 de grade Celsius, in un mediu fara oxigen, fara lumina solara, exista un ecosistem intreg format … din o singura specie!
Mi se pare una dintre “decoperirile” care incerca doar sa manipuleze gandirea spre cea de tip obligatoriu stiintific. Nu cred ca pot fi raportate astfel de rezultate, fara a anuta in prealabil efectuarea experimentului. in momentul in care as sustine aici ca am coborat in adancurile pamantului pana la o adancime de 3.5 km si am observat ca bacteria “X” isi dezvolta noi dimensiuni in mediul corespunzator acestei adancimi, mi-ati comenta pe rand mesajul, spunandu-mi sa va demonstrez rapid macar ca am putut sonda ori investiga pana la acea adancime. Se pare ca pe baza unor date credibile – de genul temperaturii cotei, intrucat exista formule de calcul pentru aceasta; a nivelului ridicat al tehnologiilor de investigare etc – s-au desfasurat imediat pagini “stiintifice”, dar totusi fantastice.
in momentul in care unul dintre noi sapa un sant de 100 de metri adancime, afla o lume intreaga prin mass-media de astazi. Deci, nu cred ca poate exista un experiment care sa nu fie cunoscut decat dupa ce rezultatele s-au pus pe hartie. Nici nu este corect si devine in plus si neverificabil. Un experiment stiintific trebuie sa aiba toate datele puse la punct. La fel de tare ar trebui sa-si doreasca acest lucru atat cercetatorul cat si cel interesat de descoperirile stiintei, pentru ca totul sa fie extrem de clar; altfel, de ce sa credem ceea ce nu vedem?
De multe ori, in cadrul demonstratiilor de tip religios, credincios, (prin traitorii care au experimentat diferite trairi si stari, nivele sufletesti – asemanatoare celor de tip, sa zicem, energetic, din fizica) se cer dovezi clare, palpabile si redemonstrari ale reusitelor, dar in cazul publicarii unor rezultate de genul descoperirii acestei bacterii, nu are nimeni senzatia ca i-ar fi fost lezata inteligenta. Ni se poate arata o bacterie, se poate afirma la fel de bine ca ar fi fost gasita la 2.8 km adancime, putem crede si ca acolo se intalneste o temperatura de 60 de grade Celsius, insa nu ni se poate redemonstra acest lucru din start, fiindca se pare ca n-a stiut nimeni, deci nu putem verifica acest lucru (mai ales ca noi nu putem avea acces la acea adancime) sau mai ales faptul ca si-ar extrage elementele necesare dezvoltarii direct din materia anorganica (decat prin deductie logica implicita). Probabil ca acum toata actiunea de cercetare s-a redus la stadiu de laborator, in ultimul timp la fel de securizat si de inaccesibil precum Entitatea Dumnezeiasca de tip religios.
Daca cineva vrea rezultate stiintifice, le ia din laboratoarele secrete ale firmei X. Daca cineva vrea rezultate si dovezi de credinta, le ia de la cei mai retrasi, de la pustnici sau direct de la Dumnezeu, prin descoperire facuta unui om familiarizat la fel de bine cu “credinta”. Deci si stiinta pare a avea acelasi mod “ascuns” si tainic de cercetare. Problema este ca unele sunt percepute asa cum sunt servite, iar altele nu. Unele sunt crezute iar altele nu. Forma de manipulare “stiintifica” mi se pare deci mult mai dura si mai categorica (creand o mai mare dependenta) decat cea acuzata a fi religioasa. O percep ca fiind oarecum ireversibila si chiar mai rau: se poate vedea usor ca prezinta o anumita inversunare demonstrativa, de superioritate. In ambele cazuri, si unii si altii, se pot folosi, bineinteles, de date sigure pentru a dezvolta apoi teorii sau relatii false, abuzive, in scop influent, personal.
Revenind insa la aceasta descoperire, scopul ei este, dupa mine, doar acela de a combate imaginea nereusitei care planeaza la nivelul experimentelor din clasa descoperirii vietii extraterestre. Interesanta este si calea, demonstrand o intentie diversionista: esti condus in adancuri, spre a trage concluzii despre spatiul extraterestru. Mi s-ar parea oricum eronata abordarea stiintifica si nu cred ca ar duce la vreo constatare importanta, alta decat cea referitoare exact la adancurile pamantului si atat. Se pare insa ca nimeni nu poate cobora prea mult, in aceeasi masura in care practic, nimeni nu poate urca prea mult. in toate mediile si domeniile, dupa cum se vede, exista o anumita ponderabilitate, o medie care asigura echilibrul necesar unei vieti bune. Extremele produc si au produs in permanenta probleme si cred ca de aceea nu este ingaduita (prin ineficienta considerata de regula vina proprie) nici cercetarea dincolo de anumite limite . Aici nu se spune nimic, de exemplu, despre modul in care bacteria se comporta (fiind atat de versatila si adaptabila) in conditiile cotei zero. ?i apoi, oare cineva poate controla o noua cutura bacteriologica astfel incat sa se demonstreze capacitatea ei de a transforma materia anorganica in organica? Acest lucru nu ar face altceva decat sa arate inca o data adevarurile biblice si chiar minunile atat de mult contestate de omul stiintifico-rational. Asa incat, propun sa nu mai tragem concluzii pripite, gandind imediat la fuziunea nucleara pentru arderea hidrogenului fara oxigen (doar pentru a explica functionarea de tip energetic a unui microorganism) si nici sa dezvoltam, precum ne propun descoperitorii acestei “minuni”, ca de acum inainte, chiar daca nu vom observa viata pe alte planete, totusi ea exista. Adica sa credem ca ea exista sau ca poate fi dezvoltata prin astfel de culturi, chiar daca ea nu se vede. S-ar parea deci ca stiinta, din certitudinea invocata se indreapta cu pasi repezi spre credinta. Cum sa cred daca nu am date, decat cele provenite, din ce in ce mai des, doar in urma unor experimente nemediatizate, secrete, facute la randul lor in laboratoare secrete? Oare reclama nu mai functioneaza deloc in cercetarea stiintifica (mai ales ca frecvent este amintita lipsa fondurilor)? Sa fi devenit un avantaj lucrul dincolo de portile inchise cu gard ghimpat sau electric – imi amintesc aici si de chimia produselor alimentare fabricate in astfel de “uzine”?. Sa credem si asta. Fie… Dar, concluzionand, lui Jules Verne, corespondent clar al lui Nostradamus, din latura vecina – "descende, audax viator, et terrestre centrum attinges" (coboara, temerar calator, si ajungi la centrul Pamantului) – n-as putea sa-i raspund decat prin cuvintele parintelui Arsenie Boca: “La ce ne folosesc acele vorbiri indemanatice despre lucruri ascunse si intunecoase, de care la ziua judecatii nu vom fi tinuti de rau ca nu le-am cunoscut?” (pr: Arsenie Boca – teolog, absolvent al cursurilor de medicina ale prof. Francisc Rainer, autor al unui adevarat tratat de anatomie in „Cararea imparatiei”) , fiindca, repet, daca am ajuns sa credem in Discovery, atunci exact am ajuns sa credem in biserica, dar din pacate nu in cea din care avem si un folos.
un articol KSLCatalin
(publicat si aici: http://www.stiinta.info/news/561/103/ (Stiinta.info, un partener Lacasuri Ortodoxe)
