Publicat pe 26.05.2010

Vaticanul a semnat un acord privind celulele stem

Lacasuri Ortodoxe: din Vatican

Vaticanul a semnat un acord privind celulele stem

 

Vaticanul a anuntat marti, 25 mai 2010, ca se asociaza unei companii farmaceutice din SUA, pentru "dezvoltarea cercetarii si sensibilizarea opiniei publice cu privire la terapiile bazate pe celulele stem adulte”.

 

Acordul a fost semnat intre Consiliul Pontifical pentru Cultura, si “NeoStem Inc.”, a declarat Vaticanul intr-un comunicat.

 

Acest acord stipuleaza ca “Stem for Life Foundation”, “NeoStem Inc.” si STOQ International (Stiinta, Teologie si Probleme Ontologice), alaturi de Consiliul Pontifical, vor lucra pentru organizarea unor programe educationale, cursuri si seminarii universitare interdisciplinare (teologie, filosofie si bioetica).

 

O conferinta internationala va fi, de asemenea, organizata de Vatican, pe teme de cercetare si tehnologie legate de celulele stem, inclusiv de tehnologia "Very small embryonic-like stem cells" (VSEL), care foloseste celule mici, similare cu cele embrionare, cu implicatiile teologice si filosofice ale acestor cercetari.

 

Celulele VSEL sunt celule care constituie o populatie heterogena de celule stem prezente in maduva osoasa, iar proprietatile lor sunt similare cu celule stem embrionare, fara a avea si potentiale efecte negative.

 

Daca refuza descoperirile terapeutice legate de celulele stem embrionare, Biserica Catolica nu se opune insa celor legate de celulele din cordonul ombilical sau de celulele adulte situate de exemplu, in intestin sau retina.

 

In acest moment, informatia poate fi citita doar pe Lacasuri Ortodoxe!

 

©Traducere si redactare Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin

 

publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 19/2010

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.